Sfârşit de săptămână bogat în evenimente, la Orăştie
Oraşul Paliei a găzduit la finalul săptămânii trecute o serie de evenimente culturale şi de interes cetăţenesc. Prima acţiune s-a desfăşurat sub genericul “Ziua Porţilor Deschise la sediul Complexului de Servicii pentru Vârstnici”, iar orăştienii au putut vizita sediul centrului pentru bătrâni care va fi inaugurat la sfârşitul acestei luni, după doi ani de la semnarea contractului de finanţare. Centrul pentru vârstnici este o investiţie importantă pentru comunitatea oraşului Paliei, contribuind la îmbunătăţirea sistemului de protecţia a persoanelor de vârsta a treia. Investiţia se ridică la suma de 800.000 de euro şi a fost realizată şi cu sprijinul municipialităţii din Logrono. Orăştienii au putut pătrunde în clădirea recent reabilitată şi care dispune de 30 de locuri de cazare pentru vâstnici, la care se mai adaugă încă zece în regim de centru de zi. Oraşul Paliei a găzduit la finalul săptămânii trecuteşi un eveniment cultural de excepţie. Sediul fostei Sinagogi din Piaţa Cetăţii a găzduit o nouă ediţie a simpozionului anual “Personalităţi şi evenimente orăştiene”. Ediţia din acest an a stat sub semnul aniversării celor 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Astra, iar cu acest prilej scriitorul Ştefan Nemecsek şi-a lansat lucrarea în două volume intitulată “Carte, literatură şi presă la Orăştie, de la începuturi şi până în 1944”, volum care este un proiect cultural de referinţă care aduce în atenţie valoarea şi complexitatea literaturii şi jurnalisticii hunedorene din zona Orăştiei, în context naţional, european şi mondial.






