S-a dat startul evaluării psihosomatice pentru preşcolari
Înscrierea în clasa I şi clasa pregătitoare, introdusă în învăţământul primar de noua Lege a Educaţiei, este în plin proces de desfăşurare. Până acum, părinţii ar fi trebuit să opteze pentru şcoala şi nivelul pentru care vor solicita înscrierea, a cărei primă etapă este programată în intervalul 5-16 martie. Începând cu această săptămână a început perioada de evaluare a dezvoltării psihosomatice, care durează până la finele acestei luni. Preşcolarii pot fi evaluaţi pentru a se constata dacă sunt apţi sau nu pentru clasa pregătitoare. “Analiza psihosomatică prevede probe pix şi foaie. Copilului îi sunt adresate câteva întrebări de către un specialist. Cei care nu vor primi un răspuns afirmativ la această evaluare vor fi înscrişi în grupa mare la grădiniţă. Rezultatul va fi trimis în scris părinţilor, însă nu va putea fi contestat de către aceştia. Dacă sunt cazuri excepţionale, în care copiii care sunt înzăpeziţi, sau care nu au putut afla informaţiile privind perioada în care are loc evaluarea psihosomatică, acei copii mai pot fi examinaţi, astfel perioada se prelungeşte”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Livia Vlad. Rezultatele evaluării vor fi afişate în 2 martie.






