Primăria Deva îşi „invită” datornicii la casierie
Până la finele lunii trecute, doar 60 la sută din suma totală pe care Primăria Deva speră să o încaseze de la contribuabili până la 31 decembrie a ajuns în vistieria locală. Gradul de încasare a amenzilor este şi mai mic: doar 6 la sută în cazul persoanelor fizice şi 13 la sută în cazul persoanelor juridice.
Primăria Deva a emis ieri un comunicat de presă prin care arată că acei contribuabili cu obligaţii neachitate pe primul semestru al anului sunt aşteptaţi în zilele următoare la casieria instituţiei, astfel încât să se evite aglomeraţia din septembrie, când trebuie plătite taxele şi impozitele pentru cel de-al doilea semestru.
Reprezentanţii Primăriei au refuzat să menţioneze care este suma totală a restanţelor devenilor la bugetul local, mulţumindu-se să spună că, de la începutul anului şi până acum, peste 5.800 de persoane fizice au fost somate să-şi achite datoriile, iar aproape 450 de persoane juridice s-au aflat în aceeaşi situaţie.
În ce priveşte persoanele fizice, recordurile de restanţe le deţin două prostituate care, împreună, au amenzi neachitate în valoare de 85.000 de lei. Un alt devean refuză să-şi plătească amenzile emise de CNADNR (cel mai probabil pentru lipsa rovinietei), adunând o restanţă în valoare de aproximativ 30.000 de lei.






