Știați că? Petrecerile cu gaz ilariant erau distracția preferată a Occidentului în urmă cu 200 de ani

În secolul XIX, persoanele din înalta societate din Marea Britanie se dădau unei forme ciudate de distracție: petrecerile cu gaz ilariant. Astfel de petreceri implicau inhalarea de protoxid de azot (N2O), care fusese descoperit în secolul XVIII.

Petrecerile au trecut repede Atlanticul și au ajuns în Statele Unite, unde efectele anestezice și analgezice ale gazului au fost imediat recunoscute. Moda acestor petreceri a trecut, însă protoxidul de azot are utilizări medicale foarte importante și în ziua de azi.

Protoxidul de azot a fost descoperit în 1772 de Joseph Priestley, un chimist englez.

Priestely și-a publicat descoperirile trei ani mai târziu, în „Experimente și observații asupra diferitelor soiuri de aer”, în care gazul (pe care îl considera „un tip de aer”) a fost descris ca fiind „lipsit de culoare, dulceag și cu un miros ușor agreabil”, potrivit Timeline.

Priestley nu a mai făcut alte experimente cu acest gaz, iar chestiunea a fost abandonată în următoarele câteva decenii. Interesul pentru acest gaz a reînviat abia la sfârșitul secolului, în 1799.

La acea vreme, medicul englez Thomas Beddoes a înființat Instituția Pneumatică, al cărei scop era să cerceteze proprietățile terapeutice ale gazelor.

Beddoes voia să știe dacă unele gaze puteau fi folosite pentru a trata bolile respiratorii, în special tuberculoza, care pe atunci era mortală. Beddoes l-a angajat pe Humphry Davy, în vârstă de 20 de ani, ca prim administrator al instituției.

Gazele au fost testate pe diferite animale și apoi pe oameni, iar Davy a devenit cobai. Acesta a descris senzația resimțită când a inhalat gazul ilariant, senzație care a inclus un spasm de plăcere în corp.

După ce a experimentat pe el însuși timp de alte câteva luni și a ajuns la concluzia că acest gaz ilariant nu era dăunător pentru ființele umane, a invitat alți cercetători, pacienți și prieteni la Instituție, ca să încerce și ei gazul.

Fiecare a avut parte de același sentiment de euforie ca Davy, însă fiecare l-a descris diferit. De exemplu, unul dintre prietenii săi, poetul Robert Southey, i-a scris fratelui său că „Davy a inventat o plăcere nouă, care nu poate fi descrisă în cuvinte.”

Luând în considerare efectele gazului, Davy l-a numit „gaz ilariant”. I se mai spunea „gaz de beție” sau „gazul paradisului”. Davy a continuat să organizeze petreceri cu acest gaz pentru prietenii săi și le-a cerut să-și consemneze experiențele…