Cum s-a ajuns! Căldura în calorifere va fi motiv de bucurie, pe 1 decembrie, la Petroşani
Problema termoficării în Petroşani şi Vulcan a fost din nou, ieri, pe agenda Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurat la sediul Prefecturii.
La precedenta întrevedere, prefectul Fabius Kiszely a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii firmei care se ocupă de gestionarea falimentului societăţii Termoficare S.A. Petroşani să prelungească activitatea acesteia şi-n iarna care tocmai a început, cu toate că asta înseamnă re-angajarea de personal care să deservească sistemul de distribuţie. Pe atunci se părea că nu mai poate să apară niciun impediment: Complexul Energetic Hunedoara spunea că are toate cele necesare pregătite să producă agent termic. Totuşi, a mai apărut ceva: o datorie la furnizorul de energie al SC Termoficare S.A.. Este vorba despre o creanţă către CEZ Craiova. „Ca să-l citez pe reprezentantul lichidatorului societăţii Termoficare S.A., noi avem prostul obicei de a discuta probleme despre căldură când suntem deja cu cojoacele pe noi, în loc să le discutăm atunci când putem umbla în pantaloni scurţi. Reprezentantul lichidatorului ne-a transmis că face tot posibilul pentru a încheia un plan de eşalonare a plăţii datoriilor către furnizorul său de energie astfel încât, cel mai târziu la 1 decembrie, să se poată începe furnizarea de agent termic către beneficiari” , spune prefectul Fabius Kiszely.
În luna mai a acestui an, Complexul Energetic Hunedoara a solicitat falimentul societăţii Termoficare S.A. Petroşani, aflată în suborbinea Primăriei oraşului, din cauza acumulării unor restanţe la plata agentului termic furnizat către distribuitor. În septembrie şi octombrie, CEH a intenţionat să se transforme, fie şi temporar, în distribuitor de energie termică (pentru că producător este de câteva decenii, de când există Termocentrala Paroşeni). Conducerea CEH nu şi-a dat însă seama că, pentru aşa ceva, are nevoie de o licenţă, act care nu se obţine în câteva săptămâni. Ca soluţie de urgenţă s-a convenit ca vechiul distribuitor, deşi intrat în faliment, să mai fie activ, iarna aceasta. Ce va fi iarna viitoare, nu se ştie.
În Petroşani încă mai există aproximativ 2.000 de locuinţe care sunt conectate la sistemul centralizat de încălzire.






