Reintegrarea deținuților în societatea civilă, în continuare o problemă importantă
Administrația Națională a Peniteciarelor din România a demarat, ieri, o campanie de reintegrare socială a deținuților. Acest eveniment s-a desfășurat la nivel național, și implicit și în orașul reședință de județ. Acțiunea a avut loc la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, unde, pe lângă oficialități, s-au regăsit și foști deținuți, care și-au povestit viața dincolo de auspiciile gratiilor, dar și cum au reușit să se reintegreze în societatea civilă după eliberare.
Ziua de 13 octombrie, a fost declarată ziua educației non – formale în penitenciare. Datele statistice prezentate de directorul adjunct al penitenciarului Bârcea Mare, Constantin Doru – Aparaschivei, arată că în spatele gratiilor, la nivel local, se află 1.080 de deținuți, dintre care până la sfârșitul anului în curs se vor elibera 450, pedepsele lor nefiind mai mari de trei ani și jumătate. Ceea ce e îngrijorător e faptul că rata de reîncarcerare a acestor indivizi e una destul de mare, în proporție de 35 – 40 %. Modalitatea pe care o propune face apel la comunitate. „E nevoie și de comunitate să se implice și să le dea o șansă acestor oameni; doar așa poate scădea rata criminalității. În România, sunt încarcerați aproximativ 33.000 de deţinuţi, dintre care aproape jumătate vor reveni între zidurile închisorii”. Obiectivele și parteneriatele propuse de ANP privesc dezvoltarea și diversificarea rețelei de suport social pentru tinerii deținuți și nu numai, creșterea eficienței respective, colaborări și parteneriate cu universități din România pentru cei care doresc să urmeze cursurile unei facultăți sau pentru cei care doresc să se califice într-o anumită meserie, cu școli de arte și meserii. Din punctul de vedere al directorului adjunct al Penitenciarului Bârcea Mare, voluntariatul este un mare pas spre „această furtună spre care se îndreaptă după ce iasă de pe poarta închisorii”. „Munca de voluntar presupune cunoaștere, apropiere și socializare cu oamenii din exterior și de aceea e bine să se poată realiza.”
„Poți avea succes chiar dacă ai fost deținut”
În cadrul aceste întâlniri au fost chemați și foști deținuți pentr a-și împărtăși povestea de viață cu audiența. Dintre cei care au întărit rândurile pușcăriașilor face parte și Evajan Simion – Eugen, în vârstă de 61 de ani, ce a avut de ispășit o pedeapsă de 12 ani și şapte luni. Acesta a fost eliberat anul trecut, dar din cauza problemelor de sănătate nu a fost prezent, ci a trimis o scrisoare deschisă și citită audienței prin care vorbea despre ceea ce a însemnat pentru el această experiență urâtă de viață. Pe parcursul pedepsei sale a avut 2 tentative de suicid. Ceea ce l-a ajutat pe el, conform scrisorii citite, „biserica a fost factorul ce m-a ajutat să trec peste acest hop din viața mea. Am făcut multe măgării la viața mea, dar Divinitatea m-a pedepsit pentru că eu am făcut un legământ cu Dumnezeu și nu l-am respectat”. O altă poveste, tot cu un final fericit este cea a lui Cristian Pantea, în vârstă de 41 de ani, care până la această vârstă a avut cinci condamnări pentru diferite fapte. Actualmente locuiște în Italia, unde și-a cumpărat un apartament, unde trăiește și muncește alături de familia sa. Cristian Pantea este voluntar în penitenciar, și de câte ori poate trimite o anumită sumă de bani unei asociații care cumpără alimente și le donează deținuților.






