Satul în care banii stau pe garduri

Într-un sat din judeţul Hunedoara banii stau pe garduri trei zile pe săptămână fără să-i fure nimeni. Se întâmplă asta mai ales în zilele de vară. Oamenii încă mai trăiesc aici din ceea ce le oferă pământul. Totuşi, pământul nu le oferă destul grâu, aşa că pâinea trebuie să şi-o cumpere şi fac acest lucru într-un mod poate unic în România: îşi lasă plasele agăţate în porţi, cu banii pregătiţi pentru şoferul maşinii de pâine care trece pe la casele lor de trei ori pe săptămână.

La insistenţele localnicilor şi ale autorităţilor, am hotărât să nu publicăm numele satului în cauză. Oamenii se tem ca nu cumva acest loc binecuvântat de Dumnezeu să fie împânzit de hoţi. Satul este situat în Nordul judeţului Hunedoara, la vreo 20 de kilometri de oraşul Brad. E un sat locuit doar de români. În anii 50 a scăpat de tăvălugul cooperativizărilor. Comuniştii nu au reuşit să-i învingă pentru că au fost uniţi. Oamenii îşi aduc aminte că morarul lor a fost cel asupra căruia au fost puse cele mai mari presiuni: bătăi, ameninţări, copii gata să fie daţi afară din şcoală. Morarul a rezistat şi ceilalţi localnici i-au urmat exemplul. Satul moţesc este, dovedit lucru, o comunitate aparte, aşa că lăsatul banilor în plasa lăsată nesupravegheată li se pare un lucru absolut firesc localnicilor. Se întâmplă asta de mai bine de 10 ani şi nu s-a furat vreodată niciun leuţ.

Normalitate

Undeva mai în sus de centrul localităţii, pe peretele unul şopru de lemn amplasat lângă drum, Ana Feier îşi face de lucru cu vreo patru plase. În fiecare pune câte un bileţel pe care scrie: „Două pâini simple”, „Patru pâini feliate”, „Trei pâini şi trei covrigi”, „Două pâini feliate”. Lângă fiecare bileţel pus în câte o plasă se pun şi banii necesari. S-ar cam aduna vreo 30 de lei, risipiţi în cele patru sacoşe. Plasele sunt apoi puse în cui, iar femeia dă să se întoarcă spre gospodăria ei, nu înainte de a răspunde, oarecum mirată când, este întrebată dacă nu-i e teamă că rămâne fără bani şi fără pâine: „Cum să să întâmple aşe ceva? Nu s-o întâmplat niciodată şî iaca-s mai binie de 10 ani de când aşe primim noi pita. Nu-i domnule nicio problemă. Şi dacă pui bani mai mari în plasă, că nu ai mărunţi, şoferul de pe maşînă îţi pune câtă pită scrie pă bilet şi-ţi lasă şi restu’ tăt în plasă”. La acelaşi loc de lăsat plasele apare imediat o tânără. Este Doina Pădurean, are 25 de ani şi explică de ce a apărut acest sistem de „home-delivery” pentru pâine: „Mai ales vara, oamenii pleacă de dimineaţă la câmp. Nu au pe cine să lase acasă să cumpere pâine, aşa că lăsăm plasele cu bani în câteva locuri din sat, unde opreşte maşina şi rezolvăm problema. Singura grijă este să le punem mai sus, să nu ajungă câinii la ele”. Tânăra mai spune că atunci când nu e foarte frig, unii oameni se mai adună în punctele în care ştiu că opreşte maşina de pâine şi îşi preiau direct produsele de care au nevoie. Când este ger însă, se procedează la fel ca-n zilele de primăvară sau vară, când sunt plecaţi pe câmp încă de când răsare soarele.

Furturi rare din gospodării

Nici hoţi şi nici câini vagabonzi nu prea sunt prin sat. Dacă-i întrebi pe localnici când au avut ultimul furt la ei în zonă, toţi îţi spun cam aceeaşi poveste, cu o ceată de corturărese care a intrat în curtea unui localnic şi l-au lăsat fără pensia de 700 de lei, cu vreo doi – trei ani în urmă. Celălalt furt despre care se povesteşte s-a petrecut cu aproape 10 ani în urmă când, tot nişte rromi apăruţi în plimbare prin sat, au intrat într-o casă de unde s-au ales cu un cojoc de iarnă. Prada a fost un „alain-delon”, aşa că vestea a circulat repede prin sat. „Apăi, noi între noi nu ne furăm. Mai pleacă vreun vecin cu săptămânile, ne lasă cheia de la casă şi când se-ntoarce nu găseşte mişcat niciun fir de pai. Nu să întâmplă aşa ceva la noi, ăştia care suntem din sat”, spune Valeria Sicoe (76 de ani). Oamenii spun că şi în satul lor există o familie de rromi, însă aceştia nu au pus niciodată mâna pe nimic din ce nu e al lor. Trăiesc din adunatul fierului vechi, dar nu s-a întâmplat vreodată să ia ceva fără voia proprietarului şi nici să nu plătească pentru „marfa” ridicată din gospodărie.

Nu rămâne nimeni dator

Maşina cu pâine vine în sat lunea, miercurea şi vinerea, de la o brutărie situată la vreo 10 kilometri distanţă. Tot timpul se întâmplă asta în jurul orei 12.00. Când are multe plase lăsate la primit marfa, pe un traseu de doar 2 kilometri, şoferul, Dorel, face 12 opriri. „Când au văzut că suntem punctuali, oamenii au câştigat încredere. Apoi, pâinea cumpărată de la noi costă 2 lei, însă aceeaşi pâine, la magazin, poate ajunge şi la 2.80. Apoi nu s-a întâmplat să-mi rămână cineva dator. Dacă data trecută cineva mi-a rămas dator 20 de bani, acum, o să vedeţi, primul lucru pe care-l face, îmi dă datoria şi abia dup-aia îmi dă banii pentru pâine. Astăzi sunt şi ceva plase lăsate la poartă, sunt şi oameni care stau adunaţi să ia pâinea în mai multe locuri, dar mai ales vara, sunt multe plase singure lăsate la cumpărături de pâine. E un lucru normal care se întâmplă, doară oameni suntem”, adaugă şoferul.