Un om “de fier”, o viaţă în slujba legii

Un poliţist “de legendă” în Inspectoratul Judeţului Hunedoara va pune uniforma în dulapul cu amintiri. Cel mai longeviv şef de serviciu din cadrul IPJ Hunedoara a decis că a venit momentul ca după 30 de ani de muncă în slujba legii să devină “tânăr” pensionar. Vasile Hriţac a condus cu rezultate deosebite Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi. A fost poliţist, dar nu a uitat să fie şi om, intransigent cu cei care au încălcat legea şi apropiat atât de subalterni şi colegi, dar şi de întreaga comunitate în slujba căreia a lucrat.

Cum aţi ajuns poliţist?

Profesia de poliţist a fost, este şi va rămâne pentru mine o pasiune. Am avut ca model un verişor, care mi-a prezentat, în mare, ce înseamnă să fii poliţist. Adolescent fiind, m-au fascinat romanele poliţiste şi îmi puneam întrebarea dacă eu voi reuşi vreodată să soluţionez vreunul din cazurile pe care le citeam în acele cărţi. Aşadar, după ce am finalizat cursurile liceale, în 1980, am luat decizia de a mă înscrie la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr”, din Câmpina. Aceasta cu toate că, în momentul în care le-am spus părinţilor despre intenţia mea, tatăl meu a încercat să-mi explice că nu ar trebui să plec pe acest drum, deoarece, cunoştea cazul un poliţist din sat care “se vindea” pentru câţiva lei celor care stau de partea cealaltă a legii, iar el nu şi-ar fi dorit ca şi eu să ajung aşa, mai ales că tentaţiile sunt mari. I-am explicat că eu nu voi ajunge niciodată precum acel poliţist, lucru care s-a şi întâmplat. Iar acum mi-aş dori ca tatăl meu să fie în viaţă pentru a vedea că mi-am păstrat şi-mi voi păstra verticalitatea până la capăt, până în ultima clipă.

De ce Transporturi?

Iniţial, mi-am ales specializarea criminalistică. În 1981, Ministerul de Interne şi IGPR au înfiinţat clase suplimentare de Poliţie Transporturi, astfel că s-a redus numărul locurilor la celelalte specializări. Mai mult, s-a propus ca cei care vor alege această specializare să fie avansaţi în grad mai repede, în decembrie 81. Am analizat dacă este bine sau nu, iar în urma mai multor discuţii pe care le-am avut cu profesorii mei, am luat o decizie, iar cuvintele unui profesor al meu mi-au rămas întipărite în minte şi m-au determinat să fac alegerea. Acesta mi-a spus: “La Poliţia Transporturi ai o necunoscută în plus”. Adică, în cele mai multe cazuri nu cunoşti locul săvârşirii infracţiunii. Ceea ce îţi solicită în plus, atât inteligenţa cât şi efectivele şi dotările pe care le ai. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales să muncesc la Poliţia Transporturi. A fost şi va rămâne locul de muncă în care mi-am început şi îmi închei activitatea după 30 de ani şi trei luni. Mi s-au oferit ale locuri de muncă, provocări profesionale, însă mi-a fost foarte greu să mă despart de familie şi colectiv şi faptul că m-am ataşat de aceste locuri m-au determinat să refuz pentru că soţia şi mai ales copiii aveau nevoie de mine în acea perioadă, fiind mici.

În cei 30 de ani de “meserie” nu aţi fost doar şef…

Am plecat în carieră de pe cea mai mică funcţie, cea de agent, însă nu am vrut să mă opresc aici. Mi-am dorit tot timpul mai mult şi am ştiut că pot. Astfel, am continuat studiile şi, din februarie 1996, am fost numit şef de serviciu. Am rămas pe această funcţie timp de 16 ani şi cred că sunt cel mai longeviv şef de serviciu din cadrul IPJ Hunedoara, de după revoluţie, dar şi din sistemul serviciului de transporturi.
Am obţinut pe parcursul carierei 29 de calificative de foarte bine şi unul de bine. Am fost avansat înaintea expirării termenului minim prevăzut de lege pentru gradul profesional pe care îl ocupam ca urmare a rezultatelor deosebite obţinute de unitatea pe care am condus-o, implicit rezultatele personale. Am fost preocupat ca din experienţa mea să transmit generaţiilor care au venit după mine în sistem, în special în ultimii ani.

Aţi fost “ademenit” vreodată să “săriţi” peste lege?

Înainte să fiu numit şef de serviciu, ţineam locul şefului de serviciu care plecase în concediu. În acea perioadă a fost confiscată, de către colegii mei, dintr-un vagon, o cantitate însemnată de bunuri pe care nu avea acte de provenienţă. Într-una din zile am avut surpriza ca la birou să mă trezesc cu un cetăţean de etnie romă care pretindea că este ceva rudă a regelui Cioabă şi doreşte să stea de vorbă cu mine între patru ochi. Am refuzat propunerea acestuia, ba mai mult, la discuţie a participat şi un coleg de-al meu. Când am ieşit din serviciu, în timp ce mă îndreptam înspre casă, acelaşi individ m-a abordat pe stradă spunându-mi că dacă rezolv să recupereze marfa mă va recompensa. L-am refuzat din nou. La fel m-a agasat şi în zilele următoare şi am decis să-i pregătesc o surpriză, organizându-i un flagrant. Mi-am ghidat şi–mi voi ghida activitatea după un principiu: cinstea şi onoarea nu sunt de vânzare.

Cum se armonizează meseria de poliţist cu statutul de familist?

Este o meserie pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă. Familia trebuie să înţeleagă faptul că un poliţist ştie când pleacă dau nu ştie când se întoarce. Trebuie să existe înţelegere. Consider că am o familie armonioasă, unde a existat încredere deplină de ambele părţi. Am doi copii realizaţi, fiul care mi-a călcat pe urme, fiind poliţist, iar fiica a absolvit o instituţie de învâţământ superior şi are un loc de muncă. Comunicăm, ne respectăm şi ne ajutăm. Îmi amintesc că veneam de la serviciu după 12 sau 24 de ore de muncă, şi copiii vroiau să ieşim împreună. Nu i-am refuzat niciodată, şi mă bucur că am avut şi am o sănătate de fier să pot să le împac pe toate.
Dacă ar trebui să o iau de la capăt, cu siguranţă aş porni pe acelaşi drum. Am pus şi pun suflet în tot ceea ce fac. Nu plec nepregătit la niciun drum. Aşa am făcut dinainte de a-mi începe cariera de poliţist.

Privind în urmă, care a fost cel mai dificil caz?

Sunt foarte multe, într-o carieră de 30 de ani. Am găsit, în 91 sau 92, între liniile de cale ferată din Simeria un nou-născut. A fost un caz la care am lucrat timp de doi ani şi pe care am reuşit să-l finalizăm cu toate că la acea vreme nu beneficiam de tehnica şi aparatura pe care o avem astăzi. După ce s-a făcut o expertiză medico legală am verificat toate judeţele, cu toţi copiii care s-au născut în acea perioadă. Am reuşit într-un final să o identificăm pe mamă, care era din Baia Borşa.
Un alt caz dificil a fost un omor, în staţia CFR Orăştie. Un călător, interesat să întreţină raporturi sexuale cu persoane de etnie romă, a fost atras într-un loc lăturalnic, unde a fost omorât şi acoperit cu traverse din lemn, iar într-un timp relativ scurt, 48 de ore, am stabilit identitatea autorului şi am plecat cu o echipă în Bistriţa Năsăud. L-am găsit pe autor în Munţii Gutâi şi l-am prezentat instanţei. Au fost patru zile fără somn. O muncă solicitantă.
Nu am avut momente în care să spun nu mai pot sau nu mai vreau să continui. Dimpotrivă, am fost cel care mi-am mobilizat colegii în momente cheie. Sunt adeptul muncii în echipă, şi consider că omul trebuie să fie pus în valoare acolo unde dă cel mai bun randament.
Cea mai mare satisfacţie a poliţistului est atunci când persoana care a fost victimă a vreunei infracţiuni zâmbeşte, mulţumită că i s-a făcut dreptate.

În afară de munca de poliţie, ce pasiuni are omul Vasile Hriţac?

Înainte de a îmbrăţişa cariera militară, am jucat în echipa de fotbal C.S.M. Reşiţa şi “Arsenal” Reşiţa. La C.S.M. m-am pregătit alături de Ştefan Iovan, cel care în 1986, la Sevillia, în postura de căpitan al echipei Steaua Bucureşti, a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Nu am renunţat la această pasiune nici după ce am intrat în şcoala militară, unde am jucat în echipa companiei şi a batalionului. După finalizarea studiilor, am fost repartizat la Simeria, unde, în ‘82, am continuat activitatea la o echipă din Băcia. Am urmat, în 86 cursurile şcolii de arbitri de fotbal pe care le-am absolvit în ‘86, avându-l ca instructor pe marele arbitru şi fotbalist, regretatul Nicolae Capră, din Simeria. Şi ca arbitru ai nevoie de o mare tărie de caracter. Întâmpini multe greutăţi, iar mulţi dintre colegii mei au abandonat. Sunt singurul din grupă care a ajuns în lotul B, arbitrând în liga a doua de fotbal, începând cu anul 1993. Pe parcurs, am obţinut toate gradele necesare arbitrajului. Fotbalul a fost şi rămâne un hobby care mi-a dat forţa şi echilibrul să mă remontez atunci când profesional eram suprasolicitat. Este un capitol important din viaţa mea şi încerc să transmit mai departe, tinerilor, această pasiune. În 2001- 2005 am fost observator al Federaţiei Române de Fotbal. La începutul anului 2006, primarul Simeriei, Jura, mi-a solicitat sprijinul pentru a-mi aduce atribuţia la dezvoltarea sportului din oraş. Am acceptat să îmi închei activitatea de observator şi am venit la club ca vicepreşedinte până în mai 2011. Am reuşit, de pe această poziţie, împreună cu colegii de la club, să salvăm echipa de la colaps. De 15 ani, organizez competiţii sportive pentru amatorii de sport din Simeria.

Ce urmează în viaţa fostului poliţist?

Nu mă văd un pensionar care joacă table în parc. Până acum m-am implicat destul de mult, atât cât mi-a permis profesia în viaţa comunităţii. Am organizat acţiuni în scop umanitar. În 2007, am organizat un spectacol de muzică populară la care au participat cunoscuţi interpreţi, iar toate fondurile au fost donate unui copil care a rămas fără picioare după ce a fost lovit de un tren. De asemenea, în iarnă am trimis spre Vrancea, unul dintre judeţele afectate de căderile masive de zăpadă, peste 3,5 tone de alimente. Ori de câte ori a fost nevoie de o mână de ajutor, m-am implicat şi mă voi implica.
Tot ce am realizat a fost cu ajutorul lui Dumnezeu. Suntem ctitorii a două biserici şi ai unei mănăstiri, iar în 2009 am primit din Partea Mitropoliei Moldovei o distincţie. De aceea am hotărât să mă implic total în viaţa comunităţii din Simeria. Este un moment de cotitură al carierei mele. Ca om dinamic, care a acumulat atât de multă experienţă în plan administrativ şi organizatoric, nu pot să stau deoparte şi cu siguranţă voi avea un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă activitate administrativă a oraşului. Intenţionez să candidez la Primăria Simeria odată ce îmi voi înceta raporturile de activitate cu Ministerul de Interne. Cu o echipă de oameni valoroşi, doresc să contribui la bunăstarea locuitorilor din Simeria şi să dau o altă faţă acestui oraş de care m-am legat sufleteşte.