glasul-hd.ro Web analytics

Sănătate

Farmacia din grădină – Lucerna

Lucerna are rădăcina de 1-2 metri, florile au culoare albastru-violet iar fructul este o păstaie răsucită în spirală.

În scop fitoterapeutic se utilizează întreaga plantă, recoltată la începutul înfloririi.

Lucerna conţine minerale, vitamine, amidon, glucide, proteine, pectine, tanin, saponine, amine, cumarine, triterpene, carotenoide, purine, steroli, pigmenți, izoflavone şi cumestrol.

Sub formă de infuzie sau decoct, lucerna este indicată în anemie, hipocalcemie, dizolvă cheagurile de sânge, combate gastrita, diabetul, este utilă in  hipercolesterolemie, metrorargie, fortifică oasele şi dantura, detoxifică organismul, previne infecţiile urinare şi stimulează lactaţia.  Este folosită cu succes pentru a trata boli precum artrita, astmul, res­piraţia urât mirositoare şi mirosul neplăcut al corpului, infecţiile determinate de ciuperci, febra şi edemele, ca laxativ și pentru a induce vărsături. A fost folo­sită de asemenea pentru prevenirea tumorilor, în lupta împotri­va cancerului, a cariilor dentare (conţine fluor natural) şi a os­teoporozei.

Unguentele cu lucernă sunt utilizate  împotriva reumatismului articular.

Saponinele din plantă sunt capabile sa reducă toxinele din intestin, să elimine ciupercile, bacteriile dănătoare şi viruşi, pot stimula creșterea bacteriilor sănătoase. Medicina tradițională chineză foloseşte frunzele sau lăstarii de lucernă ca remediu pentru diverse probleme digestive. Decoctul din frunzele mature sunt folosite ca diuretic, ca un mijloc de eliminare a apei din organism.

Consumul de lucernă poate ajută  la reglarea glicemiei, ameliorarea depresiei, reducerea stresului,  00imbunatatirea circulației intestinale şi la  întărirea pielii şi muschilor.

Un alt ingredient util din lucernă este coumestrolul. Acesta este un hormon pe bază de plante care are activitate estrogenică şi prin urmare, poate avea un efect pozitiv asupra simptomelor menopauzei- bufeurile și transpirațiile nocturne. Consumul regulat de lucernă previne dezvoltarea bolilor de tiroidă. Germenii de lucernă conţin peptide speciale care sunt similare cu hormonii tiroidieni.

Persoanele care au suferit de lupus eritematos sistemic nu au voie să consume remedii pe bază de seminţe sau de pulbere de lucernă, deoarece acestea pot redeclanşa boala.

De asemenea, este contraindicată administrarea de preparate fitoteraputice pe bază de lucernă femeilor gravide sau celor care alăptează şi celor care au tratament cu anticoagulante.

 

Back to top button