Agricultorii hunedoreni își primesc banii pentru culturile calamitate de secetă
Vești bune pentru agricultori. Începând de vineri, 18 decembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata despăgubirilor pentru secetă. La nivelul județului Hunedoara, peste 2.600 de agricultori au avut culturi calamitate de secetă.
Anul 2015, din punct de vedere meteorologic, a fost dezastruos pentru agricultura judeţului Hunedoara. Seceta prelungită din această vară a afectat mai mult de jumătate din culturile agricole, cele mai mari probleme întâlnindu-se la culturile de porumb, cartof şi floarea-soarelui. Guvernul a aprobat în luna octombrie o schemă de ajutor de stat prin care să fie compensate pierderile suferite de agricultori din cauza secetei produse în aprilie – septembrie 2015. Ca urmare, APIA a început de vineri, 18 decembrie, plata despăgubirilor pentru secetă. Potrivit reprezentanților APIA, banii vor fi virați în conturile fermierilor români, iar până la sfârșitul anului toți agricultorii își vor primi banii. Pagubele înregistrate pe teritoriul judeţului din cauza secetei au fost foarte mari. Conform reprezentanţilor Direcției pentru Agricultură Hunedoara, aproximativ 30 de mii de hectare însămânţate cu floarea- soarelui, porumb, legume, lucernă sau cartofi au fost calamitate. Pentru această suprafaţă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va despăgubi peste 2.600 de agricultori din judeţ. „Un număr de 2.608 agricultori (2.488 persoane fizice şi 120 juridice) au depus cereri pentru a fi despăgubiţi de ministerul de resort pentru culturile afectate de secetă. Suprafaţa calamitată, pentru care au depus cereri, este de 28.879,11 hectare. Aici intră culturile de porumb (6360,02 hectare), floarea-soarelui (645,53 hectare), soia boabe (183,35 hectare), cartofi (257,15 hectare), legume (114,85 hectare), lucernă (4217,43 hectare), păşuni (14096,79 hectare) şi fâneaţă (3003,99 hectare”, a precizat directorul Direcției pentru Agricultură Hunedoara, Doinel Găină.
Fermierii persoane fizice vor primi, la porumb boabe – 280 lei/hectar, Floarea soarelui – 285 lei/hectar, Soia – 335 lei/hectar, Cartof – 1130 lei/hectar, Sfecla de zahăr – 600 lei/hectar, legume în câmp- 1490 lei/hectar, plante de nutreț – 222,5 lei/hectar, pășune – 50 lei/hectar, fâneață – 75 lei/hectar. Cuantumul ajutorului financiar este dublu pentru firmele din agricultură care au suferit pagube din cauza secetei.






