glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Povestea celor mai frumoase cărţi de poveşti (şi nu numai) (Galerie foto)

Editura care reuşeşte, de două decenii, să le ofere copiilor din toată ţara cele mai frumoase cărţi este din Deva

„Editura Crişan” – vi se pare cunoscut? Da. Mai ales celor care aveţi un copil şi i-aţi cumpărat o dată o carte frumos ilustrată, fie că vorbim de o simplă carte de poveşti, ori de una „cu sunete” sau una „3D”. Aţi citit şi mai departe, pe coperta din spate? Enunţul întreg este „Editura Crişan – Deva” şi se găseşte pe aproape jumătate dintre cărţile destinate copiilor aflate în rafturile hipermarket-urilor şi librăriilor. Da, de la Deva a plecat, în toată România, povestea cărţilor frumoase, „de epocă modernă”, pentru cei mici. Am avut privilegiul de a o afla de la însuşi protagonistul ei principal: Horia Crişan, proprietarul şi managerul editurii.

„Punctul de comandă” al Editurii Crişan se află la parterul unui bloc din Deva, nu departe de centrul oraşului. În biroul fondatorului, Horia Crişan, în mai multe vitrine curate stau viu colorate sute de volume. Toate pentru copii, care mai de care mai atrăgătoare, chiar şi pentru „copiii” de 30 – 40 de ani.
Horia Crişan este inginer, dar a profesat prea puţin în domeniu. De tânăr a fost atras de caricatură şi ilustraţie grafică. „Am debutat prin 1979, când eram în ultimul an de liceu, prin ce aveam pe-atunci la îndemână: Urzica, Scânteia, Tineretul… care mai publicau caricatură. Apoi am început să trimit pe la saloane internaţionale de caricatură. Apoi am făcut o facultate care n-are nicio legătură nici cu desenul nici cu cartea: Mecanică – secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini” îşi începe povestea, una în care îl aminteşte des pe caricaturistul Liviu Stănilă, colegul şi prietenul său.

„Nebunia” începutului

Prin februarie 1990, Horia Crişan s-a hotărât să pună bazele unui ziar: „Râsu’ lumii”, o publicaţie de satiră, cu multă concentraţie de caricatură care se vindea foarte bine, deşi vedea lumina tiparului doar o dată la două săptămâni: 200.000 de exemplare (cam cât vând acum toate cotidianele naţionale la un loc). „Era printre cele mai căutate şi mai appreciate pentru că noi aveam şi desenatori, mai aveam cataloage de caricatură de unde mai scanam şi mai băgam câte-un desen. Atunci nu era problemă de copyright, puneam autorul, sursa, tot nu făceam furturi, dar alegeam material de calitate. Aveam şi scriitori buni, inclusiv Fănuş Neagu ne-a trimis texte o vreme, Cornel Udrea… A mers până prin toamna lui 1991, apoi l-am închis pentru că era o problemă foarte mare cu distribuţia. Cei cu tarabele îţi cereau ziare, le trimiteai şi nu mai vedeai nimic înapoi. Nu existau pe-atunci reţele private de distribuţie cu care să poţi lucra. Începuse şi o inflaţie galopantă. Când am început era 5,7 lei kilogramul de hârtie, iar după un an ajunsese la 60 de lei. Era o inflaţie criminală. N-am mai putut”, povesteşte Horia Crişan.

Desenul l-a îndreptat spre cartea pentru copii

Câţiva ani mai târziu, în urma unui concurs susţinut la Timişoara, a devenit director al reţelei Bibliofor din judeţul Hunedoara. În 1998 a decis să-şi înfiinţeze propria-i editură. De la bun început s-a axat pe cărţi pentru copii. Nu pentru că ar fi fost o „nişă sigură” de pe piaţă ci pentru că, pur şi simplu, i-au plăcut şi îi plac desenele bine făcute. „Când vedeam câte-o carte frumoasă, bine ilustrată, mă gândeam «Ce fain ar fi să o avem şi în română». Am început mai mult aşa, să mă aflu-n treabă, împreună cu Liviu (Stănilă – n.red.). Atunci am descoperit şi târgurile internaţionale de carte şi acolo am găsit parteneri de la care am început să cumpăr titluri, să le aduc pe piaţa noastră. Ce e interesant este că prin 1998 era un fel de recul. Toate editurile se plângeau că merge prost. Eu m-am apucat să înfiinţez editura când alţii se plângeau că merge foarte prost. Ei, cu toate astea am reuşit să o dezvolt şi la un moment dat am adus tot felul de titluri pe piaţă care erau noutăţi absolute. Am cam şocat multă lume pentru că veneam cu nişte titluri pe care nu le mai văzuse nimeni. Cum e, de exemplu «Cartea mea uriaşă». Nu era meritul meu, era al partenerilor, dare u le-am tradus şi le-am promovat în România. Am veit cu tot felul de formate noi. De exemplu «Cartea bebeluşului» (un fel de album frumos ilustrat în care poţi pune fotografii dar poţi ţine şi un fel de mic jurnal scris al noului venit în familie – n.red.) a avut, iarăşi, un succes imens. A ajuns la ediţia a 13-a. Până să venim noi cu astfel de titluri şi formate, aşa ceva puteai să cumperi doar în străinătate şi, bineînţeles, nu în limba română”.
De „Cartea bebeluşului” se leagă un moment memorabil din istoria Editurii Crişan: „Când am făcut ediţia a treia – am făcut, parcă, vreo 14.000 tiraj şi era un tir întreg doar cu titlul ăsta. Un container adus cu vaporul, din China (unde fusese tipărit – n.red.). A venit vameşul şi-a zis «Ce-i în containerul ăla?», «Păi cărţi?», «Ce titluri?» „Cartea bebeluşului”, «Păi cum, un singur titlul în tot containerul? Nu se poate!». Să vezi un container cât un tir cu un singur titlu chiar că i părea greu de crezut… A dat ordin să-l cotroleze tot, să caute droguri şi alte prostii. Bineînţeles că n-au găsit nimic altceva decât «Cartea bebeluşului».”.

Mai bine calitate decât cantitate

Editura „Crişan” – Deva are doar cinci angajaţi. În cei 21 de ani de existenţă ai săi nu a scos foarte multe titluri (comparativ cu editurile mari, cu 50 – 100 de angajaţi). Horia Crişan estimează că e vorba de vreo 350 de titluri editate în total. Dar multe dintre ele reeditate şi de 8, 10, 15 sau chiar 34 de ori – cum este o lucrare proprie a editurii, intitulată „Alfabetul să-l înveţe toate minţile isteţe”, extrem de utilă mai ales şcolarilor de clasa I şi recomandată de multe învăţătoare – n.red. „ Am făcut în jur de vreo 200.000 de exemplare până acum şi trebuie să o reedităm. Am făcut-o prin anii ‘90 şi ceva. Şi de-atunci o tot facem. Liviu Stănilă a venit cu ilustraţia, eu cu concepţia şi de-atunci o tot facem. A fost în alt format faţă de ce era atunci pe piaţă şi am refăcut-o acuma. Copilul colorează după model, are o mică ghicitoare, vede literele de învăţat şi are loc să facă şi nişte exerciţii de scriere a literelor. Nu ştiu dacă există în România vreo carte reeditată de 34 de ori. Nu cred.”. Horia Crişan nu ştie exact numărul volumelor tipărite şi vândute prin intermediul editurii, dar crede că e undeva între 8 şi 10 milioane. Iar asta datorită titlurilor atât de bune încât au trebuit reeditate, unele de zeci de ori. Şi e vorba despre cărţi de calitate (atât în ce priveşte conţinutul cât şi materialul fizic folosit), cu preţuri pe măsură: „N-a contat cât a fost riscul de mare. Dacă formatul era interesant, l-am promovat”.

Cum a ajuns Tony Wolf în România

Când vine vorba despre partenerul străin „de cursă lungă”, Horia Crişan rosteşte fără să stea prea mult pe gânduri numele unei edituri italiene: DAMI. Aici a activat încă din anii ’50 unul dintre cei mai de succes ilustratori: Tony Wolf (pseudonimul lui Antonio Lupatelli). „ Noi am ajuns să lucrăm, în 1998, cu Dami Editore. Am ajuns spre ora închiderii la Târgul Internaţional de Carte din Frankfurt şi n-am avut timp să merg pe la standuri să discut cu oamenii. Toţi erau cam pe plecate. Am trecut prin jumătate de târg şi-am luat cataloagele care mi s-au părut mai interesante. Nu m-am uitat pe ele decât când am ajuns acasă. După vreo lună – două. Am dat de acest Dami şi am văzut ce cărţi are mi-am zis «Nu se poate aşa ceva». Acela cred că a fost şi imboldul care m-a dus spre cartea de copii. Aveau nişte cărţi dumnezeieşti”.
După Tony Wolf, Editura Crişan a reuşit să-l aducă în România, în cărţi în limba română pentru copii, pe un alt mare ilustrator: francezul Marcell Marlier. „Vreo şase ani am discutat cu francezii până când au acceptat să colaborăm”, îşi aminteşte Horia Crişan.

Partea mai puţin frumoasă a poveştii

Pe la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000, Editura „Crişan” – Deva a început să aducă în România şi cărţile 3 D precum şi cărţile interactive pentru copii (cărţile cu sunete, cum le spun cei mici). Editurile mari, mai ales cele din Bucureşti s-au trezit, târziu, dar s-au trezit şi au început să copie modelul aplicat de editura deveană. Dar nu s-au limitat la atât, spune Horia Crişan: „Cine credeţi că ne copia cel mai tare? O mare editură de carte tehnică. Mergeau la târguri, la partenerii noştrii, şi încercau să deturneze proiectele noastre. Au fost două sau trei edituri care au procedat aşa. O altă editură, după ce a fost refuzată de partenerul nostru italian, a mers până într-acolo încât au vorbit cu deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni al concernului din care făcea parte şi respectivul partener. „Pot să spun că pe noi, de aici de la Deva, chiar ne-au copiat pe rupte. Ei nu puteau înţelege «cum dracu la Deva poate o editură să facă aşa ceva»”.
Horia Crişan spune că el şi colegii lui, în ultima vreme, nu şi-au mai pus deloc problema locului într-un clasament al editurilor din România. „ Ştiu că ani la rând am fost în top şi aveam la hipermarket-uri de pildă, publicau nişte topuri în care noi aveam între 3 şi 5 locuri în top 10. Acuma depinde dacă ne raportăm la calitate sau la volumul de vânzări. Titluri nu avem multe raportate la alţii, dar tot ce am făcut, am făcut de calitate. Eram un reper. Eram şi suntem. Între timp nu ne-am mai pus problema. Toţi ne copie, toţi ne sapă pe unde pot. E o problemă foarte mare cu vânzările mai ales în hipermarket-uri, unde, cum e la noi în România, şi-acolo se merge pe şpăgi… dacă vă vine săcredeţi. În ce sens. Îţi trimiţi merchandiser-ul să pună carteala raft şi vine altul şi-ţi dă cartea jos, o pune pe-a lui şi se duce şi-i dă ceva şefului de raion. Cotizează câte ceva… închide ochii, le comandă cu preponderenţă. E o piaţă mică. Nu mai e o concurenţă cinstită, cum era până acum 10 ani: aveai cărţi bune la raft. Între timp s-au inventat tot felul de metode, de a nu-ţi comanda, de a nu te pune la raft”, adaugă fondatorul editurii.
Horia Crişan spune că, o carte care costă, la raft, 100 de lei, înseamnă doar vreo 40 de lei în contul editurii, bani din care trebuiesc suportate toate costurile: drepturi de autor, traduceri şi adaptări, tipar, transport şi aşa mai departe. Restul de 60 de lei şi-i ia vânzătorul. Aşa că e destul de greu să te dezvolţi, mai ales pe o piaţă de carte de doar 60 de milioane de euro (cu tot ce înseamnă manuale). „România – 20 de mil de locuitori, piaţa de carte are cu tot cu manuale şi tot ce înseamnă carte 60 de milioane de euro. Ungaria – 10 milioane de locuitori – piaţa de carte 175 de milioane de euro. Germania – 80 de milioane – piaţa de carte e de 10 miliarde. Dacă facem nişte proporţii ne speriem. La nemţi e de câteva zeci de ori mai mare piaţa ca la noi. Ce spune asta despre noi? 3 euro pe an alocă un român pentru carte. Din asta ne dăm seama cât suntem de în urmă cu educaţia. Oriunde mergi în vest vezi oameni citind o carte, în parc, în maşină . Dacă mergi la noi, eu îi văd doar cu telefoanele”.

„E frumos la Deva”

Horia Crişan spune că editura pe care o conduce a rezistat pe piaţă pentru că nu şi-a dorit să crească forţat, peste noapte, şi a încercat mereu să îşi respecte partenerii: „Noi ne-am dezvoltat natural. Nu am luat credite să ne dezvoltăm rapid, nu ne-am impus ţinte mari de atins repede. Ideea e că am făcut-o din plăcere. M-a ajutat şi familia. Nu mi-am propus să facem să creştem. Am mers încet-încet, molcom. Nici nu ne-am propus să dăm cuiva în cap. Pur şi simpluam dorit să facem nişte lucruri frumoase. Asta a fost ideea. Apoi, ne-am comportat corect cu partenerii. Dacă vă aduceţi aminte de criza din 2008. La Târgul din Frankfurt se dusese vorba că ar fi o problemă cu editurile din România, că nu prea plătesc la timp. Noi aveam deja 15 – 20 de parteneri atunci. A venit însă unul nou la mine şi mi-a zis «Mi s-a spus că-n România pot lucra liniştit doar cu Editura Crişan că voi plătiţi mereu la timp». Mi-a căzut bine, atunci. În ce-i priveşte pe cei care ne copiază, nu ne mai batem capul că e contraproduciv”.
Cu toate că, probabil, i-ar fi fost mai uşor să îşi dezvolte proiectul din Bucureşti, sau măcar dintr-un oraş mai mare al ţării, Horia Crişan a refuzat să plece din Deva. „Nu, niciodată. Nu ne-a interesat. Aici e familia, e fiul meu cu familia. Eu mă duc la Bucureşti doar o dată pe an, obligat fiind de împrejurări şi şi-atunci nu ştiu cum să plec mai repede. E aglomerat, e îmbâcsit e…. Nici Clujul nici Timişoara nu ne-au interesat. Nu. Ce-are Deva?! E frumoasă, e liniştită. Am făcut afaceri cu oameni din zeci de ţări şi nu am stat de vorbă cu ei niciodată. Am trimis comanda, materialele, mi-au trimis înapoi mostrele, am zis «ok», am plătit şi gata”.