Copiii cu nevoi speciale au reînviat tradiţia sărbătorilor de iarnă
Magia sărbătorilor de iarnă a fost transpusă în scenă în cadrul unui spectacol tematic ai cărui protagonişti au fost copii cu nevoi speciale din mai multe centre de profil din judeţ.
Micuţii au interpretat scene din piese de teatru, au prezentat obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă din zonele din care provin şi au cântat colinde.
Prima ediţie a concursului cultural “Îngeri pe zăpadă”, organizată de Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara, a reunit peste 50 de copii cu nevoi speciale din Călan, Păclişa, Hunedoara, Simeria şi Lupeni.
“Îngeri de zăpadă”, o mică bucurie pentru fiecare participant
Reprezentaţia micuţilor a fost pe măsura aşteptărilor. După îndelungi repetiţii, copiii au reuşit să reînvie magia sărbătorilor de iarnă. Costumaţi în crăiese, îngeraşi, spiriduşi sau înveşmântaţi în straie tradiţionale, micuţii au reuşit să strălucească în faţa publicului. “Dorim să le arătăm tuturor că tradiţiile şi obiceiurile se păstrează încă, să-i adunăm împreună pe aceşti copii speciali de care suntem alături în fiecare zi, pe care nu trebuie să-i ignorăm. De multe ori, ei sunt mai curaţi la suflet şi mai puri decât noi, de aceea am şi ales titlul “Îngeri pe zăpadă” pentru acest concurs”, a precizat organizatorul evenimentului, Marin Ormenişan, şeful Centrului de Pedagogie Curativă Hunedoara. Cu toate că “Îngeri de Zăpadă” s-a dorit a fi un concurs, fiecare grup participat a fost răsplătit pentru momentele artistice. “Este un lucru minunat să-i vezi pe aceşti copii cum pun în scenă jocuri de Crăciun sau prezintă tradiţia Piţărărilor. Eu cred că cel mai minunat premiu este prezenţa lor pe această scenă. S-au bucurat enorm că au avut această posibilitate de a participa la concurs, iar aprecierea colegilor şi a publicului va înlocui orice premiu material pe care l-ar putea primi”, a conchis Ormenişan.






