glasul-hd.ro Web analytics

Sănătate

Farmacia din grădină – Pinul

Pinul (Pinus),  din familia Pinaceae,  este orginar din emisfera nordică şi cuprinde peste 80  specii de arbori  (mai rar arbuşti) răşinoşi, având scoarţa roşie. Pinul este un arbore înalt, ajunge până la 40-50 de metri înălțime, trunchiul și ramurile au nuanțe de roșu – alburiu – cărămiziu, rudă apropiată cu bradul, pinul este mai bogat în rășină și are mai multe proprietăți terapeutice, înflorește în lunile mai și iunie, conurile cafenii, ajung până la șapte centimetri lungime.

Pinul, arborele, trăiește până la 500-600 de ani, arbuștii au o longevitate de până la 300 de ani, se pot  cultiva în gradină, în scopuri ornamentale.

De la pin se folosesc acele şi  mai ales mugurii, care se recoltează în martie-aprilie, înainte de desfacere şi conțin uleiuri volatile cu proprietăți antiseptice, antiinflamatorii şi  expectorante: tanin, ce reduce durerea şi  iritatiile;            alcool şi  rezine cu un efect balsamic in tuse, bronșite şi în alte afecțiuni ale căilor respiratorii. Mugurii de pin au proprietăți terapeutice deosebite, fiind recomandați în tratamentul, dar și prevenirea multor afecțiuni. Pot fi culeși în luna mai sau pot fi procurați din magazinele naturiste.

Pinul este un remediu naturist foarte cunoscut pentru tratarea eficienta a tusei. Mugurii de pin din care se face siropul conțin elemente cu un efect remarcabil in vindecarea membranelor gatului si ale pieptului.  vitamina E, un antioxidant care protejează celulele de atacul radicalilor liberi. Complexul de B-uri este şi el bine reprezentat în compoziţia mugurilor, în special prin vitaminele B1, B2, B3 şi B9.

Acestea menţin sănătatea pielii, favorizează buna funcţionare a aparatului vizual, a metabolismului şi a sistemului nervos, alături de vitamina A si vitamina E -un antioxidant care protejează celulele de atacul radicalilor liberi..

Dintre minerale, cel mai bine reprezentate sunt manganul un mineral cu un rol extrem de important în sănătatea oaselor, dar și în reducerea simptomelor sindromului premenstrual și cuprul care intervine în procesul de producere a globulelor roșii şi care menține sănătatea pielii. De asemenea, mugurii de pin conțin și cantităţi însemnate de calciu, fier și fosfor.

Fierul, principalul constituent al hemoglobinei, este pigmentul responsabil cu transportul oxigenului în organism. Un aport corespunzător de fier în organism contribuie la combaterea stării de oboseală și la recăpătarea energiei.Consumul regulat de muguri de pin ajută la pierderea kilogramelor în plus. Explicația constă în faptul că acidul pinolenic, un acid gras polinesaturat din compoziția mugurilor, stimulează acea zonă a creierului care eliberează hormonii sațietății. În acest scop, se recomandă consumul de muguri de pin între mese sau amestecați în salate. Muguri de pin conțin  betacaroten, de luteină și zeaxantină. Corpul transformă betacarotenul în vitamina A, un nutrient care intervine în menținerea sănătății retinei. În plus, specialiștii au concluzionat, în urma unor studii amănunțite, că luteina și zeaxantina întârzie dezvoltarea degenerescenței maculare și a cataractei.

Semințele de pin, sunt semințe ale conurilor de pin, când sunt scoase din conurile de pin, semințele sunt învelite în coajă – grosimea coji este diferită de la specie la specie -, au o aromă puternică de nuca, un parfum discret, proaspăt de conifer. Semințele de pin, conțin foarte multe proteine, sunt bogate în calorii, în antioxidanți, vitamine complexul vitaminic B, sunt o sursă excelentă de vitamina E – un antioxidant solubil -, vitamina K, A, minerale – magneziu, potasiu, calciu, fier, magneziu, zinc, seleniu și mangan – semințele de pin sunt una dintre cele mai bogate surse de mangan , fito-chimicale, atât de necesare sănătății.

Back to top button