Cum îi deschizi copilului apetitul pentru cultură?
Înconjuraţi de păpuşi Barbie, locuri de joacă, malluri şi jocuri pe tabletă, copiii noştri visează să devină fotbalişti, fotomodele sau dansatoare. Într-o lume a rozului ţipător şi a personajelor Disney, arta şi cultura, în sens clasic, sunt considerate domenii elitiste şi puţin demodate. Din datorie şi cu apatie, școala continuă să se ocupe de cultură, în cadrul materiilor obligatorii. Oare nu ne scapă printre degete ceva fundamental? Oare nu îi privăm pe copii de ceva fascinant?
Ce este cultura?
De obicei spunem despre cineva că este cult atunci când cunoaşte multe lucruri. În mintea multora, imaginea unui om cult este cea a unui intelectual care foloseşte fraze alambicate şi merge la concerte de muzică clasică. În realitate însă, aceasta este doar o imagine tristă şi incompletă asupra culturii. Cultura, aşa cum este definită şi în Dex, este reprezentată de totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire. Aşadar, cultura nu se leagă de cunoştinţe, ci de valori.
Cultura cuprinde tot ce este sau a fost considerat valoros de-a lungul timpului. Deşi valorile sunt numeroase şi s-au tot schimbat în timp, ele pot fi reduse în esenţă la trei valori fundamentale: Binele, Adevărul şi Frumosul. Arta, literatura, muzica, dansul, filmele, teatrul, toate au ca scop fundamental înţelegerea, exprimarea şi transmiterea acestor valori.
Fiind un domeniu atât de vast, cultura are mai multe roluri în viaţa copilului. Să le grupăm şi să le trecem în revistă pe scurt:
Ce rol are cultura în viaţa copilului?
Dezvoltarea simţului moral (Binele)
Prin intermediul basmelor, poveştilor, filmelor sau a pieselor de teatru, copilul îşi face o idee despre comportamente care sunt permise şi cele care sunt interzise, despre ce înseamnă să fii bun, cum trebuie să te porţi cu ceilalţi, etc. Astfel, el îşi formează un cod moral şi sistemul de valori.
Mesajul cheie al poveştilor pentru copii este că Binele învinge întotdeauna Răul. Acest mesaj îl va ajuta pe copil în momentele lui dificile, şi îi va forma încrederea într-o lume bună şi dreaptă.
Recunoscându-se în eroul preferat care trece prin anumite greutăţi, copilul nu se va mai simţi singur în încercările lui, şi astfel va trece mai uşor peste anumite probleme.
Personajele negative din filme, cărţi, piese de teatru, întruchipează anumite tendinţe ale copilului (lăcomia, gelozia, cruzimea, etc), pe care nu ştie să le gestioneze. De-a lungul acţiunii, ele primesc anumite lecţii de viaţă, pe care şi copilul şi le însuşeşte.
Dezvoltarea curiozităţii (Căutarea Adevărului)
Cunoscând noi persepctive de a privi realitatea, copilul înţelege mai în profunzime situaţia anumitor oameni, aşadar devine mai tolerant şi mai empatic.
Cultura îi deschide copilului orizontul către noi perspective de a privi lucrurile. Fiecare artist şi om de cultură îşi prezintă propria viziune asupra vieţii, care îl ajută pe copil să îşi îmbogăţească felul de a înţelege realitatea.
Cărţile, documentarele, piesele de teatru, toate sunt surse de informaţii despre oameni, locuri, obiceiuri, feluri de a privi lumea.
Privind realitatea din cât mai multe perspective, poate chiar opuse, copilul învaţă să fie tolerant cu ceilalţi, pentru că îi înţelege mai bine. El devine mai flexibil în judecăţi şi mai critic în gândire, adică în cele din urmă mai înţelept.
O carte bună îi ţine copilului trează curiozitatea şi dorinţa de a învăţa cât mai multe din domeniul respectiv.
Dezvoltarea simţului estetic (Frumosul)
În contact cu arta, copilul va învăţa să fie receptiv la frumos, să îl observe mai bine şi să descopere partea luminoasă a realităţii. Treptat, el îşi va forma simţul estetic şi apoi îşi va rafina gusturile.
O carte bună, o melodie inspirată, o piesă de teatru reuşită îl pot transporta pe copil într-o lume aparte. Arta este mai mult decât o evadare din lumea reală: ea îl ajută pe copil să îşi îmbogăţească viaţa, prin puterea imaginaţiei. Astfel, copilul poate avea acces la locuri, vremuri, aventuri şi personaje fascinante, pe care nu le poate întâlni în viaţa de zi cu zi.
Produsele artistice îl inspiră pe copil şi îi stimulează creativitatea. Pornind de la acestea, copilul poate crea la rândul lui propriile produse artistice.
Copilul învaţă să fie receptiv la emoţiile transmise prin artă şi devine mai inteligent emoţional
Contactul cu lumea culturii le oferă şansa copiilor să îşi descopere şi fructifice talentul artistic.
Sunt sigură că lista funcțiilor culturii nu este nici pe departe completă, însă chiar și asa, dacă te uiți cu atenție peste ea, poți observa că beneficiul culturii pentru copil este enorm. Totuși, pentru că accesul la ea este lăsat de cele mai multe ori în seama şcolii, ea nu îşi îndeplineşte rolul. În şcoală, cultura se transmite într-un mod formal, centrat pe informaţii. Nu e de mirare de ce pentru unii copii este doar o colecţie de informaţii inutile, şi de ce aceștia ajung să se întrebe de ce trebuie să citească Fefeleaga. Însă, în loc să criticăm şcoala, care face şi ea ce poate, mult mai productiv este să vedem ce putem face noi ca să îi deschidem copilului apetitul pentru cultură. Iată câteva sugestii practice:
Cum îi dezvolți copilului pofta pentru artă și cultură?
Pregăteşte cu grijă materialele. Iniţierea în lumea culturii este cea mai importantă şi, dacă se face bine, restul va merge de la sine. Aşadar, alege poveştile savuroase, pline de inedit, de jocuri de cuvinte, de fantezie. Personajele trebuie să aibă aproximativ aceleaşi preocupări ca ale copilului. În muzică, alege acordurile cele mai melodioase. În arta vizuală alege opere expresive, armonioase. Piesele de teatru trebuie să aibă referinţe bune şi să fie adecvate vârstei.
Fii entuziasmat când îi prezinţi o operă şi încurajează-l să pună cât mai multe întrebări despre ea. Oferă-i detalii despre contextul în care a apărut respectiva operă: ce gândeau oamenii atunci, ce se ştia și ce nu se știa încă, cum se trăia în acele vremuri.
Ajută-l să îşi formeze propriile gusturi. Întreabă-i mai întâi dacă îi place sau nu opera pe care i-ai prezentat-o şi apoi cere-i să îţi spună mai multe despre ce i-a plăcut. Nu îl critica dacă gusturile lui nu coincid cu ale tale. Explică-i că fiecare are propriile gusturi, şi că e dreptul lui să şi le arate.
Mergi cu el în locuri care stimulează apetitul pentru cultură. Du-l la expoziţii, muzee, teatru. Eu sunt de părere că orice copil trebuie să aibă experiența de a merge la teatru, de a vedea cortina cum se lasă şi se face întuneric, de a se implica în jocul actorilor.
Introdu diversitatea. După ce copilul prinde gustul artei sau culturii, prezintă-i opere cât mai multe şi mai variate. Astfel, el îşi va clarifica gusturile şi îşi va rafina simţul estetic.
Nu îl forţa. Cultura şi arta trebuie să fie domenii pe care copilul le vizitează de drag, atunci când are nevoie de ele. Orice obligaţie, mituire sau recompensare a copilului este contraindicată. Simpla pătrundere în lumea culturii este o plăcere şi o recompensă în sine, pentru că răspunde căutărilor copilului.
Nu în ultimul rând, începe de cât mai devreme. Dragostea de cultură, de estetic, de artă este cu atât mai mare cu cât începe mai devreme. Primele impresii se întipăresc profund în noi şi vor continua să îşi exercite puterea de fascinaţie pentru mult timp.