glasul-hd.ro Web analytics

Agricultură

Subvenții APIA 2021: Primele plăți către fermieri în noul an

Subvenții APIA 2021 – primele plăți către fermieri în noul an urmează să înceapă chiar de astăzi, luni – 4 ianuarie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat la finalul anului trecut că după autorizarea la plată a beneficiarilor Măsurii 21, încă din primele zile lucrătoare ale noului an, se va face alimentarea conturilor fermierilor. În paralel se continuă și plata altor scheme de plată din subvențiile aferente anului de cerere 2020.

Iată ce plăți face APIA la început de an 2021:

  • Plăți APIA la început de 2021: Măsura 21
  • Plăți APIA la început de 2021: Sprijinul cuplat în zootehnie – bovine
  • Plăți APIA la început de 2021: Plăți regulare la subvențiile anuale

Plăți APIA la început de 2021: Măsura 21

Primele alimentări de conturi sunt anunțate de APIA pentru beneficiarii Măsurii 21. Conform unui comunicat de presă remis pe 31 decembrie, s-a reușit  autorizarea la plată pentru 122.447 de cereri unice, astfel:

  • Suma de 51,57 milioane euro, pentru un număr de 46.148 cereri – sectorul legume fructe;
  • Suma de 85,1 milioane euro, pentru un număr de 44.691 cereri – sectorul bovine;
  • Suma de 43,12 milioane euro, pentru un număr de 39.946 cereri – sectorul ovine/caprine.

”Conform fluxurilor procedurale din cadrul APIA și al instituțiilor financiare bancare, o parte dintre fermieri au primit în conturi sumele aferente acestei măsuri începând cu data de 30 decembrie, iar alimentarea conturilor fermierilor se va realiza și în perioada 4 – 8 ianuarie 2021, astfel încât fermierii să beneficieze cât mai repede de acest sprijin”, s-a evidențiat în comunicatul de presă al APIA.

Cuantumul maxim al sprijinului pe Măsura 21 este de 7.000 de euro pe fermă, iar banii provin din fonduri europene.

Plăți APIA la început de 2021: Sprijinul cuplat în zootehnie – bovine

Crescătorii de bovine care au animale eligibile la sprijinul cuplat sunt și ei printre primii care vor încasa subvenții de la APIA în acest început de an. Vă reamintim că la 30 decembrie , agenția de plăți a anunțat că a transferat primele sume către fermierii care au animalele eligibile pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) – bovine, bubaline și viermi de mătase, campania 2020.

La data de 30 decembrie 2020 suma autorizată la plată pentru sprijin cuplat în sector zootehnic se ridica la 105,12 milioane euro, din care:

  • 39,52 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Vaci de lapte;
  • 0,86 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Bivolițe de lapte;
  • 5,42 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Taurine de carne;
  • 59,32 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Ovine/Caprine.

Acești bani, autorizați la plată la finele anului au început și vor continua să ajungă în conturile fermierilor în acest zile, în funcție de sumele disponibile în Trezorerie, de circuitul contabil al APIA și cel bancar.

Plăți APIA la început de 2021: Plăți regulare la subvențiile anuale

Funcționarii APIA reiau de astăzi plățile regulare pentru subvențiile agricole solicitate în baza cererilor depuse anul trecut. Se achită diferența de bani pentru fermierii care au beneficiat de avans și se achită integral sumele cuvenite către beneficiarii care nu au încasat prima tranșă. Termenul pentru finalizarea plăților regulare este 30 iunie 2021.

Iată de scheme de plată se achită în această fază la plățile regulare APIA:

  • Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) cuantum 98,738 euro/ha adică 481,101 lei/ha
  • Plata redistributivă, primul interval: 1-5 ha, inclusiv cuantum 5 euro/ha adică 24,362 lei/ha, al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv 48,105 euro/ha adică 234,393 lei/ha.
  • Plata pentru înverzire cuantum 57,824 euro/ha adică 281, 749 lei/ha.
  • Plata pentru tinerii fermieri cuantum 36,6119 euro/ha adică 178,391 lei/ha.
  • Sprijin cuplat zootehnie – ovine și caprine cunatum 17,72 euro/cap, adică 87,315 lei/cap.

Sursă:

Back to top button