O tradiţie păstrată cu sfinţenie vreme de şapte decenii. Fanfara din Ghelari încă mai răsună în ţinutul Pădurenilor

Fanfara comunei Ghelari este singura care mai performează, la ora actuală, în judeţul Hunedoara. Şi asta datorită oamenilor care nu vor să renunţe la pasiunea pe care au dobândit-o încă de pe băncile şcolii, şi anume muzica.

Două personalităţi de marcă ale comunei Ghelari şi-au pus amprenta asupra evoluţiei fanfarei, respectiv Iohan Hunter, cunoscut de săteni ca Hunter baci, şi Iosif Mersici care a pus bazele, în localitate, unei adevărate şcoli de muzică.
“Prin anul 1938 se încheagă prima fanfară în comuna Ghelari, sub conducerea lui Hunter baci. Acesta a format fanfara după modelul celor militare, şi aceasta se afla în subordinea Exploataţiei Miniere. Tot el a instruit şi a format muzicieni, selectaţi dintre tinerii ghelăreni. După aceea a predat ştafeta lui Iosif Mersici. Acesta a activat aproape 50 de ani în fanfară dintre care vreo 35 ca şi dirijor. Mersici prin anul 1965 s-a dedicat lucrului cu copiii, înfiinţând şi conducând o fanfară de elevi. Toţi care activăm în acest moment în fanfară am fost instruiţi încă din şcoala generală de domnul Mersici, el ne-a făcut să iubim cântatul. De multe ori zic că din respect pentru memoria acestor două personalităţi, noi astăzi ne mai adunăm să încântăm comunitatea cu sunetul fanfarei”, susţine cel mai experimentat fanfarist, Cornel Ardelean.

Fanfara a strâns bani pentru construirea catedralei din Ghelari

Fanfara nu doar a încântat de-a lungul anilor comunitatea din Ghelari. Prin anii ’40 tinerii muzicanţi au făcut un periplu în întreaga ţară pentru a colecta fondurile necesare înălţării Bisericii Ortodoxe “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din satul Ghelari.
“În 1942 când se începuse deja contrucţia “Catedralei pădurenilor”, iar zidurile ajunseseră la nivelul unui cap de om, au rămas fără bani pentru a continua lucrările. Atunci, Iosif Mersici a organizat şi a condus pelerinajul fanfarei prin ţară, ca să strângă bani pentru construirea bisericii. A susţinut numeroase concerte în întreaga ţară, de la Timişoara la Sibiu şi Cluj, au ajuns chiar să concerteze pe scena Ateneului şi în studiourile Radio-Televiziunii Române. Au strâns o sumă suficientă de bani astfel încât lucrările să continue până prin 1945, când iar au fost oprite lucrările. De data aceasta, din cauza prigoanei comuniste a căzut pradă preotul Nerva, un alt om care a sprijinit prin tot ce a putut fanfara”, povesteşte Cornel Ardelean.

O viaţă printre instrumente şi partituri

Cornel Ardelean vorbeşte despre fanfară cu mare emoţie şi un strop de tristeţe. Are peste 40 de ani şi de vreo 35 cântă în fanfară. A prins gustul muzicii încă din clasa a cincea, îndrumat fiind de Iosif Mersici. Astăzi este veteranul celor care încă mai fac parte din Fanfara Ghelari şi spune că are o datorie morală să ducă tradiţia mai departe.
“Cânt în fanfară de vreo 35 de ani. Spun cu mândrie că sunt prima generaţie pe care a crescut-o domnul Mersici. În momentul în care am ajuns în clasa a cincea ne-au anunţat că se face selecţie pentru fanfară. M-am dus şi eu să îmi încerc norocul pentru că nu toţi erau acceptaţi. Trebuia să ai nişte aptitudini, dar m-au luat şi pe mine. Dar nu am luat-o de la început cu instrumentele, prima dată, timp de un an, am făcut teorie, pentru că în fanfară nu poţi cânta dacă nu cunoşti notele muzicale, pentru că nu e ca la lăutărie, să faci muzică după ureche. Fiecare instrument are un anumit aport în cadrul fanfarei. După un an am trecut la instrumente, eu am fost repartizat la trombă şi am învăţat primele melodii foarte uşoare şi simple. Treptat am ajuns să ştim tot felul de melodii şi partituri. Problema noastră care era? Ajungeam în clasa a zecea şi ne pierdeam. După examenul de treaptă erai repartizat pe la alte şcoli şi cei mai mulţi plecau. Fanfara nu s-a pierdut pentru că venea din spate o altă generaţie şi tot aşa. Mare bucurie era dacă ajungeai să lucrezi la mină, că erai cooptat în fanfara mare. Aşa a fost cazul meu, unul fericit. Când exploatarea minieră era în floare, şi fanfara era în subordinea ei, eram în total 60 de fanfarişti, acum mai suntem vreo 16 oameni maxim, dar nu ne lăsăm”, explică Cornel Ardelean.

Tradiţia merge mai departe

După închiderea mineritului din zona Ghelari, foarte mulţi oameni au rămas fără o sursă de venit şi astfel au fost nevoiţi să plece din sat pentru a-şi câştiga existenţa în altă parte, numărul fanfariştilor reducându-se considerabil. Însă, fanfara merge mai departe, graţie celor 16 membri care îşi fac bine treaba, iar notorietatea lor este cunoscută în multe părţi ale ţării. În vara acestui an au fost invitaţi să deschidă ceremonia la Festivalul Baroc de la Sibiu.
“Problema e că am rămas şi noi foarte puţini, foarte greu ne mai strângem într-o formulă adecvată. Mulţi sunt plecaţi pe la oraş cu serviciul şi greu se pot rupe să vină cu noi la manifestări. Cu toate acestea nu cedăm. Norocul nostru este că suntem un nucleu care am rămas aici în sat şi mai ţinem steagul sus. Avem manifestaţii la care participăm de ani buni, cum sunt Zilele Oraşului Călan sau Festivalul Fanfarelor de la Hălmagiu. Dar mai avem şi surprize. Anul acesta am cântat în deschiderea Festivalului Baroc de la Sibiu. A fost o experienţă nouă pentru noi, am avut un repertoriu medieval şi costume medievale, a fost ceva unic. Am fost onoraţi de faptul că cei de la Sibiu au ajuns la noi, dar şi noi am performat de excepţie”, încheie Cornel Ardelean.