Povestiri din celălalt capăt al pământului. Expediţie de neuitat. Au cucerit şi vulcanul papuaşilor!
Au parcurs 26.000 de kilometri. Au schimbat trei avioane. S-au mai folosit de o avionetă pentru a traversa jungla, alte câteva autobuze şi de un tren pentru a ajunge înapoi acasă. De unde? Din Papua Noua Guinee, acolo unde au cucerit vârful Giluwe, care la 4.367 de metri este cel mai înalt vârf vulcanic din Australia şi Oceania. E al cincilea pe lista de şapte pe care şi-au pus în gând să le cucerească.
Alexandra şi tatăl său, Dan Marcu, s-au întors, ieri acasă, la Almaşul Sec, după o aventură de-a dreptul incredibilă. Au trăit şapte zile printre papuaşi şi-au adunat poveşti care mai pot umple, lejer, un capitol întreg din carte.
Şapte zile, în inima junglei
Papua Noua Guinee ocupă jumătatea de est a insulei Noua Guinee, a doua ca mărime de pe glob, şi alte câteva insule din apropiere. E aproape de două ori mai mare decât România şi e populată cam cu şase milioane de suflete. Se vorbesc 820 (!!) de limbi indigene, adică peste 10% din numărul total al limbilor de pe Terra, iar Port Moresby (capitala) a fost declarat, în 2004, „oraşul în care e cel mai rău de trăit”, din cauza numărului mare de fărădelegi. Fireşte, ca de fiecare dată, cei doi şi-au făcut bine temele şi ştiau ce îi aşteaptă. Cu toate acestea însă, şocul primei întâlniri cu băştinaşii e greu de uitat. „Sigur, ştiam ce vom întâlni în acest loc, având în vedere că am trecut pe listă atâtea şi atâtea locuri exotice, dar parcă nimic nu te poate pregăti înaintea unei întâlniri cu papuaşii. Încă trăiesc în triburi şi e de-a dreptul fascinant să le vezi modul de viaţă. Am stat şapte zile într-un sat şi am putut observa îndeaproape cum trăiesc în junglă”, începe povestea, entuziasmată, Alexandra. Debordează de energie chiar dacă a schimbat trei avioane şi a călătorit cu trenul mai bine de zeci de ore în ultimele zile. Se luminează instant când îşi aduce aminte de ceea ce a lăsat în urmă. „Fără doar şi poate se numără printre cele mai exotice locuri pe care le-am văzut. Papuaşii ne-au urmat la fiecare pas pe care l-am făcut. Bărbaţii aveau tot timpul o macetă la îndemână şi nu ştiai prea bine la ce să te aştepţi de la ei, aşa că am stat mai mereu cu ochii în patru. Totul pare desprins din filmele occidentale, însă e cât se poate de real. Trăiesc într-o lume cu totul şi cu totul aparte”, continuă hunedoreanca.
Câte-o bucăţică din tricolor pentru toată lumea
Alexandra şi tatăl ei au luat pulsul triburilor papuaşe timp de şapte zile. Iar asta nu e de ici, de colo. Cum să-i caracterizezi mai bine pe localnici?! „Traiul lor e un adevărat paradox. În secunda întâi cântă, dansează, acoperiţi de frunze, în secunda următoare sunt cu telefonul la ureche. Globalizarea şi tehnologia a ajuns şi aici, doar că s-a sărit peste multe trepte. Doar câţiva dintre ei ştiu să vorbească în engleză şi tot doar câţiva dintre ei muncesc propriu-zis. Sunt însă extrem de curioşi şi de insistenţi. E interesant însă că se află într-o continuă stare de conflict. Sunt o grămadă de triburi rivale şi spiritele se încing repede dacă unii trec pe teritoriul altora”, completează povestea tatăl Alexandrei, Dan Marcu. O săptămână în inima junglei îţi dă posibilitatea să interacţionezi şi să faci schimb de cunoştinţe. Atât cât se poate. Tocmai de aceea, toţi copiii din micuţul sat aflat la bazele muntelui au „gustat” puţin din România. „Femeile şi copiii m-au pictat în culorile tribului respectiv, în vreme ce noi le-am împărţit, aşa cum am promis încă de acasă, «bucăţi» din tricolor. La finalul expediţiei, toţi erau pictaţi pe faţă în culorile ţării noastre ori purtau brăţări sau bentiţe tricolore. Le-am arătat o hartă a lumii, le-am arătat imagini de acasă, le-am povestit, în măsura în care am reuşit acest lucru, cum e România”, explică Alexandra.
Cum să ajungi la 4.367 de metri altitudine, pe „repede înainte”
Cum era firesc şi expediţia în sine a avut ceva aparte. Cei doi au ajuns în vârf în timp record. Fără voia lor însă! „În mod normal, chiar dacă nu e o ascensiune dificilă, de fiecare dată e nevoie de aclimatizare, de o serie de paşi care trebuie respectaţi. Noi am sărit însă peste toate aceste etape pentru că cei 12 localnici care au venit cu noi mai că nu alergau spre vârf! Ne-am ţinut cât am putut după ei şi am ajuns sus realmente extenuaţi! Am avut nevoie de o noapte să ne revenim”, spune Alexandra, care a dormit în cort împreună cu tatăl său, în vreme ce papuaşii s-au adăpostit într-o peşteră. „Nu-ţi rămân multe de spus după ce experimentezi aşa ceva. Chiar dacă poate ascensiunea în sine n-a fost cea mai dificilă, locurile şi faptul că am trăit în sânul lor au făcut ca şi această expediţie să fie una memorabilă”, mai adaugă tatăl Alexandrei.
„Marcaj” inedit pe vârf
Cei doi hunedoreni au decis să marcheze vârful Giluwe într-un mod inedit. „Am pregătit din sat, împreună cu papuaşii, un semn cu care să marcăm vârful. Sculptat în lemn şi vopsit în culorile celor din tribul Mondika”, povestesc cei doi, care sunt gata să „atace” şi următorul vârf vulcanic de pe listă, Ojos de Salado, din Chile. Punctul final va fi muntele Sidley, din Antarctica!






