Obiceiuri şi tradiţii . Tăierea porcului, un ritual păstrat cu sfinţenie în satul Certeju de Sus

An de an, cu doar patru zile înaintea Crăciu­nului, în satul Certeju de Sus se sărbătoreşte Ignatul porcilor. Sacrificarea porcului este o activitate semnificativă, atât din punct de vedere economic, carnea de porc fiind principala bază pentru preparatele de Crăciun, cât şi un ri­tual plin de obiceiuri, legende şi superstiţii.

Ziua de Ignat este una de mare încărcătură religioasă, şi e marcată în majoritatea gospodăriilor de la sate prin sacrificarea a cel puţin un porc, iar unde nu e porc, să găseşte altă orătanie care să fie jertfită. Sacrificarea porcului de Ignat semnifică în fapt moartea anului vechi şi naşterea celui nou.
“Tot ritualul de sacrificare a porcului, de la prindere, înjunghiere şi pârlire şi până la prepararea din fiecare parte a porcului a diverselor produse folositoare gospodarului înseamnă în fapt moartea anului vechi şi reînnoirea celui nou. Pe vremuri nu era folositoare doar carnea şi organele porcului, ţăranii ştiau să facă aproape din tot ce se obţine de la porc câte ceva. Părul porcului era folosit pentru confecţionarea pensulelor şi bidinelelor, din pielea porcului ţăranii îşi făceau opinci, untura de pe porc, mai ales dacă era negru, era folosită de bătrânele satului pentru farmece, descântece şi remedii împotriva bolilor. În zilele noastre se mai păstrează doar ritualul preparării alimentelor după vechile reţete ştiute numai de oamenii locului”, explică etnologul Marcel Lapteş.

Tăcerea porcului

Se spune că porcul ştie când îi vine momentul să fie tăiat, astfel că el tace şi se lasă cu greu scos din cocină în dimineaţa sacrificării. Porcul, în noaptea dinaintea Igantului, fie îşi visează cuţitul, fie se visează cu mărgele roşii la gât. “Apoi porcul nu e el taman prost, el ştie când vrei să îi iei mau (n.r. – viaţa), numai îl vezi că des­chizi uşa la cocină şi apoi nu e chip să iasă afară, stă chitit (n.r. – ascuns ) într-un colţ întunecat şi nu se clinteşte. Mai mult, nici nu-l auzi grohăind după mâncare cum face Ghiţă în alte dimineţi. Tace ca porcu’, cum îi şi vorba aia, se zice pe la noi că porcu’ în noaptea de Ignat cică se visează cu mărgele roşii la gât sau îşi vede cuţâtu’ cu care va fi omorât. Dar să ştiţi că nu orice poate tăia un porc, că dacă nu şti unde să bagi cuţâtu’ şi cum să îl întorci, îţi baţi numa joc de el de se chinuie de e vai mama lui”, ne spune maestrul în sacrificatul porcilor din satul Certeju de Sus, nenea Ion. Tradiţia populară spune că la tăiatul porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, pentru că porcul moare greu, iar carnea lui nu mai e bună şi “nu mai fierbe cum trebuie”.

Pârjolitul porcului, cel mai important pas

După ce porcul Ghiţă a fost răpus şi sângele s-a scurs, începe cel mai important pas în pregătirea lui, respectiv pârjolitul. “Am auzât pe la alţii că cică e mai uşor să foloseşti nu ştiu ce pârlitoare cu gaz pentru porc, dar eu vă spun sincer, cum îi pârjolit porcu’ cu foc de paie nu e niciunul, alt gust are, carnea e mai fragedă şi mai gustoasă. Noi şi acum punem pe el paie de-ale bune şi îl lăsăm pe Ghiţă al nost să dospească sub ele până s-o stinge focul şi el o fi negru de supărare pe toate părţile. După, începe tranşatul lui Ghiţă, dacă te ştii la porci când ai scos o bucată de carne îi zici la muiere de ce e bună, că una îi de friptură, alta e de cârnaţi, trebuie să te ştii”, povesteşte nea Ion. După o oră, din Ghiţă nu a mai rămas decât o mare de oale şi ligheane pline cu bucăţi de carne şi grăsime, nea Ion mai face însă ceva, spală maţele porcului, care o să fie folosite pentru cârnaţi, caltaboş şi tobă.

De-ale porcului după reţete bine păstrate

După ce carnea e tranşată, îşi intră în rol “muierile” casei, care înainte de a se apuca de făcut cârnaţi şi toate cele, încing repede o oală pe foc şi îi dau drumul la o tocană pe care o numesc “pomana porcului”. Cu această tocană sunt serviţi toţi cei care au participat la sacrificarea porcului. “Începi prima oară cu cârnaţii, la ăştia nu bagi carne de a bună, din aia mai sfârtecată mai urâtă. Pe la noi la cârnaţi nu punem decât carne, slană, un pic de usturoi, sare şi piper. Apoi din plămâni, cu slănină şi carne fac caltaboşu’. La ăsta îi punem şi ierburi de gust. Între timp ai pus deja ficatu’ la fiert şi când îi gata te apuci de făcut măieş (n.r. – maioş sau lebăr). Când îi ficatu’ răcit un picuţ îl dai la maşină împreună cu şoric fiert, usturoi mai mult aşa, dar depinde de cum are fiecare gustu’, şi sare, piper şi ce ierburi ai prin casă”, ne-a povestit tanti Ileana în timp ce trebăluia de zor în bucătărie ajutată de vecine, că doar şi ea le-a ajutat la rândul ei.