glasul-hd.ro Web analytics


Parenting

Cum abordăm eficient problema înjuratului

E doar o problemă de timp, mai devreme sau mai târziu vă veți auzi copiii înjurând sau folosind cuvinte nepotrivite contextului. Unii de îndată ce deprind vorbirea, deprind și înjuratul. Altora le mai ia vreo 2-3 ani până să înceapă.

De unde au auzit copiii înjurături?

De pe stradă, de la televizor, de la alți copii și uneori chiar de la părinți. Nu prea cred că nu v-a scăpat nimic dacă vreun șofer v-a tăiat calea sau dacă v-a căzut ceva pe picior. Nu e scopul acestui articol să vă facă să vă simțiți prost dacă ați înjurat ocazional. Se mai întâmplă. Indiferent pe ce cale au achiziționat înjurăturile, pentru majoritatea părinților faptul că cei mici înjură este o problemă. Poate nu atât de mult în context familial, dar în context social este un comportament inacceptat.

Una dintre problemele pe care mulți părinți o aduc în discuție la Cabinetul psihologic este problema înjurăturilor și mai ales cum să facă să o gestioneze corespunzător. Ca să pot răspunde e nevoie de mai multe date, întrucât abordarea e diferită dacă e vorba de un copil de 3 ani sau unul de 15 ani, dacă e vorba de un comportament extins în toate mediile (la școală, acasă, în grupul de prieteni), dacă e un comportament frecvent sau unul ocazional.

Înainte de a vedea ce e de făcut atunci când copilul înjură, primul pas pentru fiecare familie este să își definească ce e acceptabil sau ce anume e inacceptabil în termeni de limbaj. ”La naiba” poate fi acceptabil într-o familie și inacceptabil în alta. ”Ce tare”, ”Ce nașpa” sau ”Fir-ar!” la fel. Sigur, în definirea limitelor acceptabilității trebuie ținut cont și de regulile sociale. Pentru mine ”Ce prost e X” sau ”Ce imbecil e Y” sunt cuvinte mai grele și mai greu de acceptat decât ”La naiba!” pentru că sunt insulte care merg țintit către anumite persoane spre deosebire de cuvintele urâte mai generale, care nu au neapărat o țintă clară.

 

Cum să abordăm eficient problema înjuratului

După stabilirea limitelor următoarea variabilă e vârsta copilului.

Dacă este vorba de un copil mic, de 2-4 ani nu e vorba atât de mult de înjurat cât e vorba de achiziția limbajului. Un cuvânt e doar un cuvânt pentru un copil, statutul de cuvânt tabu se învață după învățarea propriu-zisă a cuvântului. A categorisi un cuvânt drept înjurătura presupune să ne dăm un pas înapoi, să vedem întreaga situație și să decidem că folosirea cuvântului în situația respectivă este necorespunzătoare. La 2-4 ani acest lucru e aproape imposibil, așa că tot ce putem face este să îi spunem copilului că e un cuvânt nepotrivit.

Dacă este vorba de un copil de 4-6 ani, funcția principală a înjuratului este experimentarea reacției din partea adulților. Reacția părinților poate fi de la a posta pe Facebook o tiradă de înjurături care să fie aplaudată nu numai în familie, ci și public, până la a-și pedepsi sever copilul pentru un asemenea limbaj. Desigur, ambele variante fiind extreme nu funcționează și e posibil să genereze și mai multe înjurături în loc să le oprească. În acest caz, una dintre cele mai eficiente modalități de a opri folosirea înjurăturilor este ignorarea. Ne prefacem că nu am auzit. Desigur, dacă până acum ați dat atenție copiilor când înjurau (fie încurajându-i, fie pedepsindu-i drastic) în momentul în care începeți să îi ignorați veți atrage și mai multe înjurături. Însă acest lucru se va întâmpla doar la început, pentru o vreme. În momentul în care copilul vede că nu mai există nicio legătură între înjurături și atenția acordată lui, se va opri (cel mai probabil va căuta alte modalități de a vă atrage atenția.

După 6 ani deja copilul este capabil să înțeleagă conceptul de reguli sociale în general și de reguli care există acasă, la școală sau în interacțiunea cu ceilalți. Copiii şcolari deja înţeleg semnificaţia cuvintelor pe care le folosesc, așa că nu mai au vârsta drept aliat. La această vârstă ei pot înţelege că înjurăturile îi rănesc pe ceilalţi sau că sunt ”sancționate” social – își pot pierde prieteni, se pot trezi pedepsiți la școală. Rolul părinților este de a-i face pe copii conștienți de aceste consecințe asupra celorlați sau asupra lor înșiși.

La copiii trecuți de ciclul primar, cei de peste 10 ani înjurăturile pot indica fie sfidarea, fie pot ascunde o altă problemă. La această vârstă ne uităm mai mult decât oricând la ce se află sub aceste cuvinte. La această vârstă prelegirile pe care le țineați copilului mai mic pot să se întoarcă împotriva voastră. De multe ori, cu cât le cerem mai mult copiilor să înceteze, cu cât le explicăm mai amănunțit consecințele, cu atât se pot întoarce mai mult împotriva nostră. Chiar dacă e vorba doar de sfidare (oarecum ”acceptabilă” la vârsta adolescenței și preadolescenței) nu înseamnă că înjuratul devine un comportament acceptabil. În loc de a-i tot ține prelegeri, puneți întrebări: ”Cum crezi că mă simt eu când vorbești așa?”, ”Cum ți se pare că este influențată atmosfera din casă?”. Dacă răspunsul e ”nu-mi pasă cum te simți” sau ”nu mă interesează cum e atmosfera în casă” încercați să îl întrebați direct: ”Oare cum mi-ai putea spune în alt mod ceea ce simți?”. Un copil care vine acasă trântind ghiozdanul și înjurând profesorii, temele și viața nedreaptă cu siguranță vrea să exprime faptul că se simte descurajat, sau depășit sau chiar nedreptățit.

Așa cum ați văzut, sunt mai multe lucruri care se pot face pentru gestionarea comportamentului de a înjura. Ingredientele cheie sunt însă stabilirea limitelor acceptabilității și folosirea metodei corecte ținând cont atât de vârsta copilului cât și de funcția pe care o îndeplinește acest comportament.

Back to top button
Close
Close