Moţii îl plâng pe Avram Iancu de 140 de ani

Avram Iancu va fi din nou comemorat de români, duminică, la ţebea. Ca în fiecare an, mii de oameni vor lua parte la Serbările Naţionale care se organizează cu ocazia comemorării a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu, supranumit de moţi, Craiul Munţilor.

Conducătorul revoluţiei paşoptiste din Transilvania, Avram Iancu, a trecut la cele veşnice în 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat, după cum el însuşi a cerut, în cimitirul din ţebea, lângă gorunul de sub care Horea le-a vorbit moţilor înainte de răscoala de la 1784.

Craiul Moţilor, plâns de întreg Ardealul

Istoricul Silviu Dragomir a lăsat câteva însemnări despre ultima zi din viaţa Craiului Munţilor, aşa cum le-a reconstituit el, după relatări ale oamenilor din Brad şi Baia de Criş. “În cursul anului 1872, Iancu se simţea bolnav şi istovit de puteri. În lunile de primăvară a fost îngrijit timp mai îndelungat în spitalul din Baia de Criş. Către sfârşitul lunii august petrecu câteva zile la preotul Toma Faur din Valea Bradului. Pe urmă a plecat din nou spre Baia de Criş. Aici îl ajunge secera morţii, la 10 septembrie 1872. S-a culcat pe o rogojină de cu seară la cartierul său obişnuit, în casa brutarului Ion Stupină, zis Lieber. A doua zi dimineaţa şi-a dat sufletul în urma unei noi hemoragii, înfrânt acum definitiv de «veforele timpului». Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită. Corpul neînsufleţit a fost depus pe catafalc în casa lui Ion Simionaşu, asesor la sedria orfanală. Judeţul Zarandului a hotărât să-i facă funeralii ca unui mort al naţiunii”. Cronicile vremii consemnează că, la mormântarea lui Avram Iancu, a fost atâta lume încât cortegiul s-a întins din centrul comunei Baia de Criş, până în cimitir la ţebea, pe o distanţă de peste trei kilometri. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de către moţii săi dragi, dar şi de delegaţi veniţi de peste tot din Ardeal.

“…şi dacă o fi să mor, numai aici să mă îngropaţi“ (Avram Iancu)

În ediţia din 17-29 septembrie 1872, revista Familia publica un articol semnat de Nicolae Nicoară – Horea în care era prezentat tristul eveniment al trecerii la cele veşnice a lui Avram Iancu.
“Marele şi nefericitul nostru Avram Iancu a răposat la 11 septembrie la trei ore dimineaţa, în Baia de Criş.
Boala mortală i s-a tras dintr-o răceală întâmplată în luna trecută, când odată mergând din Brad la Baia de Criş, a petrecut noaptea sub cerul liber.
În urma acesteia el fu transportat în ospiciu comitatens din Baia de Criş, dar apoi, vindecându-se întru-câtva, a ieşit.
Însă mai târziu iară s-a răcit şi astfel recidivând, boala a devenit nevindecabilă, şi nefericitul şi-a respirat nobilul său suflet (s.n.)– sub cerul liber.
Inteligenţa română din Baia de Criş, care a făcut atât de mult pentru alinarea suferinţelor gloriosului martir până-ce acela atrăit,– îndată ce a aflat tristul eveniment, dispune, a se transporta cadavrul la locuinţa domnilor Ion Simionaş şi Ion Vlas, unde apoi acela se aşeză pe un catafalc decorat în doliu.
Abia s-a lăţit ştirea tristă, inteligenţa şi poporul, care adorau deopotrivă pe Iancu, s-au grăbit din toate părţile a vedea încă-odată pe acest adevărat martir mare al românismului,– şi a-i depune tribut admiraţiunii lor prin o ultimă sărutare.
În poarta casei, unde zăcea cadavrul, tricolorul naţional era acoperit în doliu; şi comunele din întreg districtul au tras clopotele de trei ori pe zi, şi toate au scos la biserică flamura neagră.
Înmormântarea se începu la 13 septembrie după amiază la două ore, asistând un public imens, adunat din toate părţile districtului, mai şi din cele învecinate. În mijlocul celor veniţi se afla şi marţiala figură a eroului-protopopul Balint, coleg al răposatului, şi alţii.
La celebrarea ceremoniei funebre, sub pontificarea domnului protopop din Brad, Nicola Mihelţian, au luat parte 30 de preoţi în ornamente bisericeşti şi o mare mulţime de învăţători şi cantori.
La finalul ceremoniei, părintele protopop pontificat a rostit o cuvântare funebră; demnă de înălţimea doliului general.
Apoi cortegiul plecă. În frunte mergea un june cu flamura naţională, îmbrăcată în doliu; după acesta urmau mai mulţi prapori bisericeşti, apoi coşciugul cu carul funebru făcut anume pentru acest scop; pe lângă coşciug de ambele părţi mergeau 25 de tineri cu făclii aprinse; apoi urmau toţi preoţii, cantorii şi învăţătorii,– după aceştia două bande musicale, care pe rând,– intonau arii triste; şi în fine damele, inteligenţa şi poporul întristat.
Astfel toţi pe jos petrecură mortul până la comuna vecină, la ţebea, şi în cimitirul acesteia, aşezară cadavrul scump spre odihnă eternă, lângă”gorunul lui Horia“.
Ceremonia tristă se încheie printr-o frumoasă cuvântare funebră, rostită la mormânt de dl. avocat George Secula, – care a impovizat şi o poezie ocazională împărţită cu această ocazie între cei de faţă.
Seara mai mulţi inteligenţi se adunară la hotelul din Baia de Criş, unde apoi se purtară multe toasturi în memoria răposatului, care de multe ori zicea relativ la faptele lui din 1848:”S-a fost cam stricat aerul prin case, şi eu ca vijelia am venit să le curăţesc!“
Şi el ne-a curăţat şi inimile. Ne-a învăţat cum să ne iubim naţiunea, fără interes material, fără a aspira la funcţii, şi neavând altă dorinţă decât a o vedea fericită.
Adio, sublime apostol al românismului!
Adio neuitatul nostru martir!“