Județul care își uită eroii. 11 august – o comemorare care se impune măcar în Hunedoara

Acum 559 de ani „s-a stins lumina lumii”! Papa Calixt al III-lea l-a numit „Atlet al lui Cristos” și a ordonat ca în toate bisericile catolice să fie trase clopotele la ora prânzului în memoria sa. Chiar și sultanul Mehmed al II-lea,  cel mai mare adversar militar al său, a spus la aflarea veștii că nu mai este: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.” Chiar dacă a fost cea mai strălucită personalitate a epocii sale și a rămas una dintre cele mai cunoscute personalități ale istoriei medievale din lume, Ioan (Iancu) de Hunedoara este aproape uitat de județul care îi poartă numele.

În 11 august 1456 în tabăra militară de la Zemun, Ioan de Hunedoara a murit bolnav de ciumă. Trecuseră doar 19 zile de la cea mai mare victorie a creștinilor în fața armatelor otomane. La 23 iulie, Iancu de Hunedoara îl învingea, la Belgrad, pe sultanul Mehmed al II-lea cuceritorul Constantinopolului. Tabăra turcilor a fost nimicită într-un atac fulgerător al armatelor creștine în fruntea cărora se afla Ioan de Hunedoara și duhovnicul său, călugărul Ioan de Capistrano. Atât liderul militar al „cruciaților”, cât și cel spiritual și-au găsit sfârșitul din cauza ciumei de care au fost infestați în tabăra otomană.

Ioan de Hunedoara, ignorat în România

Chiar dacă istoricii români îl revendică pe Ioan de Hunedoara ca făcând parte din galeria personalităților istorice românești, autoritățile nu îi acordă o atenție deosebită. Nici măcar în orașul care îi poartă numele și care se mândrește cu castelul familiei Huniade nu a fost organizată o cât de modestă comemorare a celui mai mare erou medieval pe care l-a dat Hunedoara.  În Ungaria personalitatea lui Ioan de Hunedoara este evocată la tot pasul. În data de 11 august au avut loc manifestații de amploare atât în Budapesta, cât și în alte orașe din țară în care marele conducător de oști a fost comemorat.  Mormântul său se află în catedrala Catolică „Sf. Mihail” din Alba Iulia, dar nu este prezentat ca un obiectiv demn de vizitat în cetatea medievală renovată. Ioan de Hunedoara este îngropat pentru a doua oară. De această dată în uitare.

„Atletul lui Cristos”

Ioan de Hunedoara s-a evidențiat ca un foarte iscusit general al vremurilor sale. Victoria de la Belgrad, împotriva armatelor lui Mehmed al II-lea a fost doar finalul unei cariere militare prestigioase.  După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. Din punct de vedere militar regele Vladislav I la începutul domniei s-a sprijinit și pe sârbi, și astfel în „Campania cea Lungă" (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o nouă cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața. În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci Căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernareTransilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V. (n. 1448). Iancu de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea și a continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival GheorgheBranković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. În 1454 turcii au asediat Semendria, dar Ioan de Hunedoara a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Crușevaț. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21 și 23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor.