Din culisele unui show urmărit de milioane de români. Cristina Vasiu: “Vocea României a fost o experienţă pe care nu o voi putea uita prea uşor”
În urmă cu un an, o tânără de 19 ani, din municipiul Hunedoara, Cristina Vasiu, ţinea un judeţ întreg cu sufletul la gură. Calificarea în galele live ale show-ului Vocea României, difuzat de postul de televiziune Pro TV, a fost o surpriză plăcută pentru toţi fanii Cristinei. Evoluţia tinerei cu voce de aur la audiţile pe nevăzute l-a cucerit pe Horia Brenciu, membru al juriului, care nu a ezitat să apese pe buton şi să o coopteze în echipa sa.
Tânăra hunedoreancă nu a fost străină de lumina reflectoarelor în momentul în care şi-a încercat norocul la “Vocea României”. Cristina Vasiu a uimit de-a lungul timpului, prin calităţile sale vocale juriul a numeroase concursuri de muzică şi are în palmares peste 45 de premii şi trofee, printre care şi premiul I la Festivalul de Muzică Mamaia. A colaborat cu numeroşi artişti de renume, a cântat în faţa a sute de oameni, iar în prezent lucrează la un proiect muzical şi în paralel urmează cursurile Universităţii “Hyperion” din Bucureşti. Tânăra hunedoreancă a acceptat să dezvăluie cititorilor cotidianului Glasul Hunedoarei câteva lucruri din culisele show-ului “Vocea României” şi despre evoluţia sa profesională.
Redactor: În urmă cu un an te-ai calificat în galele live ale show-ului Vocea României. Cât de grea a fost calificarea, având în vedere că a fost prima ediţie a emisiunii?
Cristina Vasiu: “Vocea României” a fost o experienţă remarcabilă pentru mine şi o etapă pe care nu o voi putea uita prea uşor. Am deprins foarte multe lucruri noi, mi-am făcut mulţi prieteni şi am învăţat că nu întotdeauna ceea ce-ţi doreşti se întâmplă. Calificarea nu a fost grea. Am urmat etapele înscrierii, am trimis un CD, iar mai apoi am fost invitată la audiţiile pe nevăzute. La început am luat totul ca pe un joc, nu m-am gândit la nicio strategie prin care să surprind publicul, am avut doar bucuria de a cânta şi atât, iar asta se pare că m-a ajutat în ciuda faptului că melodia pe care am interpretat-o nu era de o complexitate debordantă. Am fost norocoasă pentru că într-un final s-a întors Brenciu!
Red.: Ai cucerit juriul cu vocea ta şi ai făcut parte din echipa lui Horia Brenciu. Cum te-a ajutat din punct de vedere profesional această experienţă?
C. V.: Orice tangenţă cu oamenii care au clădit o carieră profesională solidă în muzică este benefică pentru mine. Sunt în momentul în care încerc să învăţ de la fiecare, iar experienţa “Vocea României” este cu siguranţă o lecţie importantă pe care orice artist la început de drum trebuie să o înveţe. Nu ştiu dacă am cucerit juriul, cred că l-am cucerit doar pe Horia, drept urmare a fost singurul care s-a întors şi m-a vrut în echipa lui. Un show live perfect, pe ecrane, te dezvoltă profesional. Înveţi să-ţi stăpâneşti emoţiile, să te concentrezi în aşa fel încât totul să iasă cum trebuie. Dacă ai greşit, nimic nu poate fi refăcut. Am cunoscut o echipă întreagă de profesionişti care stăteau de dimineaţa până seara la studiouri, repetau până noaptea târziu ca momentul fiecărui concurect pe scenă să fie ca la carte. Nimeni nu ieşea din scenă nemulţumit, iar ei aveau răbdare cu fiecare în parte.
Red.: Există viaţă şi după Vocea României? A fost show-ul o rampă de lansare în carieră?
C. V.: Da, evident că există viaţă după “Vocea României”. Este o experienţă care te împlineşte profesional, şi aşa trebuie privită, nu ca pe un eşec. Până la urmă e un concurs, ca oricare altul, unde o singură persoană câştigă marele premiu. Nu cred că un concurs trebuie să dezvolte frustrări şi drame. Cât despre întrebarea dacă a fost o rampă de lansare în carieră sau nu? Nu ştiu ce să răspund. E extrem de delicat. În cazul meu, nu eram la prima experienţă, avusesem şi o colaborare cu Dj Sava pentru melodia “2.2 story”. Vreau să cred că lansarea în carieră, aşa cum mi-o doresc eu, abia acum o pregătesc.
Red.: De-a lungul timpului ai avut diverse colaborări cu oameni din industria muzicală şi din showbiz…
C. V.: Am colaborat cu Provincialii pentru cel mai nou album al lor, cu Dj Sava pentru melodia “2.2 story”, iar în vară am lansat prima melodie solo cu ajutorul compozitorului Karo Nicoale. Concerte au fost multe, le cânt cu mare drag oamenilor care mă invită la evenimente, însă show-ul care mi-a rămas întipărit în minte este cel de la Sala Palatului unde am cântat alături de Horia Brenciu.
Red.: Ce planuri de viitor ai, în domeniul muzical? Sau mai bine zis, ce surprize le pregăteşti fanilor tăi?
C. V.: Am planuri măreţe, orice artist la început de drum are. Nu pot să vi le spun acum, sper să se concretizeze cât mai curând, iar atunci cu siguranţă o să vă dau mai multe detalii. Nu am stat degeaba în tot acest timp, vă pregătesc multe surprize.






