glasul-hd.ro Web analytics

43

FC Hunedoara, învinsă de „prietenii” de la UTA

Alb-albaștrii au încheiat prima jumătate de campionat cu un eșec, 2-4 (1-2), în fața celor de la UTA Bătrâna Doamnă, la capătul unui joc în care cele două galerii (înfrățite) au ales să urmărească meciul din aceeași peluză – lucru mai puțin întâlnit în fotbalul românesc.

Într-o atmosferă frumoasă, cum se vede mai rar în Liga a treia, hunedorenii au deschis scorul de la punctul cu var, prin Făgărășanu (24), care a transformat penalty-ul indicat de central pentru un fault al lui Mitrea la Roiu. Arădenii au egalat situația în minutul 33, grație unei super-reușite a lui Voicu, care a trimis în scurt, din vole, de la 20 de metri și au intrat în avantaj la pauză, după reușita lui Ousmane Gueye (fratele lui Gueye Mansour), care a punctat din fața porții – de la limita offside-ului – după o pasă a lui Hlistei. La reluare, Burlă a făcut 3-1 (59) dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, Făgărășanu și-a readus echipa în joc după o cursă solitară de la mijlocul terenului (78), iar Strătilă a stabilit scorul final (80) cu un șut superb, în colțul lung, de la limita careului.

Detalii despre partida de pe „Michael Klein”, în ediția de luni a cotidianului nostru.

REZULTATELE ETAPEI A XIII-A (ULTIMA A TURULUI):

Vulturii Lugoj – Naţional Sebiş     0-2
I. Radu (62), Bozian (78)
Pandurii II Târgu Jiu – ACSO Filiaşi  0-0
ACSVM Craiova – Millenium Giarmata     1-1

Ţucă (16) / Beloescu (32)
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Minerul Motru      5-1
B. Steop (41, 81), Z. Radu (53, 62), Ad. Negruţ (90) / Fărcăşanu (35)
FC Hunedoara – UTA Bătrâna Doamnă 2-4
Făgărăşanu (24 – pen., 78), / Voicu (33), O. Gueye (45), Burlă (59), Strătilă (80)
CS Ineu – Ştiinţa Turceni 2-0
Georgiu (35), Filimon (88)
Minerul Mehedinţi stă.

Back to top button