glasul-hd.ro Web analytics

Update. Minerii din Valea Jiului protestează în curtea sediului Complexului Energetic

În urmă cu ceva timp, minerii, care protestează încă de ieri seară în curtea CEH, au intrat peste conducerea instituției asta pentru că oficialii nu au fost dispuși să iasă la negocieri. Aproximativ 50 de mineri au descins în sediul CEH din Petroșani.

Aproximativ 400 de mineri de la exploatările de huilă Lonea, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului s-au adunat în această dimineața în curtea sediului Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din municipiul Petroșani, solicitând demisia conducerii unității, pe care o acuză de nerespectarea contractului colectiv de muncă.

Minerii au decis astfel să se alăture colegilor de la Mina Lonea, care au început miercuri seara un protest spontan, nemulțumiți de faptul că nu primiseră tichetele-cadou prevăzute în contractul colectiv de muncă, deși Sindicatul Muntele încheiase un protocol în acest sens cu administrația CEH. O parte dintre ei a rămas peste noapte în curtea CEH, iar în cursul dimineții de joi li s-au alăturat ortacii din schimbul întâi de la Lupeni și Vulcan.

„Minerii sunt nemulțumiți pentru că în data de 8 decembrie a fost semnat un protocol cu administrația CEH referitor la acordarea unor tichete cadou până în data de 10 decembrie, în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă, dar acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat pentru AGERPRES președintele Sindicatului Muntele de la Mina Lonea, Vasile Păduraru.

Potrivit sindicaliștilor, conducerea CEH ar trebui să întocmească un program de eficientizare și reorganizare al companiei, până la 15 decembrie.

Back to top button