Ursul Macabei, cel mai temut “personaj” din satele urmaşilor dacilor

Pe 1 august localnicii din Târsa şi din alte sate situate pe culmule Munţilor Orăştiei nu lucrează deloc şi ţin post de teama ursului. Sărbătoarea este necunoscută pentru restul lumii ortodoxe. Aşa cred ei că ajută la protejarea animalelor din gospodărie, dar şi a celor trimise cu ciobanii la păscut, pe Jigoru sau în Poiana Omului.

Târsa, unul dintre cele mai frumoase sate de munte din România, are o rutină zilnică săptămânală ruptă doar de sărbătorile “cu cruce roşie”. Pe lângă acestea, câteva momente ce ţin de tradiţii precreştine încă se mai află în calendarul annual al satelor cocoţate la peste 1000 de metri altitudine. De exemplu, pe 1 august, pe lângă lăsarea postului de Sfânta Maria, oamenii din Ursici, Târsa şi celelalte cătune din Munţii Orăştiei ţin şi “ziua ursului”. Îi spune aşa de vreo 40 – 50 de ani încoace. Bătrânii îşi aduc aminte că părinţii şi bunicii lor numeau ziua drept "Sfântul Macavei", iar mai toţi pronunţau şi încă pronunţă "Macabei". Dacă-i întrebi cine-i "Macabei", aproape toţi îţi spun râzând copilăreşte: "Ursul e Macabei".

Macabei are comportament abuziv

Dacă ar lucra şi ar mânca orice pe 1 august, oamenii cred că ar creşte şansele ca vitele lăsate pe câmp la păscut să se împuţineze după un atac al unui "Macabei" înfuriat, ori oile trimise şi mai în sus, la munte, să cadă şi ele pradă aceluiaşi personaj imprevizibil. "Pă 1 a lu' august nu lucrăm şi ţinem post, că-i ziua ursului. Aşe ne-or învăţat bătrânii. Să zice că tre' să ţâi post şî să nu lucri, ca să nu vină ursu la animale", explică scurt Maria Jujan, o femeie de 50 de ani din Târsa.

Seniorii satului aduc însă informaţii în plus. Trebuie însă să ai răbdare cu ei pentru că nimeni nu i-a mai întrebat de "ziua ursului". "Păi în ziua aia nu se vorbeşte deloc de urs. Oricum şi anul ăsta o făcut destule rele. Să urcă până-n vârfu’ prunului de se-nclină prunu cu el. Mai şi cade din prun, că să rupe cu el, doară-i greu, are păstă o tonă. Da, oricum, până nu să satură nu să lasă. Azi rupe un prun, mâine altul şi tăt aşe. Acuma-i perioada-n care-ncep prunele să să coacă. Dar, până acuma, o venit la cireşi. Dup-aia s-o mulţumit cu zmeura. Zmeura o trecut, acuma-i plac prunele şi până să să coacă murele, să ocupă cu prunele domnul Macabei. Da, văd că-i tare lacom, că s-o băgat şi la cucuruz (porumb-n.red.)", spune Gheorghe Bodea (86 de ani).

Când vine vorba de personajul al cărui nume nu se rosteşte tocmai de ziua lui, Nicolae Filimon (76 de ani) se amuză un pic: "Ursul ăsta e un personaj cam abuziv. Intră aşa, în ograda omului, când şi cum vrea el. Apoi, când i se cam face de cărniţă, să azvârle la câte-o oaie sau câte-o viţică. S-or cam înmulţit urşii p-aici, că n-o mai puşcat nimeni vreunul demult de tăt. Numa de s-ar mulţumi cu prunele, ar fi bine. Da nu cred că se mulţumeşte. Că v-am zis că-i cam abuziv ursu ăsta".

O prezenţă constantă

Oamenii din Târsa spun că deseori, ursul îndrăzneşte să "atace" prunii din ograda din spatele casei, iar în perioadele în care nu găseşte fructe, pune ochii şi ghearele pe animalele din sat. Târsa este o localitate în care are şi destul spaţiu de acţiune. Aici, casele sunt aşezate în grupuri de câte două sau trei, la sute de metri distanţă unul de celălalt. Animalele sunt importante pentru oamenii de aici. Doar de pe urma lor trăiesc. O vacă bună de lapte se vinde la târg cu sume cuprinse între 4.000 şi 5.000 de lei, iar pe o oaie se oferă între 1.000 şi 1.300 de lei. Cel puţin aşa spune Ion Bodea (67 de ani), paracliserul bisericii din sat. " Ursu face multe stricăciuni pe-aici şi de-aia oamenii se cam tem de el. Io unul am un semn de la el. Într-o noapte, urcam pe cărare şi m-am trezit cu un pui de urs sărind la mine-n piept. Mi-o tras o gheară pă piept, ş-alta pă faţă", adaugă bărbatul, arătând cicatrice-ai lungă ce i se întinde de sub buza inferioară, pe diagonală, până sub bărbie. Este deja clar: toate relatările localnicilor din Târsa arată faptul că ursul de aici nu e la fel de "sociabil" precum cel din zona Braşovului, unde turiştii-l fac subiect de fotografie pusă pe Facebook în timp ce-i se aruncă biscuiţi direct din maşină.

Tradiţie acceptată de preot

Părintele Nicolae Stancu este preot în Târsa de puţină vreme. Cu fiecare zi care trece află câte o noutate din zonă. Nu s-a alarmat deloc atunci când a auzit că, pe 1 august, localnicii marchează mai întâi "Ziua ursului", abia mai apoi intrarea în Postul Sfintei Maria. "Nu mă deranjează, de ce să mă deranjeze că doar nici pe Hristos nu l-a deranjat. Sfântul Grigorie avea în scrierile sale o povestioară asemănătoare, în care oamenii cinsteau Soarele. Le-a spus oamenilor că pot să cinstească Soarele, dar le-a arătat că Soarele este doar un element din acel întreg construit de Dumnezeu. Mie-mi pare rău că încă nu reuşesc să-i determin pe oameni să-şi păstreze portul popular. Am avut o duminică în care, câţiva, au venit la biserică în straiele lor albe. Sunt minunate. De fap şi pe vremuri, mai ales la sate, preotul purta haine populare, iar singurul lucru care-l deosebea de ceilalţi era faptul că purta barbă şi pleată", spune preotul.

Sărbătoarea ursului apare în mai multe sate din judeţ, mai ales în cele montane din Ţara Haţegului, după cum spune etnologul Marcel Lapteş, în cartea sa intitulată "Timpul şi sărbătorile ţăranului român": "August debutează cu prima zi numită în satele hunedorene «Ziua ursului», la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) din calendarul bisericesc. Acest post este socotit de popor tot atât de important precum Postul Mare al Paştilor, cuprinde o suită întreagă de sărbători din calendarul agrar şi cel pastoral, multe dedicate urşilor, începând cu perioada împerecherii lor. Ziua de 1 august era a Sfântului Mucenic Macabei, chinuit de păgâni într-un cuptor plin de jar şi flăcări. În această zi sătenii stropeau cu apă sfinţită holdele, grădinile şi livezile şi duceau la biserică spice de grâu pentru ca preotul să le sfinţească ca recoltă viitoare". În aceeaşi lucrare, Marcel Lapteş spune că ţăranii care aveau stupi de albine, la început de august, storceau ultima recoltă de miere, ca să nu lase ursul să le-o ia. "Tot în această zi (1 august – n.red.), în satele de munte din Ţara Haţegului oamenii puneau ursului ofrande în cale, bucăţi de carne de viţel, sau de oaie, spunând: "Na, ursule! Mâncare/ Să nu te dai la mioare/ Să nu te dai la vite/ Că-s mândre şi cornute".

O altă semnificaţie a zilei de 1 august, ar fi că ursul anunţă, prin apariţia sa, începutul schimbării vremii şi al îndreptării spre echinocţiul de toamnă.