glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Veteran centenar sărbătorit la Geoagiu

Ieremiaş Hercza, veterean de război din Cigmău, sat aparţinător oraşului Geoagiu, împlineşte 100 de ani pe 29 martie. Comunitatea locală şi Asociaţia Veteranilor de Război (AVR) din judeţul Hunedoara l-au sărbătorit însă ieri, înainte de şedinţa Consiliului Local Geoagiu, ocazie cu care a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului amintit, dar şi un premiu în bani de 500 de lei.

„Este un eveniment extrem de rar să sărbătoreşti o persoană care ajunge la vârsta de 100 de ani. Mărturisesc că, în cazul meu, este prima dată când am o asemenea ocazie. Momentul este cu atât mai frumos cu cât este vorba despre un veteran de război, o persoană care face parte din acea categorie a românilor care trebuie cinstiţi, pentru că şi lor noi le datorăm acum libertatea noastră. Se spune că nu este orfan cel care nu are părinţi, ci cel care nu-şi cinsteşte străbunii şi nu îşi cunoaşte istoria. Îi urez sincer
«La mulţi ani!». Îmi doresc să mai avem astfel de ocazii, cât mai multe pentru că e cu adevărat înălţător să sărbătoreşti o persoană care ajunge la vârsta de 100 de ani”, a declarat primarul oraşului Geoagiu, Ioan Vălean.

Diplomă din partea MApN

La festivitatea de ieri a fost prezent şi preşedintele AVR Hunedoara, Gheorghe Homoştean, care a punctat felul în care România îşi tratează eroii aflaţi încă în viaţă: „În 1990, în ţară mai erau 900.000 de veterani de război. Acum mai sunt doar vreo 30 – 35.000. În urmă cu patru ani, în judeţ erau peste 4.000 de veterani. Acum mai sunt vreo 300. Cu toate astea indemnizaţiile veteranilor de război ai României sunt cuprinse între 150 şi 250 de lei, în timp ce, în ţările vecine nouă, aceste venituri pleacă de la 500 de euro şi ajung până la 8.000 de euro”. Chiar dacă nu are fonduri pentru majorarea retribuţiilor veteranilor, Ministerul Apărării Naţionale a făcut un gest simbolic pentru Ieremiaş Hercza – i-a acordat o diplomă de merit, semnată chiar de ministrul Mircea Duşa, înmânată de un reprezentant al Comisariatului Militar Judeţean. Este vorba despre plutonierul adjutant Doru Goiceanu care, după ce l-a felicitat, i-a spus, glumind, lui Ieremiaş Hercza: „Vă aşteptăm la comisariat”.

100 de ani de viaţă, în câteva rânduri

Ieremiaş Hercza s-a născut pe 29 martie 1915 în Geoagiu – Băi. A avut şi un frate geamăn, care s-a stabilit în judeţul Alba şi care a decedat cu 13 ani în urmă. Amândoi au fost trimişi pe front, în cel de-al Doilea Război Mondial, la unităţi diferite. Făcuseră deja câte doi ani de armată. Erau deja obişnuiţi cu foamea îndurată în haina militară românească. „Nu-mi mai amintesc prea bine ce mâncam, ce nu mâncam, dar ştiu că mai mereu ne era foame. Am mers cu trenu’ până în Rusia (Ucraina – de fapt, n.red.). Dup-aia am mai mers şi pă jos. Nu mai ştiu cât o durat drumu’. Ştiu numa’ că m-am trezât de-odată-n Munţii Caucazului. Era deja septembrie 1941. Am stat acolo pă poziţie două luni. Când să-ncepem ofensiva, am primit ordin de retragere. Vai da’ frig o fost. Am stat până spre iarna lui 1942. Dup-aia ne-am tras la Kerci. Acolo am stat tătă iarna. Mâncam numa’ 30 de grame de pită pă zi şî… cam atât”, rememorează veteranul. Retragerea de la Kerci spre portul de la Sudak, din Crimeea, a fost şi mai grea. Aviaţia rusească hărţuia necontenit coloanele româneşti. Veteranul povesteşte că nu o dată gloanţele avioanelor de vânătoare ruseşti i-au trecut pe la tâmplă.  Din unitatea lui Ieremiaş Hercza, au plecat în retragere 200 de oameni şi 70 de cai, iar la Sudak au mai ajuns doar 12 camarazi şi şase cai. La câteva sute de metri de port, Ieremiaş şi ai lui au fost luaţi prizonieri. La câteva zile după aceea, s-a îmbolnăvit de malarie. Acesta a fost, de fapt, norocul lui, pentru că nu a mai fost trimis în lagărele de muncă din Siberia, ci a fost păstrat ca ajutor în spitalul din Feodosiya. “Pă 15 mai am fost internat. Am căzut la pat şî m-am mai trezât pă 1 septembrie. Lângă patu’ meu era o moldoveancă, Dumnezău să o ţână fericită pă oricare lume-ar fi ea acuma, care m-o grijit în tăt timpu’ ăsta. Săraca femeie, de multe ori o zâs că nu mai scap cu viaţă. Nu ştiu cum, da’ m-am trezât de la căldura soarelui care bătea prin geam. Ea era, ş-acuma o văd, cu o cană de lapte-n mână. Era cana aia din care mi-o tăt dat să beau lapte luni la rând. Să ruga la Dumnezău să nu mor, şi Dumnezău o ascultat-o”, povesteşte veteranul centenar. Ieremiaş Hercza mai spune că pe toată durata prizonieratului a mâncat aproape numai şi numai mălai. A fost eliberat abia pe 20 noiembrie 1948. Încă de la înrolare a avut mereu cu el o icoană şi o bucată de anafură, pe care a reuşit să le ascundă. A fost şi este convins că doar Dumnezeu l-a scăpat cu viaţă. „Oh, Doamne. Păi când eram pă front mă rugam numa’ să mai prind zâua de mâine. În Caucaz o bombă o căzut lângă mine. M-am ţâpat într-un şanţ şi m-am ales atunci numa’ cu nişte ţărână păstă mine. O palmă dacă era mai aproape bomba aia, muream, nu mai ieşeam de-acolo. Da! Şi de-acolo am scăpat. Dumnezău m-o scăpat”, mai povesteşte hunedoreanul care va împlini, duminică, un secol de viaţă. Când s-a întors acasă, la Geoagiu – Băi, toate fetele erau deja măritate. Şi-a găsit şi el o soaţă, dar la Cigmău, unde s-a stabilit. Are o fată, o nepoată şi o strănepoată. După război a muncit în agricultură şi la întreţinerea căilor ferate. A ieşit la pensie în 1975.