glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Mircea Moloţ – autosuspendat din partid, suspendat de la CJ. Liderul PNL Hunedoara s-a autosuspendat din funcţiile politice.

Mandatul lui Mircea Moloţ la şefia Consiliului Judeţean este ca şi suspendat, scandalul în care este implicat îl forţează să renunţe, cel puţin temporar, la toate funcţiile din partid şi, în plus, termenii arestului la domiciliu îl obligă să nu discute cu ginerele său şi nici cu fiica sa, chiar dacă se întâlnesc accidental, în curtea casei.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat pentru Glasul Hunedoarei că i s-a adus la cunoştinţă situaţia în care se află preşedintele PNL Hunedoara Mircea Moloţ (care este şi vicepreşedinte al partidului, la nivel naţional) şi Tiberiu Balint (prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi lider al PNL Deva), precizând apoi că aceştia se autosuspendă din funcţiile politice.

„Domnul Moloţ nu a omorât pe nimeni!”

„Domnul Moloţ m-a sunat şi mi-a spus că, până la lămurirea situaţiei, se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în PNL. Am toate motivele să cred că şi domnul Balint va face la fel. Domnul Moloţ mi-a transmis că se autosuspendă pentru că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine partidului. Pentru astfel de situaţii, statutul partidului prevede ca Biroul Permanent să numească un preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, până când se vor organiza noi alegeri”. Întrebat dacă există sau nu şanse ca PNL să urmeze modelul „patentat” recent de PSD prin demararea procedurilor de excludere în cazul unor membri care se confruntă cu acuzaţii de corupţie, Petrache a declarat: „PSD nu şi-a exclus membrii, ci i-a suspendat. Nu avem de ce să punem şi problema suspendării din calitatea de membru PNL a domnului Moloţ pentru că nu a omorât pe nimeni. Statutul PNL prevede excluderea din partid a membrilor care sunt condamnaţi penal prin sentinţă definitivă, ceea ce nu este cazul în situaţia despre care discutăm”.

Gligor, deocamdată singur la CJ

Arestarea la domiciliu decisă pentru preşedintele CJ Hunedoara Mircea Moloţ şi vicepreşedintele CJ Tiberiu Balint duce automat la suspendarea acestora din funcţie. Prefectura Hunedoara a primit comunicarea sentinţei date marţi seara Curtea de Apel Alba şi are la dispoziţie 48 de ore să transmită Consiliului Judeţean ordinele privind constatarea suspendării de drept a mandatelor celor doi. Dan Terteci, şeful cancelariei prefectului, spune că va fi înaintat un asemenea ordin şi pentru Tiberiu Balint, chiar dacă acesta şi-a depus demisia pe 5 decembrie, întrucât Consiliul Judeţean nu s-a întrunit încă pentru a lua act de decizia vicepreşedintelui. În aceste condiţii, la conducerea Consiliului rămâne doar Dorin Gligor. Asta cel puţin până în momentul în care consilierii de la judeţ vor alege un vicepreşedinte pentru postul părăsit prin demisie de Tiberiu Balint.

Conform Legii Administraţiei Publice locale, mandatul unui primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte se suspendă de drept dacă acesta este arestat preventiv. Legea amintită a fost adoptată înainte de apariţia noţiunii de „arest la domiciliu”. Reglementări din 2013 precizează însă că, în asemenea situaţii, noţiunea de „arest preventiv” este asimilată cu cea de „arest la domiciliu”, din punct de vedere al efectelor colaterale pe care le produce, inclusiv suspendarea mandatului. Un asemenea ordin de suspendare va fi emis astăzi şi pentru Milică Pup, care este implicat în dosarul întocmit de DNA ca administrator al unei firme, însă deţine şi funcţia de viceprimar al comunei Vorţa.

Au case în aceeaşi curte, dar nu au voie să vorbească

Procesul în urma căruia instanţa a decis măsura arestului la domiciliu pentru Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, Robertto Venter, Milică Pup şi Vasile Axinte a provocat şi o situaţie inedită la Curtea de Apel. Pe parcursul şedinţei de judecată nu s-a supus atenţiei faptul că, practic, Mircea Moloţ şi ginerele său, Robertto Venter, locuiesc în două imobile, cu numere diferite, de pe aceeaşi stradă, dar care au o curte comună. Abia după pronunţarea sentinţei prin care s-a decis arestul la domiciliu s-a ridicat această problemă. În aceste condiţii, instanţa nu a mai putut enunţa o excepţie de la interdicţia inculpaţilor de a comunica între ei, ori cu membrii familiilor altor inculpaţi. Astfel, deşi împart aceeaşi curte, Mircea Moloţ şi Robertto Venter nu au voie să comunice, chiar dacă se întâlnesc accidental. În sentinţă este prevăzută obligaţia inculpaţilor „să nu comunice cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii, experţii şi cu membrii familiilor acestora” şi se mai arată că „în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”.

Back to top button