Moş Teleu şi candidaţii. „Experiment electoral” într-un loc în care campania electorală nu a ajuns şi nici nu va ajunge vreodată
Petru Teleu are 85 de ani. De doi ani trăieşte singur-singurel într-un cătun din Munţii Poiana Ruscă. Copileţ se numeşte locul şi e la doi kilometri şi jumătate de satul Muncelu Mic, comuna Veţel. Aici n-a fost niciodată curent electric. Şi nici n-o să fie. Aparatul de radio al bătrânului nu mai merge demult, iar la televizor se mai uită doar aşa, din două-n două săptămâni, când mai găseşte puterea să bată drumul până-n sat, la nişte prieteni, ca să mai vadă câte un jurnal de ştiri.
Petru Teleu e total rupt de lume. Aşa a crescut, aşa a trăit şi acum i s-ar părea extrem de ciudat să vină cineva să-i bată-n poartă ca să-i ceară votul. Nu i s-a întâmplat niciodată asta. Habar nu are care-i sunt opţiunile la alegerile din 2 noiembrie. De interesat pare că-l interesează mult politica, dar de votat votează doar cu cel pe care-l ştie. Şi îl ştie doar pe Victor Ponta. Glasul Hunedoarei i-a arătat fotografii pe coli A 4 sau A 5 cu fiecare dintre cei 14 candidaţi. Doar pe Ponta l-a recunoscut cu uşurinţă. De Vadim Tudor şi-a adus cu greu aminte, iar pe Teodor Meleşcanu spune că parcă l-a mai văzut o dată pe undeva. Pentru prima dată-n viaţa lui le-a văzut pe Monica Macovei şi pe Elena Udrea, declarându-se şocat de faptul că două femei vor să conducă ţara. William Brînză, Constantin Rotaru, Kelemen Hunor, Mirel Mircea Amăriţei, Szilagyi Zsolt, Călin Popescu – Tăriceanu, Gheorghe Funar şi Klaus Iohannis sunt în aceeaşi situaţie: nişte iluştri necunoscuţi pentru Petru Teleu din cătunul Copileţ. Nici măcar imaginea lui Dan Diaconescu „Senzaţionescu” nu-i spune absolut nimic.
Reacţii concise
Cu răbdare am început să-i prezentăm lui nea' Petru fiecare fotografie cu fiecare candidat. Se nimereşte ca prima să fie cu Teodor Meleşcanu: „Nu-l ştiu. Îi cărunt, însamnă că-i bătrân, însamnă c-ar putea să fie prăşădinte. Da' nu-l ştiu că, dacă n-am brătăluit (trăit aproape de… – n.red.) cu el…”. În a doua fotografie apare Corneliu Vadim Tudor. Reacţia este cam aceeaşi. Abia după ce-i spunem despre cine e vorba îşi aminteşte: „Eiiii, ăsta-i ăla de-o vrut să fie prăşădinte şi n-o putut, acuma, ceva mai demult, nu?” (Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, alături de Ion Iliescu – n.red.). La rând apare Dan Diaconescu, iar decizia bătrânului care trăieşte de-o viaţă într-o casă situată la doi kilometri şi jumătate de linia electrică este hotărâtă: „Ăsta-i pre tânăr ca să fie prăşădinte”. Urmează poza lui Kelemen Hunor. Petru Teleu spune că habar nu are cine este. După ce i se explică, pe un ton aproape ruşinos, spune: „Păiii, io zâc c-ar fi mai bine să punem unu' de-al nost', român”. Apoi bătrânul este blocat de-a dreptul când îl vede pe Constantin Rotaru. Îşi revine abia după ce îi mărturisim că nici noi nu prea avem habar cine e individul. În faţa imaginii lui William Brânză reacţia este aceeaşi ca la Dan Diaconescu. Scena se repetă şi la apariţia fotografiei cu William Brînză.
„Tehniceanu” şi Iohannis „băiat tânăr”
În mintea lui Petru Teleu lucrurile se schimbă puţin la imaginea vederii lui Gheorghe Funar: „Ăsta-i cărunt la tâmple. Însamnă c-o fi în stare să fie prăşădinte, da'… io nu-l cunosc, aşe că nu-l votez”. La rând e fotografia cu Monica Macovei: „Cine-i doamna asta?” întreabă. Îi spunem că a fost ministru al Justiţiei. „Şi vrea să rămână ministru?”. „Nu! Vrea să devină preşedinte”, îi răspundem. „Păi, cum să fie o muiere preşedinte?! N-are cum!”, reacţionează aproape siderat bătrânul. Urmează fotografia lui Călin Popescu – Tăriceanu. „Nici ăsta nu ştiu cine îi”. Îi spunem noi. „Ah Tehniceanu?”. Îi spunem încă o dată numele şi-l repetă, de data asta corect: „Ahhh, daaa, am auzit mai demult de Tăriceanu ăsta. Da' nu pot să spun de el nici că da, nici că ba”. Vine şi rândul fotografiei cu Elena Udrea: „Faină doamna asta, da nu o cunosc”. Îi spunem noi numele. „Ei, da măi copii. Am auzît de Elena Udrea. Da nu cred io c-ar putea ea să fie prăşădinte. Că vă spusăi de ce, mai devreme”. După Elena Udrea, apare fotografia super-retuşată în Photoshop de pe afişele lui Klaus Iohannis: „Mda, ş-ăsta-i băiat tânăr…”. Ultimul e Victor Ponta, iar la vederea fotografiei Petru Teleu răspunde pe un ton natural: „No, p-ăsta-l ştiu. Ăsta-i Victor Ponta. P-ăsta cred că l-aş vota că-l ştiu. Numa de-aia”.
La TV, o dată la două săptămâni
Peste 30 de oameni „cu tăt cu ăi mici” erau în cătunul Copileţ în urmă cu 80 de ani. Deşi e la doar 2,5 kilometri de un sat cândva mare, Muncelu Mic, cătunul a rămas fără linie de curent electric. Petru Teleu şi soţia lui, Cornelia, au rămas singuri în cătun, cu vreo patru ani în urmă. De doi ani şi nevasta lui a trecut pe lumea cealaltă. „Mi-i urât măi copii. Tare urât mi-i sângur. Mi-am luat o fluierice să mai cânt, da' şi p-aia nu mai şciu unde-am pus-o. Câteodată, mă iau şî mă duc în sat, la nişte prieteni de mă mai uit la televizor. Nu mă-ntrebaţi la ce program mă uit că habar nu am cum să cheamă. Da la programu' ăla l-am văzut pă Ponta, de-aia-l ştiu. Iaca, o să votez cu ăla care minte mai bine”, explică râzând bătrânul. Petru Teleu spune că, după Revoluţie, nimeni, absolut nimeni, n-a venit în sătucul lui să-i ceară votul. Nici la locale, nici la prezidenţiale, nici la parlamentare. Alegerile europarlamentare nu ştie ce sunt.






