glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Deva domină gimastica feminină din România. Ce se întâmplă la nivel naţional?

Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a întocmit clasamentul celor mai bune gimnaste pe anul 2015. Între primele zece clasate se regăsesc numele a şapte gimnaste legitimate la Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva, unele dintre ele aflate încă la juniorat, cazul Oliviei Cîmpean şi al Denisei Golgotă.

Într-un an caracterizat de preşedintele FRG Adrian Stoica ca fiind „satisfăcător” din punctul de vedere al rezultatelor, dar dezamăgitor pentru iubitorii acestui sport – eşecul răsunător de la Mondialele din Glasgow şi necalificarea directă la Jocurile Olimpice vor rămâne un reper negativ – prezenţa gimnastelor de la Deva într-un număr atât de mare în elita feminină reprezintă un motiv de mândrie locală, dar ridică şi câteva semne de întrebare despre ce se întâmplă la nivel naţional.

„La Deva se munceşte cu seriozitate”

„Faptul că aceste două gimnaste junioare, Cîmpean şi Golgotă, se regăsesc în topul din 2015 la nivel de senioare nu poate fi pentru noi decât un motiv de bucurie şi de satisfacţie, o confirmare a faptului că la Deva colectivul tehnic de aici lucrează corect şi promiţător. În ce priveşte prezenţa a şapte sportive de la un singur club, în cazul de faţă CNS Cetate, în primele zece din ţară există două aspecte. Privind din punctul de vedere al patriotismului regional putem spunem că este un lucru foarte bun, ceea ce dealtfel se ştia demult, că la Deva se munceşte cu seriozitate. În acelaşi timp însă, din punct de vedere al activităţii la nivel naţional, specialiştii nu au voie să nu se întrebe ce se întâmplă la celelalte cluburi, cum se lucrează acolo”, a declarat pentru Glasul Hunedoarei antrenorul coordonator al Lotului Olimpic de junioare al României, Nicolae Forminte.

Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă revin la Deva pentru pregătire

Revenirea la Deva în vederea pregătirii pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor a gimnastelor Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă a impus o reajustare a obiectivelor de pregătire şi de performanţă, spune Nicolae Forminte. „Noi începem în luna ianuarie pregătirile pentru Campionatele Europene de junioare de la Berna, iar prin revenirea aici a celor două gimnaste ne revine nouă sarcina să le ajutăm să se prezinte valide şi în formă la turneul preolimpic din primăvară. Nu mă întrebaţi ce obiective are România, pentru că nu vă răspund la asemenea întrebări. Locul României este în topul forţelor gimnasticii mondiale şi cu asta am spus tot”, a mai declarat antrenorul lotului naţional de junioare.

Cele mai bune gimnaste în 2015: 
1. Larisa Iordache (Dinamo Bucureşti)
2. Laura Jurca (CNS Cetate Deva)
3. Andreea Munteanu (CNS Cetate Deva)
4. Andreea Iridon (CNS Cetate Deva)
5. Diana Bulimar (Dinamo Bucureşti)
6. Silvia Zarzu (CSM Oneşti)
7. Anamaria Ocolişan (CNS Cetate Deva)
8. Olivia Cîmpean (CNS Cetate Deva)
9. Denisa Golgotă (CNS Cetate Deva)
10. Alesia Botnaru (CNS Cetate Deva)

Fundaţia FOR-GYM, cu filiala la Deva, are ca principal obiect de activitate susţinerea gimnasticii româneşti. Există posibilitatea legală de a sponsoriza fundaţia prin direcţionarea a 2% din impozit la privat şi 20% din profitul firmelor comerciale. Pentru a face acest lucru, termenul prevăzut pentru persoanele private este luna februarie, iar pentru firme până la sfârşitul anului.
Conturile bancare sunt: RO 08 UGBI 0000372003955 RON la Garanti Bank Deva, Cod Fiscal 34351383
sau RO 30 FNNB 000501019902 RO 01 la Credit Europe Bank Constanţa, Cod Fiscal 13040376 – iar adresa este Strada Făgetului 137.

Back to top button