Ce-au ajuns „casele lui Ceauşescu” din judeţ
~~În Hunedoara au existat două „case ale lui Ceauşescu”: una la Deva, pe strada Lucian Blaga, cealaltă pe malul lacului Cinciş. În casa din Deva, Ceauşescu a înnoptat de trei ori, iar pe cea de la Cinciş a folosit-o doar de două ori.
Casa din Deva a fost naţionalizată în anii ’50. Urmaşii vechilor proprietari au recuperat-o abia în 2002, după care au închiriat-o unei firme locale de turism, iar acum imobilul funcţionează ca pensiune, având patru camere, una dublă şi trei simple, tarifele de aici fiind de 170 (pentru cea dublă) respectiv 150 de lei pe noapte pentru camerele simple. Pensiunea nu oferă şi servicii de masă, pentru că se află la doar 100 de metri de câteva dintre cele mai bune restaurante ale Devei.
Vilă de vânzare
Casa lui Ceauşescu de la Cinciş a stat mai mult pustie, mai ales în ultimii 30 de ani. Ea a fost ridicată în anii ’70, şi are la parter un hol mare, o sufragerie cu o masă de 24 de locuri, un birou, bucătărie, baie şi un spaţiu pentru servit cafeaua matinală. La etaj sunt, practic, două apartamente cu câte două camere. „Casa lui Ceauşescu” de la Cinciş are şi o mică piscină, precum şi un teren de tenis.
Imobilul a fost ridicat într-o zonă retrasă a complexului de agrement „Casa Albă” de pe malul lacului, obiectiv ce cuprinde un motel cu 100 de locuri, un restaurant, un teren de fotbal, un mic parc şi un bazin de înot lung de 30 şi lat de 20 de metri. Întregul complex a aparţinut vechiului combinat siderurgic din Hunedoara şi a intrat automat în proprietatea lui Lakshmi Mittal odată cu privatizarea colosului industrial, în 2002. „Vila 2” cum apare în evidenţele ArcelorMittal Hunedoara se doreşte a fi vândută, un anunţ în acest sens fiind făcut încă de acum un an şi jumătate, însă nu se găsesc, deocamdată, cumpărători interesaţi. Surse neoficiale spun că proprietarul cere pentru ea circa 1 milion de euro.
Mărturia lui Răceanu
Despre „Casa lui Ceauşescu” de la Cinciş se spune prin Hunedoara că, de fapt, n-ar fi fost folosită niciodată de fostul dictator şi că activiştii de partid ar fi ridicat-o pentru că-şi doreau un loc mai retras în care să petreacă, iar ca să obţină banii pentru construcţia ei ar fi motivat că va fi ridicată pentru conducătorul mult iubit. Viorel Răceanu, preşedinte al Consiliului Popular Hunedoara între 1960 şi 1980, spune că povestea este total falsă: „Acea casă a fost ridicată drept casă de oaspeţi a combinatului siderurgic. La începutul anilor ’70, combinatul avea pentru cazare şi protocol doar două camere situate la una dintre porţile de intrare în acea mare uzină. S-a venit cu ideea construirii acelei case de oaspeţi dar şi cu ridicarea unei baze de agrement pentru muncitori. Casa de la Cinciş a fost folosită de Ceauşescu de două ori. Eu l-am primit şi cazat acolo. O dată ştiu şi ce a mâncat la cină: o bucată de carne de vită fiartă, doi morcovi şi un pahar de suc. Nici el şi nici uricioasa aia (Elena Ceauşescu – n.red.) nu consumau alcool. În casa de oaspeţi de la Deva, Ceauşescu a dormit de trei ori. Cele două imobile n-au fost deschise doar pentru Ceauşescu. Ele au fost folosite foarte des pentru cazarea delegaţilor veniţi de la Bucureşti sau din străinătate”.






