Perspective bune pentru culturile însămânţate în toamnă. Grâul şi rapiţa au răsărit în proporţie de sută la sută
Starea de vegetaţie a culturilor însămânţate în această toamnă în judeţul Hunedoara este foarte bună. Datorită ploilor din ultimele săptămâni, specialiştii susţin că grâul, rapiţa şi orzul au răsărit în proporţie de sută la sută şi sunt pregătite de iernare.
Temperaturile pozitive şi ploile căzute în ultima perioadă sunt binevenite pentru agricultorii din judeţul Hunedoara care au înfiinţat culturi de toamnă, după ce, la finalul campaniei agricole, culturile înfiinţate riscau să fie afectate din cauza secetei. Cu toate că în anumite zone, nevoia de precipitaţii încă persistă, culturile de grâu şi rapiţă însămânţate în toamna acestui an se prezintă mult mai bine decât anul trecut. Din această cauză, reprezentanţii Direcţiei de Agricultură Hunedoara informează agricultorii hunedoreni că pot să stea liniştiţi în ceea ce priveşte starea culturilor pentru această iarnă. „Ne-au ajutat foarte mult ploile din ultimele săptămâni. Starea culturilor însămânţate în toamna lui 2014 este mult mai bună decât anul trecut, deoarece toate cerealele păioase au răsărit în proporţie de sută la sută. Spre exemplu, rapiţa de toamnă a beneficiat de condiţii favorabile de la semănat până în prezent, şi are un grad de răsărire la fel ca şi grâul. Cele două culturi, dar şi cele de orz, orzoaică şi triticale sunt pregătite de iernare”, a precizat directorul DA, Ioan Furcă.
„Dacă va fi zăpadă e mai bine pentru agricultori”
Specialiştii în agricultura judeţului susţin că şi dacă va ninge în următoarea perioadă culturile nu vor fi afectate. Ba mai mult, stratul de zăpadă le va proteja de un posibil îngheţ. „Am studiat calendarul meteorologic pentru următoarea perioadă şi am văzut că sunt aşteptate ninsori doar de luna viitoare. Indiferent cum ar fi grâul, rapiţa, orzul şi triticalele sunt pregătite de iernare. În condiţiile în care va ninge, stratul de zăpadă le va putea proteja de ger şi nu le va permite să îngheţe”, a adăugat Ioan Furcă.
Peste 10 mii de hectare de teren, însămânţate în toamnă
Anul agricol 2014 a fost unul foarte bun din punct de vedere al producţiilor rezultate, iar agricultorii hunedoreni au fost pe deplin mulţumiţi de producţii. Datorită acestui fapt, aceştia au însămânţat mai multe hectare de pământ cu orz, grâu, orzoaică sau triticale. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii DA Hunedoara, în perioada septembrie – noiembrie hunedorenii au semănat pe o suprafaţă de 7.800 de hectare – grâu, triticale pe 1.210 ha, orz 430 ha, orzoaică de toamnă 140 ha, rapiţă 650 ha şi legume 137 ha.
10.045 ha este suprafaţa totală de teren însămânţată în această toamnă cu cereale păioase.






