Numărul şomerilor hunedoreni a scăzut
Numărul şomerilor din judeţ este în scădere. Rata şomajului a scăzut cu 0,21 puncte procentuale atingând la sfârşitul lunii august nivelul de 5,98 la sută. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, avem o creştere cu 0,39 de procente. În cursul lunii august, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara au fost înregistraţi 2.113 şomeri, dintre care 482 provin din disponibilizări curente de personal. La finele lunii trecute, numărul total al şomerilor din judeţul Hunedoara era de 11.204, din care 5.915 erau şomeri indemnizaţi iar restul neindemnizaţi. Din numărul total de 5.289 de şomeri neindemnizaţi, la un număr de 2.776 de persoane li s-au eliberat adeverinţe, fiind beneficiarele venitului minim garantat. Cei mai mulţi şomeri sunt în municipiile Deva – 1.565 şi Hunedoara 1.519. În cursul lunii august, un număr de 1.224 de persoane au reuşit să se încadreze în muncă, din care 308 persoane pe durată determinată, iar 916 pe durată nedeterminată.






