Excursie la izvoarele Jiului
Înainte de a forma unul dintre cele mai uimitoare defilee din ţară, Jiul oferă un spectacol rezervat doar amatorilor de trasee montane „făcute la picior”. Pentru a vedea izvoarele celor două Jiuri (cel de Est şi cel de Vest), trebuie să ai la dispoziţie o zi întreagă şi, neapărat, o maşină.
Cel mai semeţ munte din Masivul Şureanu, Vârful lui Pătru, muntele „coafat" cu jneapăn aproape de creasta-i domoală, adună pe versantul său sud-vestic picăturile risipite de ploi (ori de zăpezile topite). Apoi le coboară pe pajişte uşor mai la vale şi le strânge la vreo 400 de metri mai în jos, într-un firicel de apă limpede precum cristalul. De aici în jos, alte picături de apă strânse în alte firicele de apă se scurg cam în aceeaşi direcţie şi se întâlnesc înaintea unei păduri de molid. Jiul de Est astfel format traversează liniştit pădurea de conifere preţ de vreo trei kilometri, după care formează o vale îngustă în care încap doar el, câţiva copaci şi câteva „buruieni" avide de apă rece. Liniştea Jiului de Est se termină imediat ce iese din pădure. Un drum care se înfundă sub pădurea de molid îi aduce musafiri nepoftiţi, care fac focul pe unde-apucă şi, bineînţeles, îşi lasă „semnăturile" din sticlă, plastic sau hârtie. Dacă ignori gunoaiele aduse de, ce-i drept, puţinii turişti care ştiu locul, reuşeşti din acest punct să cuprinzi cu o singură privire o vale sălbatică, dominată, la stânga, de o parte a Masivului Parâng. Jiul de Est coboară apoi şase kilometri, unde este din nou agresat: de data asta vinovaţi sunt un TAF şi un peridoc, utilaje lacome să-nghită cât mai mult cu putinţă din pădurea de pe vale. Lăcomia lor a făcut ca munţii de aici să aibă obrajii "jupuiţi" de învelitoarea lor pururi verde şi crestaţi în zig-zag de drumuri forestiere, crestături care se văd ca nişte cicatrici gigantice. În plus, apar şi anvelopele mari de TAF aruncate-n albie.
De la exploatarea forestieră-n jos, Jiul de Est devine mai revoltat şi mai puternic. În doar doi-trei kilometri îşi înzeceşte debitul şi se prăvale spre Cabana Voievodu, trece nepăsător pe lângă satul Lonea şi oraşul Petrila, coteşte la stânga, spre sud, mai coboară câţiva kilometri, grăbindu-se la întâlnirea cu fratele său mai mare, Jiul de Vest, întâlnire nesfârşită ce are loc un pic mai jos de Petroşani, cam de când timpul a început să existe.
Jiul care se ascunde
Un amfiteatru gigantic (lat de doi kilometri şi lung de trei, pe distanţe aeriene) din Retezatul Mic este locul de obârşie al Jiului de Vest. Dacă arzi de nerăbdare să ajungi la izvorul lui, unde te simţi, în acelaşi timp, mic, dominat, amuţit, uimit, încântat şi privilegiat, apuci pe DN 66 A ("drumul lui Băsescu") şi mergi cu un kilometru mai în sus de unde se termină acum asfaltul. De aici, urci pe valea care se deschide spre nord-vest vreme de un ceas şi ajungi în amfiteatrul gigantic în care se află şi Tăul fără fund. Urcuşul e destul de greu, dar merită! Încă din muchia căldării ţi se arată un pârâiaş mic ce clipoceşte delicat, încercând parcă să te adoarmă, ajutat fiind şi de liniştea ce domneşte aici. E chiar Jiul de Vest. În stânga, o stână pustie, aflat în aşteptarea unui nou sezon de vară, se adăposteşte după un perete de calcar. Mai în sus începe creasta Paltinului, ce înconjoară aproape jumătate din căldarea glaciară. Îţi roteşti privirea şi dai cu ochii de câteva stânci ce ies dintr-un picior al Vârfului Iorgovanu. Sub ele se intercalează Şaua Paltinului care, înspre căldare, se termină cu un alt perete calcaros. Te mai întorci un pic şi, dincolo de valea pe care urcă şoseaua, privirea-ţi este blocată de semeţia crestei Oslea. Toate crestele sunt încă mângâiate de soare.
Relaţie demonstrată
"Locul ăsta este unul dintre cele mai frumoase din lume, pentru mine. Jiul se adună aici, în căldarea asta, dar nu are nicio legătură vizibilă cu Tăul fără fund, ci pârâiaşul trece la trei metri de marginea lacului glaciar. Este incredibil de frumos şi sper să rămână aşa tot timpul”, spune Sorin Sanda, unul dintre cei mai vechi salvamontişti ai Văii Jiului. Tot el povesteşte că Jiul de Vest şi Cerna au un fel de relaţie ascunsă: "Cu vreo 15 – 18 ani în urmă, un experiment speologic a demonstrat că există legături între cele două râuri. Aici, la izvoare, s-au turnat coloranţi, după care apa colorată a ieşit atât în cursul Jiului de Vest, cât şi în cursul superior al Cernei".
Încă de la ieşirea din căldare, Jiul de Vest, în varianta lui embrionară, se afundă în pământ chiar pe muchia sudică a giganticului amfiteatru. Se prăvăleşte aproape vertical mai bine de un kilometru, după care curge subteran încă un kilometru şi jumătate. Râul reapare la Câmpuşel, se mai arată lumii vreo doi-trei kilometri până la Scorota, unde se ascunde din nou. Abia de la Câmpul Mielului renunţă la capricii şi începe să curgă constant spre Câmpul lui Neag, Uricani, Lupeni, Vulcan şi Petroşani.
