glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Produse tradiționale și animale din județ, expuse la târgul Indagra (GALERIE FOTO)

Produse apicole, dulcețuri, murături dar și ovine din rasa Țurcana din județul Hunedoara sunt expuse în aceste zile la cel mai mare și important eveniment agricol din România. Este vorba despre târgul Indagra, care și-a deschis ieri porțile, la Centrul Expozițional Romexpo.

În perioada 25-29 octombrie, Centrul Expozițional Romexpo în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României organizează târgul Indagra 2017. Evenimentul, destinat produselor zootehnice, agricole, viticultură şi zootehnie, este cea mai importantă manifestare cu profil agricol organizată anual în România. La ediția de anul acesta, participă peste 530 de companii din 24 de țări. Potrivit organizatorilor, „târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol. Numărul mare de expozanți, ofertele acestora și activitățile conexe din cadrul lui demonstrând potențialul și capacitatea producătorilor și distribuitorilor din domeniu, români și străini, de a aduce pe piață produse și echipamente moderne, în scopul de a crește performanțele și profitul în: cultura legumelor, fructelor și semințelor, creșterea animalelor, viticultură și vinificație”. Din județul Hunedoara sunt expuse în cadrul târgului produse apicole, dulcețuri, murături dar și ovine din rasa Țurcana.

Conferințe, dezbateri și simpozioane agricole

În cadrul expoziției, autoritățile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor realiza o serie de conferințe ce vor avea ca principale teme: stadiul implementării fondurilor europene și impactul accesării acestora în agricultura românească. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi dezbătute teme de interes pentru sectorul agricol și de dezvoltare rurală precum: sisteme de calitate europene și naționale, măsuri de prevenire a riscurilor în agricultură, plățile pe suprafață și impactul fondurilor europene. În plus, la ediția din acest an, va avea loc lansarea Campaniei de informare și promovare „Alege Oaia!”, cu tocăniță și pastramă, campanie care își propune să încurajeze consumul de carne și produse din carne de oaie în rândul românilor pe tot parcursul anului.

Târgul de agricultură este deschis la Romexpo, în perioada 25-28 octombrie 2017, între orele 10:00-18:00, iar în ultima zi, 29 octombrie 2017, între 10:00-16:00. Biletul de intrare pentru adulți și studenți este de 20 de lei/zi.

Back to top button