glasul-hd.ro Web analytics

Social

Superstiţii de Crăciun

Seara de Ajun e aproape. Momentul Crăciunului este unul în care mai toţi devenim subiectivi (şi poate un pic iraţionali), mai ales când vine vorba despre superstiţii. Pentru unii e doar o joacă plăcută de Crăciun. Alţii le iau în serios. Ne-am gândit că ar fi util să vă prezentăm o „listă” a celor mai răspândite superstiţii de Crăciun în România, mai vechi sau mai noi.

În Ajunul Crăciunului, gospodarii îşi strâng din sat tot ce au dat împrumut, ca să-i găsească Sărbătorile cu toate în gospodărie.

  • Femeile pun în apa în care se spală o nucă, pentru a fi sănătoase ca nuca, şi un ban, ca să fie bogate.
  • Gospodarii pun mâna pe toate uneltele din curte, ca să le folosească sănătoşi şi cu spor în noul an.
  • Tot de Crăciun, se pune o potcoavă în găleata cu apă şi apoi apa este dată la vite, ca să fie tari ca fierul.
  • Cât ţin zilele de Crăciun, furca de tors este ascunsă, fiindcă se crede că cel care o va vedea ar putea fi muşcat de un şarpe lung şi gros ca furca.
  • În această zi pâinea se aşază sub masă pentru noroc, iar sub faţa de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug.
  • Împotriva deochiului şi farmecelor, în cele patru colţuri ale mesei se pun usturoi şi seminţe de mac.
  • Coşurile caselor se scutură, iar funinginea se pune la rădăcina viţei-de-vie şi a pomilor, pentru rod bogat.
  • Lumânările aprinse în seara de Ajun nu trebuie stinse, acestea trebuie lăsate să ardă până la final, vei avea noroc toată luna ianuarie.
  • Dacă nu dăruieşti nimic în Ajunul Crăciunului te va părăsi prosperitatea.
  • Cine se sărută sub vâsc în noaptea de Ajun va avea noroc în dragoste, cine evită însă sărutul de sub vâsc va avea ghinion.
  • În Ajunul Crăciunului nu trebuie să laşi pe nimeni să-ţi închidă uşa deoarece s-ar putea să aibă mână rea şi-ţi va alunga norocul din casă
  • Copiii care se nasc în noaptea de Crăciun sunt cei mai norocoşi.
  • Luminile de Crăciun din brad nu se aprind înainte de apariţia primei stele.
  • Trebuie să mături pragul în Ajunul Crăciunului, ca să ai noroc în anul următor.
  • Se spune în noaptea de Crăciun că animalele pot vorbi, dar vei avea ghinion toată viaţa dacă asculţi ceea ce spun.
  • La masa de Crăciun trebuie să participe un număr par de invitaţi, un număr impar aduce ghinion.
  • Cât de multe bucăţele de plăcintă strângi în seara de Ajun, atâtea luni de noroc vei avea în anul care vine.

(sursa: observator.tv)