Primul ajutor când copilul tău suferă din dragoste

Modelul oferit de părinți

Le putem spune celor mici povești frumoase despre iubirea din cuplu și le putem da sfaturi legate de ceea ce „trebuie să se întâmple, însă mai importante decât declarațiile verbale – simple teorii pentru copii – sunt acțiunile concrete, modelul de cuplu oferit de părinți.

De exemplu, să îi vorbim cu drag partenerului, să ne facem surprize, să avem acțiuni naturale, spontane, de la care putem începe discuțiile cu cel mic despre cum ne dorim să-i înseninăm ziua persoanei dragi, despre felul în care primim și dăruim, în general.

În același timp, le putem spune copiilor că fiecare dintre noi are un fel deosebit de a fi, prin care are nevoie să i se arate că este iubit, și că nu există rețete general valabile. Cu alte cuvinte, felul în care mama și tata își arată dragostea, diferă de cel al mătușii și al unchiului, iar reperul este dat de modul propriu în care avem nevoie să ni se răspundă nevoii de iubire.

Cu siguranța, în cuplu apar tensiuni și certuri, însa chiar și acestea pot fi folosite în discuțiile cu copiii.

Este important și sănătos ca cei mici să știe că idealul nu există, că tensiunile sau diferențele de opinie sunt normale și chiar sănătoase în anumite limite, iar iubirea determină felul în care conflictul este gestionat și încheiat.

Inima frântă

Fiecare părinte a învățat din experiența sa că iubirea implică deschiderea față de celălalt, iar asta aduce cu sine, în relație, asumarea propriilor vulnerabilități.

În acest context, orice conflict cu persoana iubită doare, iar aceste consecințe vin în mod natural. Plecând de aici, le putem explica celor mici, într-un limbaj adaptat vârstei lor, că unele conflicte pot fi rezolvate, iar altele – nu, întrucât compromisurile pe care le facem în relație sunt benefice doar în măsura în care nu ne limitează exprimarea naturală.

Cum îl ajutăm

Când copilul tău adolescent suferă din dragoste, îi arăți că-i ești alături. Stai lângă el, în măsura în care-și dorește asta, îi comunici deschis că îl poți asculta și îi poți oferi părerea ta legată de cele întâmplate.

Vârsta și personalitatea copilului sunt indicatori suplimentari pentru tipul potrivit de susținere: cei mai mici preferă prezența fizică a părintelui și sfaturile clare, copiii aflați la pubertate deseori aleg să-și gestioneze singuri gândurile și emoțiile, primind confort și siguranță prin prezența mai la distanța a părintelui.

Ce face mama? Dar tata?

Relațiile din fiecare familie dictează felul în care mama și tata se vor implica în susținerea copilului. Pentru că fiecare familie are o dinamică diferită, nu exista rețete, însă, adeseori, mama este cea care oferă susținerea emoțională, iar tatăl soluțiile concrete și variantele de adaptare în relații.

În același timp, sexul copilului și trăsăturile lui îl vor face mai disponibil pentru o discuție cu mama sau cu tata, așa încât amândoi părinții se pot pregăti pentru a fi implicați de copil în trăirile lui.

În cazul în care cei doi adulți nu sunt siguri cu ce rol îi investește cel mic sau cum îl pot ajuta, este în regulă să vorbească cu el, fața în fața, despre modul în care fiecare în parte simte că îi poate fi de folos în situația respectivă.

Lecțiile vieții

Ar fi de dorit ca, la primele deziluzii în dragoste, copilul să îi aibă alături pe părinți (sau, cel puțin, pe unul dintre ei), mai ales la momentul concluziilor. Copilul are dreptul să tragă singur concluziile și are nevoie de un adult care să îl ajute la clarificarea și înțelegerea acestei experiențe cu care se întâlnește pentru prima dată.

În acest sens, părinții se asigură că fiecare concluzie este legată de experiența respectivă și nu este o generalizare legată de relații sau un stereotip („fetele sunt rele, „în relații, băiatul trebuie să facă primul pas, „dragostea doare, „fiecare are un interes ascuns etc.).

În plus, gestionarea dezamăgirilor împreună cu părintele nu doar că îi oferă copilului o viziune mai clară a experienței trăite, ci este și un moment de conectare emoțională profundă cu acesta, un cadru de acceptare necondiționată, de validare și susținere încurajatoare pentru relațiile viitoare.

Suferința pe sexe?

Cu siguranță, fiecare persoană are modalități diferite de a face față unei despărțiri, de a-și exprima și gestiona suferința, cu determinanți culturali și de personalitate.

Cercetătorii au încercat chiar realizarea unui clasament al durerii după despărțire, cu diferențiere clară pe sexe, însă rezultatele au fost împărțite relativ egal.

În final, măsura suferinței este cunoscută doar de cel care o simte, așa că este imposibil să comparam chiar și două persoane de același gen.

Adolescența vs maturitate

Oare suferim diferit din dragoste în adolescență și la maturitate? Ei bine, da, suferim diferit, iar diferența vine din lecțiile învățate în timpul și după experiențele de viață, inclusiv de cuplu, pe care le-am avut.

Ado­lescența este perioada formării personalității prin noi experiențe, așa încât impactul acestora în interiorul adolescenților este intens și plin de semnificații.

Adolescenții se cunosc pe sine prin relațiile lor și, în urma despărțirii, vor trage concluzii inclusiv despre propria persoană.

La maturitate, personalitatea este formată, adultul știe cum este și cum nu este, își cunoaște valorile, limitele sau compromisurile pe care este dispus să le facă.

În acest context, o despărțire e altfel înțeleasă, iar impactul emoțional e diferit față de cel din adolescență. Altfel spus, la maturitate suferim diferit față de adolescență, dar nu neaparat mai puțin intens.

Tristețea părintelui

Părintele suferă când copilul său este îndurerat, însă suferințele au cauze diferite, și este important să ne clarificăm asta încă de la început.

Noi, părinții, suferim din cauza nedreptății trăite de copil, suferim pentru că nu-i putem alina durerea, pe când copilul suferă pentru că a fost respins de un alt copil important, pentru că nu a fost acceptat sau din diferite motive ce țin de relația sa.

Reamintirea faptului că suferințele sunt diferite, ne ajută să înțelegem că este esențial să nu contagiem copilul cu propria încărcătură pe care doar noi o putem gestiona.

În cazul în care simțim că nu ne putem gestiona singuri emoțiile, e indicat să discutam cu celălalt părinte, cu un prieten, pentru că fiecare adult are mecanisme proprii de gestionare a acestui tip de situație.

Evadare în trecut

Orice situație sau aspect dintr-o situație poate fi un declanșator pentru evenimente din propria istorie personală, și, în cele din urmă, în acest mod, construim prietenii și relații durabile: rezonând cu experiențele celorlalți.

Și mai mult vom rezona, însă, cu experiențele trăite de cei dragi, iar în acest context, cu siguranță, părinții își vor reaminti propriile experiențe prin copiii lor.

În situațiile în care ne simțim personal implicați în despărțire (nu mai percepem cu ușurință delimitarea dintre experiența copilului și a noastră), atunci, da, considerăm că scenariile de viața s-au suprapus, iar noi, ca părinți, reacționăm atât la experiența personală, cât și la cea trăită în prezent de copil.