glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Acţiune umanitară în pragul sărbătorilor pascale. Vacanţă de vis în Ardeal pentru trei copii din judeţul Neamţ, cărora le-a ars casa

Ne aflăm în pragul sărbătorilor pascale, perioadă în care toţi oamenii cu suflet mare oferă diverse cadouri sau organizează acţiuni umanitare pentru oamenii şi copiii necăjiţi. Un astfel de gest l-a făcut și viceprimarul din comuna Cârjiți, pentru trei copilași cu care viaţa a fost extrem de dură. Este vorba despre trei micuți din judeţul Neamţ, care au rămas fără doi fraţi şi acoperiş deasupra capului, după ce un incendiu le-a mistuit casa în care locuiau. Marcat de această întâmplare, viceprimarul le-a oferit copiilor haine, alimente, dar şi o vacanţă de vis în Ardeal.

Paştele este o sărbătoare a sufletului şi întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale are rolul de a ne pregăti, să primim, cu sufletul curat, Lumina Învierii Domnului. De obicei, în această perioadă oamenii credincioşi şi cu sufletul mare fac tot posibilul să aducă fericire şi speranţă în inimile celor nevoiaşi, în special a copiilor. Un gest aparte a fost făcut şi de viceprimarul comunei Cârjiţi, Daniel Popa, care, impresionat de drama prin care trec trei copii din judeţul Neamţ, care au rămas fără doi fraţi şi acoperiş deasupra capului, după ce un incendiu le-a mistuit casa în care locuiau, le-a oferit o vacanţă de vis în judeţul Hunedoara şi prin împrejurimi. „În urmă cu trei luni, eu cu soţia şi încă ceva prieteni din judeţ am fost cu mai multe ajutoare în judeţul Neamţ şi în Braşov. În satul Rocna, din judeţul Neamţ, am identificat o familie, cu şase copii care treceau printr-o traumă cumplită: un incendiu nimicitor le-a luat în urmă cu trei ani doi copii şi casa în care locuiau. Marcaţi de ceea ce am văzut acolo şi de condiţiile în care trăiau acei copii, după ce incendiul le-a luat ce aveau ei mai de preţ, am hotărât că în vacanţa de vară, să putem să le oferim o vacanţă de neuitat în Ardeal. Am cerut permisiunea mamei copiilor, şi după ce şi-a întrebat micuţii dacă sunt de acord să vină la noi la Cârjiţi, am făcut toate demersurile ca trei copii, din cei şase, să vină să stea o săptămână la noi. Unul dintre voluntarii cu care am făcut acţiunile umanitare a mers după ei în Moldova, pe cheltuiala proprie şi, de sâmbătă, aceşti trei copii minunaţi sunt la mine acasă”, a precizat viceprimarul din Cârjiţi, Daniel Popa.

Prima jucărie – la 14 ani

Pe parcursul acestei săptămâni, copiii au beneficiat de toate lucrurile necesare pentru ca sărbătorile pascale să fie de neuitat. În plus, deoarece cei trei fraţi nu au văzut în viaţa lor cum arată o jucărie, familia Popa le-a dăruit foarte multe jucării, dulciuri şi haine şi i-a plimbat prin tot judeţul. „De când au venit la noi copiii, am încercat să le oferim toate condiţiile pentru a uita trauma prin care au trecut. Am fost cu ei la Grădina Zoologică la Sibiu, la cetatea Devei, la Castelul Corvinilor, ne-am plimbat prin parc, am făcut poze şi ne-am distrat. Băiatul are 6 ani, iar fetele 12, respectiv 14 ani. Sunt copii foarte săraci, care nu au văzut jucării în viaţa lor şi dăruindu-le atât de multe, într-un timp atât de scurt, au fost pur şi simplu extaziaţi. Mie şi la nevastă-mea ne spun ‹tati› şi ‹mami›, iar orice fac vin şi ne cer voie. Noi ne-am ataşat foarte mult de aceşti copii, care, chiar dacă locuiesc într-o sărăcie lucie, sunt nişte copii foarte buni, ascultători şi muncitori. Deoarece au venit la noi în această perioadă a sărbătorilor pascale, am dorit ca Iepuraşul să le facă o surpriză şi să-i găsească şi la Cârjiţi. De aceea, am cumpărat şi am adunat jucării şi haine, şi le-am dăruit lor pentru ca atunci când se vor întoarce în Neamţ, să nu uite niciodată această excursie de vis ”, a adăugat Daniel Popa.

Back to top button