Nu e greşit să îţi doreşti mai mult de la viaţă

Şi dacă greşim când ne mulţumim cu ce avem? Acesta este titlul unui articol scris de “fata ­materialistă”, cum a fost botezată de ­Internet domnişoara Anne-Marie Chelariu, cea care a pus pe blog (www.theannemarie.ro) lista cu cele şase lucruri pe care şi le doreşte la un ­bărbat – pe care v-am prezentat-o săptămâna ­trecută.
“De fiecare dată când mă ia gura pe ­dinainte şi articulez vreun vis, vreo ­dorinţă, vreun ambâţ, are grijă lumea din jur să zică: «Aoleu, nu-ţi mai ajunge. Alţii au mai puţin. Mulţumeşte-te cu ce ai!».
Păi da, dar eu vreau să dansez pe mari scene, or să joc în filme, or să am ­emisiunea mea, ca Ellen DeGeneres! Și atunci vine puhoiul de lume şi zice: «lower your expectations». Că ştim bine cum degenerează situaţiunea atunci când ai pretenţuri. Să v-aud, să v-aud, aplauze pentru Fata Materialistăăă!
Bun, şi-acum câteva diferenţe între ăia care au şi ăia care au mai puţin, citite ­undeva pe Internet:
1. ăia bogaţii ştiu că banii nu aduc fericirea, dar a naibii că fac viaţa mai uşoară şi mult mai plăcută. Aia cu fericirea o ştiu şi eu. Fericirea ţi-o aduce o relaţie mişto, o minte brici pe care ţi-o hrăneşti cum vrei tu, nişte prieteni buni, o familie sănătoasă. Până aici gândesc ca un bogat. Un punct pentru Anne.
2. ăia bogaţii ies din casă şi încearcă să se facă fericiţi pe ei înşişi. Nu e treaba lor să salveze lumea. Aici n-am loc, domnule, să gândesc ca un bogat, că vine iar puhoiul şi mă arată cu dejtu: Huooo, egoisto! Numai la tine te gândeşti! Ba, s-avem pardon, la mine şi la mâna aia de oameni care îmi aduc fericirea, dar na, n-avem timp de explicaţii. O să mai lucrez la asta cu: zi ca ei şi fă ca tine.
3. Oamenii care au mai puţin îşi învaţă copiii cum să supravieţuiască. ăia bogaţii îi învaţă cum să se îmbogăţească. Probabil că părinţii care le bagă în cap celor mici că: «Nu există să vrei să faci ceva şi să nu poţi» sau «Gigele, dacă tu vrei să fii cosmonaut, păi aia o să fii, maică!» sunt modele de urmat.
4. Oamenii care au mai puţin zic despre ăia bogaţi că-s snobi. Bogaţii vor doar să aibă în jurul lor oameni care gândesc la fel. Adică bre, lasă-mă-n fericirea mea, dacă tu vrei să te plângi toată ziua despre cât de grea e viaţa, n-am eu nevoie de rahatul ăsta negativ. Mentalitatea asta otrăvitoare legată de bani îi împiedică pe ăia care au mai puţin să aibă acces la ăia bogaţii, de la care poate ar învăţa ceva. Dar hai să continuăm să-i arătăm cu degetul pe ăia bogaţi, ptiu, snobilor, şi să ne vedem de văicăreala noastră.
5. Oamenii care au mai puţin cred că trebuie să alegi între a avea o familie mi­nu­nată sau a fi bogat (că asta ar lua foarte mult timp). Bogaţii ştiu că le poţi avea pe amândouă.
Și ultima idee a oamenilor care au mai puţin: băi, trebuie să muncesc MULT ca să fiu bogat. Nu. Trebuie să munceşti bine. Și să gândeşti şi mai bine decât munceşti.
P.S.: Mă refer la bogăţia dobândită, nu la Paris Hilton. Ca să nu vă inflamaţi. Merci beaucoup”.

Un articol asemănător a scris clujeanul Liviu Alexa, pe blogul său, ­www.liviualexa.ro, în urmă cu mai bine de un an: “De ce să nu îţi creşti copilul cu clişeul «Fii mulţumit cu ce ai, alţii nu au ce mânca»”.
“Vorbeam recent cu fratele meu despre cât de mult ne-a marcat clişeul din titlu, cât de mult ne-a influenţat drumul spre maturitate. În rău.
«Nu mai fă nazuri, ce-ţi trebuie minge de baschet sau adidaşi, alţii nu au ce mânca!» – vă sună cunoscut? Mie da.
Genul ăsta de abordare din partea părin­ţilor era o constantă în timpul copilăriei şi adolescenţei celor de vârsta mea.
Cum ar veni, chiar dacă tânjeam la o pereche de adidaşi, trebuia să ne mulţumim cu «teneşii», fiindcă alţii o duceau şi mai rău, n-aveau ce mânca. Chiar dacă nu aveau părinţii bani să ne cumpere căpşuni fix în momentul în care apăreau pe piaţă (deh, eram copii, atunci voiam!), trebuia să ne mulţumim cu supă de cartofi, fiindcă alţii, ne ziceau părinţii, erau şi mai amărâţi, n-aveau nici ciorba aia.
Auzeam şi în cartierul nostru cum alte mame îşi consolau copiii: «Lasă, mamă, taică-tu se îmbată zilnic, dar măcar nu ne bate, cum face a’ lui Stegaru”. Meteahna asta avea darul să ne liniştească pentru moment, oricum nu aveam ce face, părinţii nu îşi permiteau mai mult, dar era un sâmbure de mătrăgună sădit inconştient şi care avea să ne otrăvească mai târziu. Un copil care creşte cu ideea că ceea ce are este suficient, ba încă ajunge să creadă că ceea ce are este o şansă imensă, ajunge să îşi piardă orice dorinţă de evoluţie, îşi reduce respectul de sine, se plafonează moral şi social. Un copil care creşte cu tâmpenia asta în cap şi ajunge să îşi considere viaţa mereu în functie de acest principiu va fi extrem de nefericit. Instinctul îi spune că trebuie să îşi dorească mai mult de la jobul său, dar clişeul îl readuce la matcă: alţii n-au nici măcar job.
Instinctul îi spune femeii tinere că n-ar trebui să se mărite cu Flaviu, care are, într-adevăr, casă şi părinţi avuţi, dar care o mai plezneşte când se îmbată. Şi ce dacă se mai îmbată şi îi rade câte una?, îşi spune ea, asa cum au invăţat-o părinţii, altele au soţi blegi şi fac foamea prin ­garsoniere!
M-am luptat ani de zile cu mine ca să ies din chingile acestui clişeu. Prea puţin mai conta că părinţii mei greşiseră cu mine, fără să vrea, conta mai mult că îmi era greu să privesc altfel viaţa. Îmi era greu să nu mă mai compar cu ratarea altora, să nu mă mai mulţumesc cu propria stare de mulţumire otrăvită. Foarte greu am reuşit să scot din străfundurile mele sertarele cu podoabele ­Ambiţiei: ambiţia de a dori mai mult, de a lupta, de a risca, de a nu mă lăsa copleşit de starea de non-combat a celorlalţi, de a nu uita că eu contez cel mai mult. Când am început să fac şi să gândesc altceva decât făcusem şi gândisem înainte, am văzut viaţa cu alţi ochi, iar viaţa s-a uitat mai atentă la mine.
De aceea, vă zic: aveţi grijă cum vă creşteţi copiii. Din prea multă dragoste, îi puteţi distruge.

Bloggeri pe schiuri. Altfel, blogosfera e bine-merci. După o tabără de ­fotografie în Austria, organizată de ­FotoUnion.ro, unii bloggeri (privilegiaţi) au învăţat să schieze la Arena Platoş din Sibiu (detalii găsiţi pe blogurile celor doi organizatori: Bogdan Brilinsky – www.brylu.ro şi Toma Nicolau – www.tomanicolau.ro).
Abia se încheie prima lună din an şi deja am văzut două campanii frumoase cu şi pentru bloggeri, organizate tot de ­bloggeri.

Usturoi de Transilvania. Aşa se numeşte primul film de lung-metraj realizat de Radu Băzăvan, cel care scrie pe blogul Groparu.ro. V-am mai povestit despre el în urmă cu câteva săptămâni. Din păcate, pentru că-i un film indepen­dent, adică realizat fără finanţare, Groparu s-a blocat în faza de post-producţie. Adică are nevoie de bani pentru montaj, sunet, muzică etc. Din fericire, oricine poate contribui la finalizarea producţiei, cu sume începând de la un dolar. Detalii, dacă vă interesează, găsiţi la adresa: www.groparu.ro/dragilor-am-nevoie-de-ajutorul-vostru-pentru-filmul-usturoi.