glasul-hd.ro Web analytics

Agricultură

Fermierii hunedoreni speră la 2,6 milioane de euro obţinuţi prin Proiectul de Dezvoltare Rurală

În județul Hunedoara la prima sesiune a Proiectului de Dezvoltare Rurală au fost depuse doar opt cereri în valoare totală de 2,6 milioane de euro. Şase au intrat în faza de verificare a eligibilității, iar celelalte două nu au fost conforme. Proiectul este derulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)

Prima sesiune a proiectului a permis din luna mai până în iulie depunerea cererilor de finanţări nerambursabile pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole, în mod special a fermelor agricole familiale. La nivel naţional, proiectul are un buget de 100 de milioane de euro.

În județul Hunedoara valoarea totală a cererilor depuse este de aproape 2,7 milioane de euro, dintre care două milioane sunt solicitate pentru un singur proiect (o fermă de reproducere a porcilor) al unui fermier din zona Hațegului.

Patru dintre solicitările făcute sunt pentru cumpărarea de utilaje agricole, iar celelalte două sunt pentru crearea unor ferme zootehnice.

Doar doi fermieri hunedoreni și-au depus cererile on-line. Ceilalţi patru au urmat vechea metodă și le-au făcut pe hârtie, direct la sediul filialei AFIR din judeţul Hunedoara.

Până la finele lunii septembrie se va stabili care dintre cele şase proiecte rămase în procedură sunt eligibile pentru finanţare. Ultima fază a selecţiei se va face la nivel naţional, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare proiect în parte. După cum spun reprezentanţii AFIR, fermierii vor primi răspunsurile finale la solicitările lor de finanţare la începutul anului viitor.

La nivel național AFIR a primit 580 de cereri dintre care 211 reprezintă investițiile pentru fermele de familie, având o valoare nerambursabilă de 9,2 milioane de euro. Restul, 369 de proiecte au un capital de peste 97,5 milioane de euro și sunt reprezentate de investițiile în modernizarea exploatațiilor agricole.

Back to top button