glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Castelul Nopcsa mai aşteaptă salvatorii bani europeni încă vreo patru ani

Un castel superb cu poveşti pe măsură stă şi acum ascuns între clădiri comuniste şi se prăbuşeşte puţin câte puţin în fiecare zi. Proprietarul, Consiliul Judeţean Hunedoara, a intervenit până acum doar cu … bune intenţii, necesare dar total insuficiente pentru salvarea unui monument de importanţă naţională: Castelul Nopcsa de la Săcel.

În centrul satului Săcel nu se observă niciun indicator spre Castelul Nopcsa. Nu e încă obiectiv turistic oficial, deşi este clasificat ca monument istoric. Poate că e mai bine aşa, deocamdată. Oricum e nevizitabil din două motive: e îngrădit, închis şi păzit, plus că e periculos să te plimbi prin castel. Oricând o bucată de tencuială sau, mai rău, o grindă masivă de lemn din tavan se poate prăbuşi peste tine.

Absurdităţi vizuale

Odată ajuns la capătul uliţei lăturalnice indicată de săteni eşti tentat să crezi că ai ratat castelul. Toroc că turnul acestia este încă mai înalt decât copacii care-l înconjoară. Mai rău, obiectivul este înconjurat de tot felul de clădiri pătrăţoase şi urâte, ridicate pe vremea comunismului. Sunt „urme” ale transformării castelului, mai întâi în spital de neuropsihiatrie, în anii ’50, apoi în şcoală pentru copii cu nevoie speciale. Iniţial, toată activitatea s-a derulat în castel. Apoi, în anii ’80, a castelul a fost abandonat, dar s-a construit în jurul lui: un bloc de locuinţe pentru pentru dascălii veniţi să lucreze la şcoala amintită (imobil „dotat” apoi şi cu garaje din lemn şi tablă), o clădire pentru săli de cursuri, un internat, o clădire pentru centrala termică…
Doar portalul de intrare pare să fi rămas intact în jurul castelului. În dreapta e o cămăruţă a paznicului, în spatele ei un fost grajd al castelului, iar între grajd şi castelul în sine, tot pe dreapta, se vede intrarea în beciul curţii nobiliare, lângă care e amenajat un şopru metalic ce adăposteşte o maşină, probabil maşina paznicului.

Vizită cu adrenalină

Intrarea în castel se face doar după ce dai la o parte o bucată a gardului metalic ce îl înconjoară, gard montat încă de pe vremea-n care aici mai activa şcoala pentru copii cu nevoi speciale, tocmai pentru a preveni accidentele. Saloanele de la parter sunt ocupate cu butuci de lemn, sau… pur şi simplu moloz. Pe unele holuri şi în unele încăperi sunt resturi de mobilier vechi cam de 60 de ani. Castelul aproape că nu mai are nici uşi nici ferestre. Urcarea la etaj e însoţită de emoţii: o grindă masivă de lemn e prăbuşită din tavan. Altele două, la fel de mari, sunt desprinse de la un capăt şi dau impresia că pot cădea oricând. Treptele sunt acoperite aproape-n întregime cu un strat de moloz. În unele locuri se vede, totuşi, că sunt făcute din marmură roşie. Un vitraliu circular cu diametrul de aproape doi metri aminteşte de măreţia castelului de altă dată. Uşile de lemn care încă mai rezistă, la fel, deşi sunt vopsite în verdele tipic clădirilor comuniste. Sălile de la etaj arată la fel de rău ca cele de la parter. Podeaua e moale în multe locuri, geamurile sunt sparte, iar molozul nu lipseşte nici de aici. Într-una dintre săli, o scară spiralată din fer forjat care duce în pod a supravieţuit ca prin minune. În „capela” amenajată la capătul nordic al castelului nu poţi sta din cauza curentului puternic de aer. În pod se văd „căpriori” montaţi cu decenii în urmă, dar şi găuri imense în acoperiş. În turn nu se poate urca din cauza scărilor de lemn putrezite. Ultimele trepte lipsesc. Probabil au fost luate de cineva. Castelul a fost cândva spectaculos. Este şi acum, chiar dacă arată dezolant.

Consiliul Judeţean Hunedoara s-a trezit proprietar al Castelului Nopcsa de la Săcel, în urmă cu 11 – 12 ani, după ce toate unităţile de proiecţie socială a copilului au fost transferate de la Guvern autorităţilor judeţene. În ultimii ani, CJ Hunedoara făcut câteva intervenţii de urgenţă la obiectivul amintit, însă nu a reuşit să găsească bani pentru restaurare. A fost aproape de o asemenea reuşită anul trecut, după cum spune Cosmin Joiţoiu, director al Agenţiei pentru Dezvoltare Economică Hunedoara, din subordinea CJ: „Am avut, iniţial, un proiect în valoare de 5 milioane de euro care prevedea restaurarea castelului şi reabilitarea clădirilor din aceeaşi incintă. Acolo se dorea apariţia crearea unui centru de cercetare paleontologică. Universitatea din Bucureşti ne-a fost partener în demers, la fel şi un institut din Norvegia. Apoi, când am văzut că fondurile din granturile norvegiene de care dispunea Ministerul Culturii, sunt limitate, de doar 10 milioane de euro, în total, am fost nevoiţi să renunţăm la partea cu clădirile noi şi să ne limităm la restaurarea castelului. Am depus un proiect, la Ministerul Culturii, în valoare de 2,2 milioane de euro. S-a clasat al 16 dintr-un total de 260, dar n-a mai prins finanţare şi a fost trecut pe lista de rezervă. Acum retuşăm proiectul şi intenţionăm să-l depunem pe axa dedicată monumentelor în noua sesiune de finanţar europeană. Dacă am avea acceptul de finanţare astăzi, ar dura un an până la semnarea contractelor, iar lucrarea în sine s-ar putea derula pe parcursul a doi ani”
Planurile revizuite ale ADEH şi Consiliului Judeţean în ce priveşte Castelul Nopcsa ar putea însemna, de asemenea, demolarea clădirilor comuniste. Monumentul ar urma să adăpostească un muzeu dedicat baronului Francz Nopcsa, săli de seminarii şi un muzeu al dinozaurilor.

Castelul de la Săcel a fost ridicat cu 200 de ani în urmă şi a aparţinut uneia dintre cele mai vechi şi puternice familii nobiliare din Transilvania. Familia Nopcsa a fost întemeiată pe la 1.300, unul dintre personajele celebre ale neamului fiind Laszlo Nopcsa (Vasile Nopcia – în varianta românească a numelui), care se considera român şi chiar a participat la adunarea de la Blaj, în 1848. Despre acelaşi Laszlo Nopcsa se spune că ar fi fost „tâlharul Faţă Neagră”, un fel de Robin Hood al Transilvaniei. La fel de celebru a fost şi ultimul descendent al familiei. Ferencz Nopcsa a fost pionier al paleontologiei (el şi sora sa au descoperit primele oase de dinozauri pitici, specii care au populat Ţara Haţegului), aventurier, pretendent la tronul Albaniei (ţară de care se îndrăgostise) dar şi spion al Austro-Ungariei în Primul Război Mondial. Averea i-a fost confiscată la 1918. A reuşit să-şi redobândească parte din proprietăţi la 1920, dar când s-a întors la Săcel a fost bătut crunt de sătenii care considerau că nu mai avea dreptul la nimic. S-a sinucis în 1933 la Viena.