Aniversare pe semicerc. O jumătate de secol de handbal, sărbătorită la Vaţa de Jos (Galerie foto)
Se întâmpla în 1964. Profesorul din comună strângea în jurul său două mâini de fete şi le arăta tainele sportului cu mingea mică. Asta chiar dacă nici măcar nu exista un teren adecvat! Imediat, s-a născut şi echipa de băieţi, iar handbalul a devenit uşor-uşor dintr-o disciplină interesantă, una dintre cele mai populare sporturi ale locului.
Ponorul Vaţa avea să devină un stindard al comunei. Imediat după afilierea la Federaţia Română de Handbal a venit şi prima ispravă. Calificarea în Campionatul Regional după un meci de pomină cu Minerul Băiţa. De atunci s-au strâns performanţe şi aminitiri cu duiumul. Toate au fost depănate, ieri, cu prilejul a împlinirii a 50 de ani de la primul joc.
Teren improvizat, zgură, asfalt şi… teren sintetic
Înlănţuirea de mai sus are o logică. Primul meci important s-a jucat pe terenul unde, în mod normal, se bătea mingea cu piciorul. S-a terminat 7-6 pentru Ponorul. Doar 13 goluri, cam câte se marchează acum în primele cinci-zece minute ale unui meci de Ligă Naţională. Joc în aer liber, condiţii vitrege. Dar nu conta. Imediat, s-a trecut pe zgură. Cu noroc! 26-16 cu Spartac Sebeş şi roata începea să se învârtă şi mai bine. Sub comanda profesorului Amos Boloţ, băieţii din Vaţa au terminat pe locul cinci (din 14) în primul lor sezon competiţional! Apoi, le-au arătat celorlalţi că e greu să baţi pe terenul din zgură. I-au convins pe cei din birouri că ar fi timpul ca terenul din curtea şcolii să fie asfaltat. În anul 1970 se întâmplă minunea. Primăria asfaltează terenul din curtea şcolii. La doi ani de la acest eveniment, Ponorul joacă finala naţională a Cupei şi, în paralel, fetele ajung campioane naţionale de junioare I! „Marcam terenul cu mâinile noastre, cu var. La început, ştiu că am jucat pe o suprafaţă improvizată, doar după ceva timp am trecut pe zgură şi asfalt. Genunchii se juleau, dar nu conta. Era perioada romantică a hadbalului şi toţi erau încântaţi. Mulţi dintre elevii mei, angajaţi la mină, şi-au pierdut primele pentru că făceau tot posibilul să vină la meciuri”, rememorează, acum, la peste 40 de ani de la primele performanţe, Amos Boloţ (foto mic). Domn’ profesor. Sau Domnul Trandafir. De pe semicerc. Ieri, toate jocurile, toate numele i-au revenit din suflet în minte. Lui şi celor prezenţi. Pentru că jumătatea de secol de activitate handbalistică a fost marcată cu un meci amical. De old-boys, fireşte. Ponorul Vaţa – cu unele „implanturi” pe alocuri, şi Explorări Deva – ultima echipă masculină de la poalele cetăţii.
Vârsta nu se vede pe semicerc
Finalul înlănţuirii. Se joacă pe terenul sintetic proaspăt aşezat peste bitumul curţii şcolii, din centrul comunei. Nucleul micii istorii. Tâmplele sunt sure, mişcările sunt mai greoaie, dar traseele nu se uită. Renasc, încântă şi fac ca zâmbetele să reapară. Ba mai acţionează ca un bulgăr de zăpadă pe aleea amintirilor. Pe bancă, în tribuna mică şi cochetă şi mai ales pe teren. Acolo unde se găsesc şi cei care au învăţat handbalul la Vaţa. Şi care, evident, mai pot juca. Şi o fac al naibii de bine! Dincolo de gard, celelalte figuri, care n-au mai putut păşi pe noua suprafaţă, dar care au ţinut neapărat să fie prezente la sărbătoare. Femei şi bărbaţi, cu zâmbetul pe buze. Primesc cu toţii diplome, chiar de la cel care i-a învăţat handbal, de la primar şi de la doctorul Ioachim Oană, fostul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Handbal Hunedoara şi al clubului Sănătatea Deva. Şi-apoi aduc un omagiu şi celor care n-au mai prins împlinirea a 50 de ani de handbal la Vaţa. „Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi ţinut să cinstim această cifră frumoasă împreună! Sper să ne vedem la fel de sănătoşi şi peste cinci, zece ani. Între timp, nu uitaţi! Îndrumaţi-vă copii sau nepoţii spre sport!”, le-a spus profesorul. O revedere plăcută, un tablou important din imaginea de ansamblu a handbalului judeţean. Cândva, motiv de fală!
