glasul-hd.ro Web analytics

43

Zeci de mii de apeluri false la 112 – o singură persoană amendată în cursul anului trecut

În timp ce unii oameni au nevoie reală de ajutorul celor de la 112, alţii se distrează ţinând liniile ocupate. Cei mai mulţi sunt copii, tineri sau persoane cu dizabilităţi. Numai în luna decembrie a anului trecut, aproape 20.000 de apeluri la numărul unic de urgenţă au fost false, la nivelul judeţului Hunedoara.

O statistică a Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pentru anul 2013, arată că, în judeţ, la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 345.310 apeluri. Dintre acestea 28,58 la sută au fost reale, iar 71,42 la sută false. Dintre cele reale, cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă şi Poliţie, 62,64 la sută şi respectiv 22,04 la sută.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, precizează reprezentanţii STS într-un comunicat de presă.

 

Sancţiunile mai aşteaptă

Potrivit legii, persoanele care sună la 112 fără a avea vreo urgenţă reale pot fi amendate pentru apel fals. “Pot” nu este şi “obligatoriu”. O demonstrează aceeaşi statistică a reprezentanţilor STS.

Un cetăţean din judetul Hunedoara a fost sancţionat conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112”, mai este precizat în comunicat.

Şi asta în condiţiile în care aproximativ 250.000 de apeluri false au fost înregitrate anul trecut în judeţ.

La nivel national, 10.892 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti. Asta deşi cele mai multe apeluri false au fost înregistrate în judeţele Covasna, Călaraşi şi Mureş.

 

Declaraţie

La 112 se sună doar atunci când aveţi cu adevarat o urgenţă”, STS Hunedoara
   

             

   
 Funcţionarea sistemului de urgenţă în alte ţări europene

 

 

TARA

 

ADMINISTRATOR 112

APELURILE LA 112 SUNT PRELUATE DE

ALTE NUMERE DE URGENTA DISPONIBILE

PERSOANE CU DIZABILITATI

 

AUSTRIA

Ministerul de Interne

Politia federala

Politie

8 numere

Fax/SMS/E-mail catre o anumita adresa

 

BELGIA

Pompierii si Ambulata

pompierii şi ambulanţa

2 numere

Fax către cele 3 numere de urgenţă

 

BULGARIA

 

Direcţia „Sistemul Naţional 112” al Ministerului de Interne

112 (apelurile la celelalte numere de urgenţă sunt rutate la 112, începând cu septembrie 2011)

 

3 numere

 

la nivel de proiect

DANEMARCA

 

 

Poliţia şi Pompierii

 

112

 

doar 112

SMS (răspund doar PSAP-urile de Poliţie)

 

 

 

FINLANDA

 

Autoritate publică, aflată în subordinea Ministerului de Interne şi Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii

 

112

 

 

nu

SMS la diferite numere GSM pentru fiecare centru de urgenţe, se doreşte ca din 2015 să fie disponibilă opţiunea SMS la 112, în cadrul noului sistem

 

 

FRANŢA

 

În cea mai mare parte de Pompieri, dar variază de la o regiune la alta, la nivel de departamente controlat de prefect.

în 62 de departamente, apelurile la 112 sunt transferate către  Pompieri, în 18 departamente către Ambulanţă, în 18 departamente sunt transferate către centrele comune Pompieri/Ambulanţă.

7 numere

SMS şi fax la 114 – numărul naţional de urgenţă pentru persoane surde sau cu probleme de auz

 

 

GERMANIA

 

 

 

Organizaţii de referinţă la nivel de land

 

apelurile la 112 sunt transferate către PSAP-urile administrate de Pompieri şi Ambulanţă

1 număr

Prin fax, iar acestea sunt tranferate către PSAP-urile competente la nivel local şi sunt tratate la fel ca apelurile de urgenţă.

 

 

ITALIA

 

„Arma dei Carabinieri” , din subordinea Ministerului Apărării) este o forţă a jandarmeriei care acţionează atât ca poliţie militară, precum şi ca una dintre cele trei forţe naţionale de poliţie din Italia.

 

3 numere

Persoanele cu dizabilităţi din regiunea Varese pot trimite SMS la 112. Pompierii testează un sistem bazat pe servicii web accesibil prin orice dispozitiv conectat la Internet – doar pentru utilizatorii înregistraţi.

 

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII

 

Operatorii British Telecom (BT), Cable & Wireless (C&W)

 (sub delegare publică)

 

operatori civili care transferă apelul la agenţia de urgenţă corespunzătoare

 

1 număr

Transmiterea de mesaje folosind ca releu un anumit protocol 

SMS la 112 (este necesară preînregistrarea)

 

MOLDOVA

 

Inspectoratul General de Poliţie

apelurile sunt redirecţionate către Poliţie

4 numere

Nu

 

 

 

NORVEGIA

 

 

 

 

Ministerul Justiţiei şi al Securităţii Publice

 

 

 

 

Poliţie

 

 

 

 

2 numere

 

Există un PSAP, în acest sens, cu un număr de urgență separat operat de o companie de telecomunicaţii de stat

 

 

 

 

POLONIA

 

 

 

responsabilitatea e împărţită între Ministerul Administraţiei şi Digitizării şi la nivel regional – voievodat

 

PSAP-ul din zona respectivă, iar temporar, acolo unde nu sunt încă funcţionale PSAP-uri, apelurile la 112 din reţea fixă sunt preluate de Pompieri, iar cele din reţea mobilă de către Poliţie.

3 numere

In anumite PSAP-uri sunt înregistrate persoane cu dizabilităţi, iar apelurile lor mute sunt tratate special

 

 

SPANIA

 

guvernele regionale

Organizaţia  pentru siguranţă publică

7 numere

 

SMS, chat sau fax în unele centre

 

 

SUEDIA

-SOS Alarm Sverige Ltd.

-Autoritatea de Urgenţe civile din Suedia este autoritatea care supraveghează.

 

 

 

 

operatori civili SOS

 

SMS (înregistrarea anterioară obligatorie), participant la proiectul REACH 112

 

 

Back to top button