glasul-hd.ro Web analytics

Sănătate

Sute de cazuri de pneumonie şi peste 1.000 de infecţii acute respiratorii în judeţ

Tot mai mulţi hunedoreni sunt diagnosticaţi cu infecţii acute respiratorii sau pneumonii. În doar o săptămână, medicii au identificat peste 1.100 de infecţii acute respiratorii,  sute de pneumonii, iar peste 150 de pacienţi au fost internaţi.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile din ultimele zile, tot mai mulţi hunedoreni s-au îmbolnăvit. Conform statisticilor reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara (DSP), în perioada 9 – 15 februarie, incidenţa cazurilor de infecţii acute respiratorii este mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Pe parcursul săptămânii trecute, au fost diagnosticaţi un număr de 1.152 de hunedoreni cu infecţii acute respiratorii şi 457 cu pneumonie. Dintre aceştia, 151 de pacienţi au avut nevoie de internare. Numărul bolnavilor este mai mic faţă de săptămână anterioară, când au fost înregistrate 1.200 infecţii respiratorii şi 516 pneumonii, dar mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când 1.061 de cetăţeni ai judeţului au fost diagnosticaţi cu infecţii acute respiratorii. Cu toate acestea, în momentul de faţă stăm mai bine la capitolul afecţiuni de sezon, deoarece nu au mai fost confirmate cazuri de gripă”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

Cinci cazuri de hepatită la o şcoală din Petroşani

Un număr de cinci copii de la centrul ce aparţine Şcolii Generale „Avram Stanca” din Petroşani s-au îmbolnăvit de hepatita A. Potrivit medicilor specialişti, virusul a fost contactat de la cei care locuiesc în blocurile sociale din Colonia Petroşani. „În ultima lună cinci copii au fost infectaţi cu virusul hepatic A. Deoarece au fost puţine cazuri de hepatită nu putem considera că este vorba despre un focar. Totuşi, în centrul de plasament s-a efectuat operaţiunea de dezinsecţie, iar 46 de copii au fost vaccinaţi. Hepatita A este boala mâinilor murdare iar atât copiii cât şi adulţii trebuie să se spele pe mâini cu apă şi săpun de fiecare dată după utilizarea grupului sanitar şi înainte de a servi masa”, a menţionat Cecilia Birău. În primele cinci luni ale anului 2014, în judeţul Hunedoara au fost înregistrate 27 de cazuri noi de hepatită acută. Cea mai răspândită afecţiune de acest fel a fost hepatita A, cauzată de infecţia ficatului cu virusul hepatitic A, unul dintre cele 5 tipuri de virusuri identificate până în prezent responsabile de hepatitele virale.

457 cazuri de pneumonie au apărut, în ultimele săptămâni, în judeţ.

Back to top button