glasul-hd.ro Web analytics


Sănătate

Farmacia din grădină – Piperul

Cel mai popular condiment din lume are proprietăţi digestive, anti-reumatice şi contribuie la tratarea gastroenteritelor, a bronşitei şi stimulează libidoul. Piperul contribuie la tratarea dispepsiei-tulburare de digestie- şi a simptomelor acesteia: balonare, flatulenţe, eructaţie. Piperina, principalul activ din piper, excită enzimele digestive, facilitează asimilarea proteinelor, lipidelor şi a unor glucide furnizate de alimentaţie, piperul este o sursă  bună de fier, potasiu, mangan, vitamina C, vitamina K și fibre.

Creşte producţia de salivă. Piperul începe prin a separa unii compuşi din alimentele pe care le-am consumat pentru a le face mai uşor de asimilat de organism şi ne protejează dinţii reducând aciditatea din mediul bucal. Chavicina, o răşină picantă prezentă în piper, posedă proprietatea de a creşte producţia de salivă. De unde şi acţiunea sa pozitivă asupra procesului digestiv. Tratează cu succes bronşita, laringita şi gripa.

Elimină  mucozităţile şi posedă o acţiune dezinfectantă şi antalgică locală. În 25 cl de apă clocotită lasă la infuzat 20 de seminţe de piper şi doi căţei de usturoi. Îndulceşte totul cu puţină miere. De consumat de trei ori pe zi în caz de laringită.  Piperul are o acţiune afrodiziacă, această acţiune datorându-se proprietăţilor tonifiante şi acţiunii vasodilatatoare.

Piperul este un antibiotic şi un antiparazitar intestinal care permite reducerea fermentării. Dacă deja afecţiunea s-a instalat, îl poţi amesteca cu coriandru, cu ghimbir şi curcuma, un cocktail dezinfectant extrem de puternic. Este un bun diuretic, piperul ajută organismul să elimine toxinele deoarece posedă proprietăţi diuretice. Provoacă dilatarea arterei renale, ceea ce înseamnă că sporeşte producţia de urină. Această proprietate detoxifiantă este amplificată de un alt proces. Piperul sporeşte calibrul vaselor sanguine de la suprafaţa pielii, ceea ce are un efect diaforic – facilitează transpiraţia.
Piperul negru provine de la planta de piper, o plantă asemeni viţei de vie, care poate creşte până la 10 metri lungime in zonele cu clima caldă tropicală. Când planta are vârsta de trei până la patru ani aceasta face bucheţele de flori mici şi albe care se transformă în mici fructe cunoscute drept boabe de piper. Piperul negru se foloseşte în diverse medicamente şi produse cosmetice, iar uleiul de piper este, de asemenea, folosit ca ulei de masaj ayurvedic sau în anumite tratamente de frumuseţe.

Piperul alb este sămânţa plantei de piper după înlăturarea învelişului închis la culoare. Procedeul utilizat în acest sens este cel denumit topire industrială prin care fructele de piper roşu sunt înmuiate în apă timp de o săptămână pentru ca învelişul să se înmoaie şi să cadă. Mai apoi se înlătură toate urmele de înveliş, iar boabele rămase sunt puse la uscat. Piperul alb este foarte răspândit în bucătăriile indiană şi mexicană, în sosuri, salate sau piureuri.

Piperul verde înseamnă, aşa cum vă puteţi da seama, boabe crude de piper. Aceste boabe sunt uscate astfel încât să-şi menţină culoarea verde. Sunt utilizate metode precum tratarea cu dioxid de sulf, conservarea sau liofilizarea. Cel mai frecvent întâlnim piperul verde în bucatăria asiatică, mai ales în cea thailandeză.

Piperul roşu se referă la fructele conservate în saramură sau oţet sau poate fi produs prin aceleaşi tehnici de menţinere a culorii folosite pentru obţinerea nuanţei de verde.

Piperul roz reprezintă fructele uscate ale unei specii diferite din familia Piperaceae – Schinus Terebinthifolius. Acest condiment este mai degrabă aromat decât iute, fiind de multe ori ales ca decoraţiune şi mai puţin pentru gust. Totuşi, în combinaţie cu alte mirodenii poate căpăta o aromă subtilă, deosebită, fiind, în general, preferat pe lângă preparate din peşte şi legume.

Piperul negru, piperul verde și piperul alb sunt produse de aceeași planta. Pentru piperul verde se recoltează boabele în stare crudă, lăsate fiind să se deshidrateze ulterior sau fiind murate, motiv pentru care piperul verde are și un gust mai blând. Piperul negru se recoltează atunci când fructul ajunge la maturitate, iar piperul alb este de fapt piperul negru care se hidratează, se fermentează ușor și apoi se decojește, fapt pentru care piperul alb este cel mai picant, pentru că acesta conține doar miezul fructului, încărcat de piperina, un alcaloid natural care face boabele de piper picante.

Piperul de Cayenne, denumit astfel datorită orașului Cayenne din Guana Franceză din care provine, este de fapt pulberea obținută în urma măcinării fructelor unei specii de Capsicum (ardei iute) și care au fost uscate în prealabil.

Back to top button
Close
Close