Sute de profesori susţin mâine examenul de titularizare
Peste 500 de cadre didactice din județul Hunedoara intră miercuri în febra examenului de titularizare. La nivelul județului există 499 de posturi vacante, dintre care 52 sunt titularizabile.
Profesorii, învăţătorii şi educatorii din judeţul Hunedoara susţin miercuri, 15 iulie, proba scrisă a examenului de titularizare. Aceasta este proba finală, după ce au trecut de inspecţiile la clasă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara la examen sunt aşteptate 504 cadre didactice. În judeţ au fost scoase la concurs 499 de posturi şi fracţiuni de posturi. Dintre acestea 52 sunt titularizabile (cu viabilitate de cel puţin patru ani) cele mai multe fiind la disciplina educaţie fizică şi sport. Posturi complete sunt 187, iar incomplete (fracţiuni de posturi) 260. Ca să promoveze examenul, candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota şapte. „Susţinerea probei scrise a examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc la Colegiul Naţional ‹Sabin Dragoi› Deva începând cu ora 10.00. Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00. Examenul va dura patru ore, timp în care dascălii vor avea de tratat două subiecte din disciplina de predare şi un subiect din metodica predării. Rezultatele examenului vor fi afişate în data de 20 iulie”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara, Claudia Anca.






