Aurul ignorat de la Hunedoara
Hunedoara s-ar putea prezenta în faţa turiştilor cu un obiectiv cultural-istoric aproape la fel de important precum Castelul Corvinilor: Biserica „Sfântul Nicolae”. Nu o poate face însă din motive administrative şi, mai nou, legale. De ani buni lăcaşul de cult a căzut, oarecum, în uitarea autorităţilor. Asta cu toate că vorbim despre o biserică ridicată la 1458 şi extinsă la 1650, când a fost şi pictată pe interior, atunci fiind folosită pentru decoraţiuni şi multă foiţă de aur. Valoarea arhitecturală, istorică şi, mai ales, spirituală a acesteia este inestimabilă.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Hunedoara a început să iasă din uitare cu cinci ani în urmă, când a ajuns aici, repartizat de undeva din judeţul Cluj, părintele Ioan Georgiu. Dacă, până atunci, biserica stătea mai mult închisă, acum, în cazul în care vreun grup de turişti bine ghidaţi de cineva doreşte să o viziteze, e de-ajuns un telefon şi „se rezolvă”.
Tot părintele Georgiu a reuşit să facă rost de bani pentru restaurarea a patru icoane vechi de câteva secole, a unei grinzi cu inscripţii la fel de vechi şi valoroase şi chiar a mers până la a înfiinţa un cont de facebook al bisericii. Împreună cu un grup de specialişti tineri şi inimoşi, doreşte să amenajeze în turla bisericii un mic muzeu bisericesc, doar-doar, din cei peste 200.000 de turişti pe care-i are castelul, măcar vreo 10.000 să se abată anual şi pe aici, mai ales că biserica e la doar câteva sute de metri distanţă. „Primăria Hunedoarei ne-a ajutat cu 10.000 de lei pentru restaurarea icoanelor, cu vreo trei ani în urmă era asta. Apoi am adus aici experţi care să evalueze situaţia picturii. Atunci s-au făcut şi acele curăţări parţiale care au scos la iveală lucrări cu totul deosebite, făcute la 1654. Mi s-a spus însă că o restaurare totală a picturii costă cam 1,5 milioane de lei. Noi nu avem de unde să facem rost de atâţia bani. Avem 6.000 de enoriaşi, majoritatea bătrâni, cu pensii foarte mici. Nici nu îndrăznesc să le cer lor bani pentru aşa ceva”, spune părintele Ioan Georgiu.
Litigiul care încurcă
Cu mai bine de un an în urmă Biserica Greco-Catolică a început în instanţă un nou demers prin care revendică mai multe biserici din Transilvania şi Banat, inclusiv din judeţul Hunedoara. Biserica „Sfântul Nicolae” se numără printre ele. Se pare că procesul nu are şanse de a se termina prea curând: „Nu se pot derula proiecte de restaurare la biserici care fac obiectul unui litigiu. Vrem şi trebuie să respectăm legea. Dacă este să ne luăm după cazul de la Lupeni, unde Biserica Greco-Catolică a revendicat un lăcaş de cult, a pierdut procesul, dar a continuat demersul la CEDO, unde, din nou, a pierdut, cred că vor mai trece vreo doi sau trei ani până când se va lămuri şi problema Bisericii <Sfântul Nicolae> din Hunedoara. Până atunci, nu putem face nimic”, spune preotul Gabriel Miricescu, purtător de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Acesta se declară încrezător că BOR va avea câştig de cauză şi în această situaţie, mai ales că există dovezi istorice conform cărora, la 1458 lăcaşul de cult a fost construit şi folosit de către ortodocşii din Hunedoara, iar biserica greco-catolică a apărut abia două secole şi jumătate mai târziu.
Ridicată din ordinul lui Matei Corvin
Pe locul actualei biserici ar fi existat un lăcaş de cult, tot ortodox, dar din lemn. Acesta a fost demolat la ordinul lui Ioan de Capistrano, un misionar catolic care a stat o vreme la Castelul Corvinilor. Comunitatea de lângă castel era ortodoxă, după cum spun istoricii, dar îi era fidelă lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. La doi ani de la moartea lui Ioan de Hunedoara (11 august 1456), Matei Corvin şi-ar fi dat seama de greşeala făcută de tatăl său, sub influenţa lui Ioan de Capistrano, şi a ordonat ridicarea altei biserici ortodoxe pentru credincioşii hunedoreni dar şi pentru numeroşii meşteri sârbi care lucrau la extinderea şi înfrumuseţarea castelului.






