Hunedoreanul care şi-a făcut staţiune lângă casă, la Feredeie

Un bătrân din satul hunedorean Bobâlna (comuna Rapoltu Mare) a fost aproape să reuşească un lucru unic: să construiască de unul singur o mică staţiune balneară. A săpat de unul singur două bazine cu apă minerală, iar pe când să ajungă să ridice şi clădirea care să adăpostească alt bazin, l-au lăsat şi puterile şi banii. După ce Iosif Lascău a creat, practic, de unul singur, o mică bază de agrement şi relaxare, acum autorităţile locale spun că este imposibil ca lucrurile să meargă mai departe.

Iosif Lascău a murit anul trecut. Am apucat să vorbim cu el la câteva luni înainte să treacă pe lumea cealaltă. Nu mai vedea nimic, abia mai auzea şi vorbea foarte greu. Am avut însă răbdare, pentru că povestea lui este unică în judeţ şi, poate, chiar în România. Chiar dacă memoria îi juca feste, unele lucruri nu le-a putut uita nici în ultimele zile de viaţă. De exemplu nu a putut uita cum se scălda el în micul bazin al boierului din zonă, cum comuniştii au adus preoţi ca deţinuţi politici să-nceapă să sape un bazin mai mare, sau cum el, necăjit că n-a avut niciodată bani să meargă „la băi”, şi-a spus că mai bine face el singur o staţiune, lângă vechea lui casă, în zona numită Feredeie.

„Sunt cel mai norocos dintre pământeni"

Când am ajuns la el nea' Iosif, prin vara lui 2012, abia se mai ţinea pe marginea patului curat din camera la fel de curată a unei căsuţe mici în care locuia singur. Rude şi vecini veneau însă destul de des să-l îngrijească. La auzul unor voci străine i se citea însă bucuria pe chip. Trecuse ceva vreme de când n-a mai sporovăit cu străinii. De văzut, nu mai vedea de mai bine de 10 ani, aşa că măcar o vorbă schimbată cu un „om nou" îi prindea tare bine. Ultimii ani petrecuţi în întuneric începuseră să-i afecteze şi memoria. Dacă nu îşi mai văzuse buletinul demult, chiar şi-atunci când a venit vorba de a spune câţi ani are, a avut probleme. Amintirile-i legate de proiectul vieţii sale, „Staţiunea balneară Feredeie" erau încă destul de bine păstrate, iar povestea ne-a spus-o de la un cap la altul fără să se poticnească. La 91 de ani împliniţi, câţi avea când l-am întâlnit, după zeci de ani munciţi în uzină, la câmp şi la bazine încă mai avea puterea să spună: „Sunt cel mai norocos om din câţi oameni am cunoscut eu. Şi-am cunoscut mulţi". Spunea asta pentru că, după ce s-a născut într-o familie săracă, de ţărani, în Bobâlna, după ce a prins un an pe front şi a scăpat cu viaţă, după ce ani la rând şi-a dorit şi el să meargă într-o staţiune, cumva, nu spune cum, a ajuns să fie „posesor de valută, de coroane de argint". Povestea obţinerii banilor n-a vrut s-o spună nicicum. După ce a ajuns înstărit, nu s-a dus însă în vreo staţiune, a continuat să mucească prin uzine, pe la Orăştie sau Simeria, făcând naveta pe jos, 20 de kilometri pe zi. Toţi banii şi i-a cheltuit pentru visul său: mica staţiune de la Feredeie. A avut iarăşi noroc. Ne-a povestit că, în timp ce muncea la un mic foraj pe care-l făcuse ca să ajungă mai aproape de sursa de apă, a căzut peste el un bolovan mare. S-a întâmplat ca tocmai atunci un consătean să treacă prin zonă şi l-a scos de sub bucata de rocă.

Sute de metri cubi, scoşi cu lopata

Se spune că izvoarele de la Feredeie au fost descoperite încă de pe vremea romanilor. Pentru că cele de la Geoagiu – Băi (acum staţiune în toată regula, situată „peste deal" la 4-5 kilometri distanţă) erau mai multe şi mai puternice, iar apa lor era şi termală, izvoarele de la Feredeie au fost ignorate atât de romani cât şi de întreprinzătorii din Epoca modernă. Lui Iosif Lascău nu i-a plăcut asta. „Boierul care avea aici moşia avea un bazin cu apă bună, nu aşa de caldă ca la Geoagiu, dar bună. Era acoperit. Ţin minte că eram eu copil şi mergea lumea şi iarna şi se scălda acolo, în bazinul ăla mic, de lângă drum. Dup-aia or venit comuniştii. Or încercat şi ei să facă nişte bazine. Or adus 20 de preoţi, deţinuţi, îmbrăcaţi numa-n chiloţi, pă care i-or pus să sape la bazinul ăla mai din jos. Când i-am văzut, m-o fost ruşine. Am coborât eu în groapă să iau lopata de la un părinte din mână, da' comuniştii care stăteau pă margine şi să uitau m-or obligat să-i las să sape", povesteşte bătrânul. Deţinuţii politici nu au apucat să sape însă decât o jumătate dintr-un bazin. La câteva zile după începerea lucrului au fost duşi în calvarul şantierului canalului Dunăre – Marea Neagră.

„Am vrut să arăt că se poate"

Pare de neînţeles de ce mergea la serviciu, venea acasă şi, dacă nu avea nimic de făcut în gospodărie, îşi lua târnăcopul în spinare şi mergea câteva sute de metri mai în sus, după care se apuca de săpat, de zidit, ori de desfundat izvoarele care aduceau apa în bazine. „De ajutat m-or ajutat prea puţini din sat. Mulţi or râs de mine. Alţii or mai venit şi-am mai făcut câte-o clacă, duminica. Da' ăl mai mult, sângur am lucrat acolo. În vremea aia să tăt construia la Geoagiu. Am vrut să le-arăt la oameni că şi la noi să poate să să facă ceva ca la Geoagiu", mărturisea în vara lui 2012. Mai întâi a terminat bazinul pe care-l începuseră preoţii – deţinuţi plolitici. A ieşit un bazin lat de vreo şase metri, lung de vreo 12 şi adânc de mai bine de un metru şi jumătate. Are şi acum apă şi atrage în fiecare sfârşit de săptămână zeci de localnici care vor să facă o baie într-un loc idilic pe care tot iei îl pângăresc cu gunoaiele lăsate în urmă.

Apoi s-a apucat să facă un bazin mare, lângă cel vechi, de lângă drum. E cu o treime mai mare decât primul. Ar cuprinde mai bine de 350 de metri cubi de apă. Asta dacă ar avea apă. Localnicii spun că izvorul s-a înfundat în urmă cu doi ani. Cum nea' Iosif nu mai e printre noi, nu mai are cine să-l desfunde. Cât l-au ţinut puterile s-a ocupat de bazine. Spunea că vechiul boier, chiar după al Doilea Război Mondial, îi lăsase lui moştenire suprafaţa de hectare întregi ce cuprinde cele trei bazine. "Am fost prost că n-am făcut şi hârtie, că de făceam hârtie altfel stăteau lucrurile acuma. Dar n-am făcut şi hârtie", se plângea bătrânul. S-a considerat a fi astfel proprietar şi a continuat să muncească la bazinele lui şi după ce le-a terminat. Mai era tot timpul câte ceva de făcut.

Nu a luat niciunui turist de weekend bani şi spunea că, pe când se gândea să ridice şi un fel de mică bază de tratament, i s-au terminat şi banii şi puterile: „Apa aia de la izvoarele alea e tare bună, mai ales la reumatism. Vă mai spusăi o dată. Încă de când eram eu copil, la bazinul boierilor de pe vremuri veneau oameni să să trateză. Acuma… io am făcut tăt ce-am putut. Să mai facă şi alţii de-or vrea şi de-or putea", spunea nea’ Iosif cu puţin timp înainte să moară.

Tipic românesc

De vrut, autorităţile locale au dovedit că vor să dezvolte zona. Au asfaltat drumul îngust care duce spre valea spectaculoasă în care sunt bazinele cu apă mezo-termală construite de Iosif Lascău. Totul s-a blocat însă din două motive: proprietarii terenurilor din zonă nu prea sunt dispuşi să vândă, iar staţiunea Geoagiu – Băi este foarte aproape, la câţiva kilometri distanţă. „Debitul izvoarelor din zonă nu este constant. Bazinul de sus a secat, iar cele două dinjos sunt pe teren privat. Este foarte greu să pui pe picioare o zonă turistică acolo, pentru că Primăria are doar 90 de arii, iar suprafaţa totală este de 20 de hectare. Investitorii vin, văd şi pleacă. Asta şi din cauză că proprietarii de terenuri din zonă cer şi câte 40.000 – 50.000 de euro pentru un hectar. Cine ar vrea să dezvolte un complex turistic ar avea nevoie de o suprafaţă destul de mare. În plus, nici nu s-a făcut recent vreun studiu care să ateste calităţile apelor din zonă", spune primarul comunei Rapolt, Octavian Roman.

Vor mai mult, dar sunt mulţumiţi cu ce au

Între 200 şi 400 de oameni frecventează zona Feredeie în fiecare sfârşit de săptămână. De fiecare dată, zona arată cam la fel. Cine vrea linişte, îşi trage maşina în livada de meri de sus, de lângă drum. Pentru că în bazinul de aici nu este apă anul ăsta, zona e aproape pustie. Cine vrea baie şi, automat, gălăgie şi manele, mai merge un pic în jos de la drumul asfaltat. Aici, la umbra copacilor, câteva familii întind mesele cu tot felul de „minuturi tradiţionale" de iarbă verde. Un pic mai în jos câţiva tineri se chinuie să scoată de pe iarba umedă un cap-tractor al unui tir lipsit total de aderenţă pe roţile din spate, în lipsa remorcii, iar la „piscină", copii, tineri şi bătrâni se răcoresc într-o apă verde în care mătasea broaştii începe să-şi cam facă de cap. „Ar trebui curăţate bazinele astea. Ar trebui să se mai ocupe cineva de ele", spune un tânăr care încearcă să prindă UV-urile suplimentare de pe marginea micului luciu de apă.

De la umbra copacilor, un pic mai sus de bazinul folosibil, Ştefan Lăutaru (54 de ani) se plânge şi el: „Suntem din Simeria. Venim aici de 15 ani. De la un an la altul, sunt mai multe gunoaie lăsate. Noi ni le luăm şi ni le ducem acasă, dar nu toată lumea face ca noi şi se vede asta. Un coş de gunoi nu pune nimeni aici?!".

Între grupuleţele de grătărişti care vin la Feredeie, patru fete tinere înghesuite pe o pătură destul de mică, rup monotonia vizuală a platoului: Andra, Denisa, Ramona şi Alexandra. Sunt foste colege de liceu, din Orăştie şi, de câte ori au ocazia aleg să vină la Feredeie ca să se bronzeze. „De câţiva ani suntem mai mult prin Cluj, Timişoara, ori Sibiu. Suntem sătule de locuri de fiţe, aşa că prima noastră alegere când vine vorba de ieşit la aer şi la soare este zona asta. Feredeiele sunt prima noastră opţiune mai mereu, pentru că e linişte şi e multă verdeaţă", spune Alexandra.