Mica Bucovină dintre Deva şi Hunedoara

O comunitate de câteva sute de secui bucovineni mai supravieţuieşte între principalele oraşe ale judeţului Hunedoara. Este vorba despre urmaşii secuilor fugiţi din Harghita şi Covasna în urmă cu două veacuri şi jumătate, stabiliţi o vreme în Bucovina şi reîntorşi în Banat şi Ardeal la începutul veacului trecut. Hunedorenii îi numesc impropriu „ceangăi” („csango” în maghiară înseamnă „hoinar” – n. red.). „Ceangăii” din Cristur s-au obişnuit oarecum cu această confuzie, dar le explică vizitatorilor interesaţi de ce greşesc atunci când îi numesc astfel. Cine are răbdare, poate afla şi cum de comunitatea de aici este singura care a reuşit să reziste şi chiar să se dezvolte în perioada interbelică, apoi pe vremea comuniştilor.

Satul Cristur este situat la jumătatea distanţei dintre Deva şi Hunedoara. 1.500 de oameni mai trăiesc aici, iar mai bine de jumătate dintre ei se declară ca fiind „secui bucovineni”. Hunedorenii îi numesc însă „ceangăi”. La începutul secolului XX, când au început să vină în zonă, s-au stabilit la marginile oraşelor Deva şi Hunedoara. Şi acum în cele două urbe mai există cartiere denumite popular „la ceangăi”, dar nu mai este urmă de vreo comunitate de limbă maghiară în zonă. „Secuii bucovineni au fost confundaţi cu ceangăii pentru că, după exodul provocat de masacrul de la Siculeni, ei s-au refugiat în Moldova printre comunităţile de ceangăi ce existau deja acolo, în special în judeţul Bacău. După ce-au ajuns aici, lumea le-a spus, în mod incorect, «ceangăi». La Deva şi la Hunedoara erau cartiere întregi de secui bucovineni. În Deva chiar apăruseră tensiuni între cei veniţi la 1910 şi cei apăruţi mai târziu. A venit apoi urbanizarea. Li s-au luat casele, iar când au fost mutaţi la bloc, n-au mai fost mutaţi grupaţi în aceleaşi imobile. Asta s-a întâmplat mai ales în anii ‘70, la Deva”, spune Istvan Nisztor, un localnic din Cristur, pasionat de istoria strămoşilor săi.

Case, la şablon

Localnicii din Cristur au fost mai norocoşi. Nici Deva şi nici Hunedoara nu au „înghiţit” satul, din punct de vedere urbanistic. Şi acum au casele lor, unele neschimbate, ridicate după acelaşi proiect oferit gratis de autorităţile Imperiului Austro-Ungar, la 1910 – 1912, când au venit cei mai mulţi în zonă. „Tot timpul, de plecat dintr-o zonă anume, plecau primii secuii săraci. Cei care aveau copii mai mulţi, primeau credite mai mari cu care să-şi ridice o casă. La început le-a fost extrem de greu pentru că erau nevoiţi s-o ia de la capăt aici, sau la Hunedoara, sau la Deva. Unii, în primii ani mai ales, aveau dificultăţi cu plata ratelor la bancă, iar Bucovina devenise pentru ei un tărâm regretat", povesteşte Istvan Nisztor.

În Bucovina, unde au ajuns pe vremea-n care Imperiul o stăpânea, nu mai exista destul pământ de lucrat. Fiecare familie a făcut copii şi şi-a tot împărţit pământul avut. An după an, secuii bucovineni au tot fost strămutaţi prin ţară, cu căruţele ori cu săniile.

Boierii şi combinatul

„Au fost aduşi secuii din Bucovina aici şi pentru că atunci se dezvolta combinatul de la Hunedoara. Cel puţin secuii din Cristur, datorită acestui combinat, au reuşit să-şi facă un rost al lor, să-şi întreţină familiile destul de bine. Mergeau, lucrau în combinat, dar locuiau «la ţară», aşa că viaţa nu a fost aşa de grea precum a celor de la oraş. Până să se angajeze însă în combinat, oamenii îşi lucrau pământul lor şi mai mergeau să muncească pe moşiile boierilor din zonă, de aici din Cristur, de la Bârcea, de la Simeria”, explică Iuliana Szabo. Ea conduce şi o asociaţie pentru păstrarea tradiţiilor populare ale secuilor bucovineni din Cristur, s-a ocupat şi a reuşit, cu ajutorul comunităţii, să înfiinţeze un muzeu al comunităţii şi, în 2005, a „botezat” strada lungă de 1,3 kilometri pe care locuiesc cei mai mulţi secui: „Înainte se numea strada Coloniei. Eu am propus Consiliului Local Deva (satul Cristur se află în componenţa municipiului Deva – n.red.) să se numească «Bucovina», pentru că aceasta mi s-a părut cea mai bună variantă”.

„Oricine ţine la sentimentul naţional”

Istvan Nisztor a făcut o pasiune pentru studiul istoriei strămoşilor săi, iar acum este aproape convins că cea mai mare comunitate de secui bucovineni din Ardeal a supravieţuit la Cristur: „Din câte ştiu eu, în Bucovina secuii rămaşi acolo au cam fost asimilaţi. Acum doi ani am fost în satul din care s-au tras strămoşii mei şi am mai găsit un singur bătrân vorbitor de limbă maghiară. Când au plecat de acolo, au fost duşi la muncă şi la Dunăre, în zona Ivanovo – Pancevo, unde se construiau nişte diguri, dar s-au populat şi zone apropiate de Lugoj şi Arad, însă nu mai sunt chiar aşa de mulţi acolo”. Comunitatea de secui bucovineni din Cristur a reuşit să reziste în special prin evitarea căsătoriilor mixte. Nici acum o eventuală căsătorie cu un român, aici, nu este deloc agreată mai ales de cei în vârstă, iar Istvan Nisztor recunoaşte: „Problema asta pleacă de la dorinţa oricui de a-şi păstra limba şi obiceiurile sale din strămoşi. Oricine ţine la sentimentul naţional. Este ceva normal, până la urmă. Nu vrem să păţim cum păţesc unele familii din Spania de exemplu, ai căror copii, dacă merg acolo la şcoală şi învaţă doar în spaniolă, când vin acasă nu mai ştiu să vorbească româneşte”.

Cum au ajuns din secui, „secui bucovineni”

La 1762, Împărăteasa Maria Theresa a ordonat reorganizarea batalioanelor de grăniceri după tiparul armatei imperiale. Şi secuii din Harghita şi Covasna amplasaţi aici şi cu scop militar au fost vizaţi de acest ordin. Aceştia au sesizat însă faptul că reorganizarea ar fi presupus trimiterea lor în operaţiuni militare din partea de Vest a imperiului. Stagiul militar, pe acea vreme, era de minimum 17 ani, iar perspectiva dezrădăcinării i-a făcut să se opună din răsputeri ordinului Împărătesei. Cea mai dârză opoziţie a fost întâmpinată de trupele imperiale în zonele Odorheiului şi Ciucului. Reprezentanţii secuilor au fost chemaţi la negocieri cu cei ai Imperiului la Săculeni. În dimineaţa zilei de 7 ianuarie 1774, trupele imperiale au înconjurat satul şi, mai întâi cu tunurile, apoi cu armele de infanterie, au masacrat tot ce le-a ieşit în cale. Unele cronici spun că 200 de secui au fost omorâţi atunci, altele susţin că cifra morţilor ar fi fost de două ori mai mare. După eveniment, mii de secui s-au refugiat în Moldova, cei mai mulţi alegând să se adăpostească în comunitatea ceangăilor din judeţul Bacău, stabiliţi în zonă încă din secolele Xlll – XlV. După 10 ani petrecuţi aici, secuii au acceptat propunerea de a se muta în Bucovina, ţinut intrat, între timp, în posesia Imperiului Habsburgic. Aici, secuii, au început să îmbine obiceiuri şi tradiţii de origine maghiară cu obiceiuri moldoveneşti. Tocmai asimilarea intensă a secuilor se pare că a fost cauza pentru care încă din secolul al XlX-lea, Imperiul a decis o nouă strămutare a lor, mai întâi în Voivodina, mai apoi lângă Budapesta, iar la începutul secolului trecut, la Deva.