Un sătuc hunedorean moare încet dintr-un motiv incredibil pentru o ţară membră a Uniunii Europene. Satul Ioneleşti, din comuna Bulzeştii de Sus, nu are drum. Deloc!
În Ioneleşti este imposibil de ajuns cu maşina. Nu se poate urca aici nici măcar cu căruţa. Una dintre cele două „variante” de acces în sat a fost odată drum de căruţă, dar calea abruptă s-a deteriorat în ultimii 20 de ani. Cealaltă variantă este de fapt o cărare ce urcă prin pădure, iar la un moment dat trece printre nişte bucăţi de stâncă, aşa că nici vorbă să poată fi parcursă altcumva decât la pas. Pe aici, puţinii locuitori ai satului, cei care mai rezistă într-o asemenea izolare, îşi cară în spate absolut orice, de la sacoşele cu alimente până la sacii de nisip, ciment, sau alte materiale de construcţii de care au nevoie dacă vor să-şi mai repare câte ceva prin gospodării. Pe oricare dintre cele două „drumuri” ai merge, ai avea de urcat doar 45 de minute. Versanţii sunt însă abrupţi, ceea ce face ca drumul, deşi destul de scurt, să fie anevoios.
Calul, singurul „mijloc de transport”
Doi soţi şi fetiţa lor de şapte ani, un tânăr singur de 30 de ani şi doi bătrâni, tot singuri, mai locuiesc la Ioneleşti. Fiecare a ales să nu părăsească locul în care s-a născut. Chiar dacă sunt puţini, consideră că ar trebui să beneficieze de aceleaşi facilităţi de care au parte ceilalţi locuitori ai satelor din comună. Cel mai fericit se poate considera Cristian Dan (36 de ani) pentru că a reuşit să-şi cumpere un cal cu ajutorul căruia să facă în aşa fel încât soţiei şi fiicei sale să nu le lipsească mai nimic: „Nu mai puteam căra tot în spate pe panta asta. Căruţă nu-mi prea pot lua pentru că nu prea pot urca cu ea în sat. Am tot auzit că-s planuri la primărie să ne facă un drum, dar eu nu mai cred demult în ce zic politicienii. Când cerem noi ceva, nu ne bagă nimeni în seamă, dar când e vorba să plăteşti impozitele, nu te iartă nimeni. Ar trebui să fie şi la noi ca la americani: dacă nu am drum la casă, nu plătesc impozite la primărie”.
Musafirii lui nea’ Ionel
Ionel Gherasim are 74 de ani şi locuieşte singur în Ioneleşti. S-a născut aici aşa că lipsa drumului nu i se mai pare atât de deranjantă. E obişnuit aşa. Chiar are puterea să glumească atunci când e întrebat cum se descurcă atunci când are nevoie de un doctor. „Cam greu, îi drept, da’ mă tratez cu un păhar de crampă (ţuică fiartă) şi trece”. Îi lipsesc însă vecinii cu care mai schimba câte-o vorbă, seara, la gard: „În vremurile bune eram vreo 30 de suflete aici, în vreo opt case. Acuma…. Acuma numa’ mistreţii şi urşii mai vin să mă-ntrebe de vorbă. Şi vin cam prea des”, spune bătrânul zâmbind.
Gard în gard cu gospodăria lui Gherasim Ionel e casa „poştaşului”. Un fost poştaş din comună a cumpărat-o, dar nu locuieşte în ea. Mai sus, ridicată pe o muchie de deal e casa lui Rovin Ionel (în mai toate satele din comuna Bulzeşti, numele satelor vin de la familiile care le-au întemeiat: Ruseşti, Georgeşti, Păuleşti, Ioneleşti…). E mică, pentru că atât loc drept a găsit proprietarul să o aşeze. I-a făcut fundaţie de piatră, iar restul e de lemn. A stat aici până când i-a venit vremea să se ducă pe lumea cealaltă, cu vreo cinci ani în urmă. Casa mai are puţin şi va deveni ruină, la fel ca tot sătucul
Depopularea, fenomen de neoprit
Deşi are nouă sate, comuna Bulzeştii de Sus este una dintre cele mai depopulate din judeţ. Oficial sunt 312 locuitori. În realitate mai sunt doar 230 de oameni, după cum recunosc chiar edilii comunei. Primăria încasează din taxe şi impozite doar 30.000 de lei pe an, aşa că este dependentă de banii alocaţi de la Consiliul Judeţean. „Avem luni în care abia reuşim să plătim salariile angajaţilor Primăriei, deci nici vorbă să reuşim să amenajăm un drum spre Ioneleşti din fonduri proprii”, spune primarul comunei, Ion Mirel Suba. Acesta adaugă că va încerca să rezolve problema cu ajutorul unui utilaj multifuncţional în valoare de 90.000 de lei pe care Primăria urmează să-l cumpere prin intermediul programului LEADER-GAL.
