Un hunedorean, aproape de a deveni primul patron străin de club din Emiratele Arabe Unite
A avut inspiraţia de a pune bazele unei agenţii de impresariat într-una din cele mai ofertante pieţe din lumea fotbalului, iar acum câteva zile şi-a înfiinţat propriul club. Brădeanul Robert Cristian Trif (a cărei poveste a fost prezentată pe larg, vara trecută, în paginile ziarului nostru) are un proiect bine pus la punct: în cinci ani vrea titlul!
La 34 de ani, Robert Cristian Trif ar putea deveni primul patron străin de club din Emiratele Arabe Unite, ţară în care antrenează, printre alţii, Cosmin Olăroiu, Quique Sanchez Flores sau Eric Gerets. În aproximativ trei săptămâni, Trif va afla dacă echipa sa, Dubai Athletic, va face parte din eşalonul secund al campionatului din Emirate, acolo unde au rămas trei locuri goale, după dizolvarea cluburilor Al Raams, Al Jazira, Al Hamra şi Al Arabi.
Proiect pe termen lung
Brădeanul a lansat la apă noul club, vinerea trecută, acesta fiind primul club profesionist lansat în Emirate, din 2000 încoace. Trif are şi o strategie bine pusă la punct. „Strategia mea este una pe termen lung. Vreau să construiesc un club care să devină auto sustenabil, iar în cinci ani să câştig prima divizie. Vreau să promovăm în primii doi ani, în al treilea să ne consolidăm, iar în al cincilea să jucăm în Liga Campionilor Asiei”, povesteşte hunedoreanul. Ştie cum să atragă şi atenţia locală şi asta pentru că gruparea sa vrea să pună accentul pe jucători tineri, din zonă, care în timp să fie eligibili pentru echipa naţională a Emiratelor Unite Arabe. „Vrem să fim recunoscuţi ca un club care pune accentul pe jucătorii tineri din zonă şi care să le ofere acestora posibilitatea de a creşte într-un mediu sută la sută profesionist, care va duce, ulterior, sperăm noi, către echipa naţională”.
Se gândeşte şi la antrenorii români
Deşi n-a numit încă un antrenor principal, brădeanul ia în calcul mai multe variante. „Trebuie să fie tehnicieni care au câştigat trofee în această parte a globului. Şi nu numai. În principiu, să aibă un CV destul de bogat”, mai spune impresarul de 34 de ani, pe lista căruia se află şi un antrenor român: Ilie Balaci, obişnuit cu Orientul Mijlociu, acolo unde le-a pregătit pe Al Shabab, Al Ahli şi Al Ain. Echipa va evolua, cel mai probabil, pe unul dintre cele trei stadioane din Dubai care în acest moment nu au proprietar. „Suporterii sunt singurul lucru care lipseşte fotbalului din Emirate. Dacă îi putem atrage alături de noi putem face fotbalul din ce în ce mai bun, de la an la an”, a mai spus tânărul antreprenor, care a adăugat că nu va renunţa la proiect, chiar dacă gruparea sa nu va fi acceptată anul acesta în cel de-al doilea eşalon. „Nu ţin neapărat să fim acceptaţi din acest sezon în liga a doua, dar ar fi cu adevărat fantastic să fim primiţi acolo. Cererea noastră a fost întocmită şi aşteptăm decizia Federaţiei”.
„Fotbalul românesc este foarte urmărit aici în zonă, tocmai de aceea antrenorii români sunt foarte curtaţi. Iar rezultatele lor vorbesc de la sine!”
Tot în această perioadă, brădeanul a intermediat şi trecerea lui Ion Marin (59 de ani) la Al Dhafra în Emirate, la un an distanță după ce antrenorul român a câștigat titlul în Kuweit. Fostul tehnician de la Dinamo, Farul și Petrolul este unul din apropiaţii lui Robert Cristian Trif care l-a recomandat, în trecut, şi lui Al Ettifaq, Dubai Club și Al Kuwait. Euro World Sports Agency, agenţia hunedoreanului, îi mai impresariază, printre alţii, pe Ilie Balaci, Mirko Vucinici sau Khaled Hamdaoui.
UAE Football League (UFL) este principala competiție fotbalistică din Emiratele Arabe Unite. Ea strânge la start 14 formaţii, printre care se numără şi Al Ahli (campioana en-titre) – echipă pregătită de Cosmin Olăroiu, care îi are în lot, printre alţii, pe Mirel Rădoi, Luis Jimenez sau pe Grafite. De departe însă, cea mai de succes grupare este Al Ain, care a câştigat de-a lungul timpului nu mai puţin de 11 titluri de campioană (două dintre ele pe când era antrenată de acelaşi Cosmin Olăroiu şi unul pe când era condusă de Ilie Balaci). În top îi urmează cei de la Al Wasl, cu 7 titluri şi Al Ahli, cu 6. Momentan, lider în Superliga Emiratelor Unite este Al Wahda, care conduce în clasament după şase etape scurse din actuala stagiune, la cârma echipei regăsindu-se portughezul Jose Peseiro, care a trecut, acum şapte ani, şi pe la Rapid Bucureşti.






